13 sfaturi pentru îndepărtarea mirosului neplăcut din mașina de spălat rufe

13 sfaturi pentru îndepărtarea mirosului neplăcut din mașina de spălat rufe

0 82696

La fiecare spălare mașina de spălat rufe emană un miros neplăcut? Rufele nu mai sunt parfumate așa cum ți-ai dori? Este foarte posibil ca mașina să fi acumulat în interior mucegai, reziduuri și murdărie. Mimi îți dă 13 sfaturi simple ca să scapi de mirosul neplăcut. Ascult-o pe Mimi!

 

1. Pentru curățarea și igienizarea mașinii de spălat rufe, folosește un detergent utilizat pentru mașina de spălat vase. Acesta este foarte eficient în îndepărtarea depunerilor de grăsime, detergent solidificat, mucegai și murdărie depuse în interiorul mașinii.

2. Dizolvă o cană cu oțet de mere în doi litri de apă fierbinte și toarnă amestecul în cuva mașinii de spălat. Lasă soluția să acționeze 15 minute, iar apoi pornește un program scurt.

3. Pune bicarbonat de sodiu în sertarul pentru detergent și pornește un program scurt al mașinii de spălat. O altă soluție este să dizolvi bicarbonatul într-un litru de apă fierbinte, iar apoi să torni soluția în cuvă. După 15 minute, pornește un program scurt.

4. Toarnă o cană cu suc de lămâie direct în cuvă și pornește apoi un program scurt.

5. Scoate sertarul pentru detergent și curăță-l foarte bine. Îl poți ține pentru o jumătate de oră într-o soluție din oțet și apă pentru eliminarea murdăriei. Freacă apoi în locurile greu accesibile cu o periuță de dinți pe care nu o mai folosești.

6. Curăță cu atenție garnitura de cauciuc de la închiderea hubloului. În pliurile acesteia se depune murdărie.

7. Curăță frecvent filtrul pompei de evacuare.

8. După fiecare spălare lasă ușa întredeschisă pentru ca interiorul mașinii de spălat să se ventileze, iar cuva să se usuce. Astfel, vei scăpa de umiditate, un mediu propice dezvoltării bacteriilor și microbilor.

9. Nu lăsa peste noapte rufele spălate în mașina de spălat! Umezeala determină amplificarea mirosurilor neplăcute.

10. Folosește periodic soluții pentru îndepărtarea calcarului depus în interiorul mașinii de spălat.

11. Folosește apă fierbinte la spălarea rufelor, atunci când materialul textil îți permite. Apa fierbinte distruge bacteriile.

12. Folosește mai rar balsam de rufe. Balsamul folosit foarte des lasă reziduuri, care favorizează apariția mirosurilor neplăcute.
13. Spală rufele cu clor, dacă țesătura permite folosirea înălbitorului. Clorul va distruge bacteriile formate și va igieniza interiorul mașinii de spălat. De asemenea, clorul ajută la îndepărtarea mucegaiului și previne apariția acestuia.

COMENTARII

Lasă un răspuns