14 modele de cizme și pantofi pentru sezonul rece

14 modele de cizme și pantofi pentru sezonul rece

0 4393
tendinte-incaltaminte-main

Vrem, nu vrem, a venit toamna, iar ploile, frigul și noroaiele ne vor obliga să trecem la încălțămintea închisă și groasă pentru sezonul rece. În acest anotimp, tendințele ne oferă o varietate de modele, de la pantofii cu vârf ascuțit, platforme, încălțăminte cu toc pătrat, până la cizme trei sferturi sau peste genunchi. Din punctul de vedere al accesoriilor care ne vor împodobi ghetuțele se numără curelele subțiri sau foarte late, capsele, niturile, fermoarele și șireturile. Iată și alte trenduri importante pe care ar trebui să le cunoști!

pantofi-piele-naturala1. Se poartă pielea naturală 

În zilele ploioase de toamnă sau în cele friguroase de iarnă, când afară este noroi sau zăpadă, va trebui să avem încălțăminte din piele naturală, un material rezistent dar și foarte ușor de întreținut. Nu este o noutate că în acest sezon se poartă, cu precădere, pielea naturală, deoarece astfel de modele de încălțăminte ar trebui să se regăsească întotdeauna în garderoba noastră. Pentru că ne referim strict la material, poți alege pantofi, ghete și cizme în orice model sau culoare. De exemplu, noi am găsit pe acest site produse din piele naturală, numai bune de purtat în zilele mohorâte de toamnă. Însă, în tendințele anotimpului rece se regăsesc și pielea întoarsă dar și pielea de reptilă. Pantofii din piele întoarsă sunt destul de greu de întreținut și curățat, așa că ar trebui purtați numai în zilele cu soare și când afară este uscat. În ceae ce privește încălțămintae din piele de reptilă, aces gen poate fi adoptat pentru a completa o ținută elegantă și sofisticată.

pantofi-cu-varful-ascutit2. Revin pantofii cu vârful ascuțit

Una dintre cele mai importante tendințe ale sezonului toamnă-iarnă 2016-2017 o reprezintă, fără îndoială, încălțămintea cu vârful ascuțit, un trend cu care suntem deja obișnuite. Acesta revine în atenția marilor designeri care l-au inclus în colecțiile sezonului, prezentate pe marile podiumuri de modă. Sunt modele din piele naturală sau piele întoarsă, iar stilurile diferă foarte mult. Poți opta pentru pantofi gen western sau cu baretă în jurul gleznei, la fel de bine cum poți alege o pereche de cizme înalte sau botine trei sferturi. Alegerea îți aparține atâta vreme cât respecți linia trendului. Te poți inspira din colecțiile Emilio Pucci, Alexander Wang, Narciso Rodrigues, Marni și alții.

cizme-peste-genunchi

cizme-sub-genunchi3. Cizmele sub și peste genunchi

În timp ce modelele de cizme sub genunchi sunt clasice, iată că avem parte în această toamnă și de varianta lor „înaltă”. Este vorba despre cizmele peste genunchi care urcă pe picior. Sunt din piele naturală dar mai ales din piele întoarsă, un material fin și delicat care dă senzația unui ciorap pe care îl poți trage cât de sus vrei. În magazine vei găsi și modele din piele de reptilă sau catifea. Te poți inspira din colecțiile Fendi, Balmain sau Philosophy. Dacă ți se par exagerat de înalte, poți opta pentru modele clasice, sub genunchi precum cele de aici.

pantofi-cu-varful-decupat4. Pantofi cu vârful decupat

Nouă ni se par irezistibili, modele superbe care ar trebui să se regăsească în garderoba oricărei fashioniste. Pantofii cu vârful decupat se poartă pe piciorul gol și, evident, în zilele mai calde de toamnă. Este adevărat că îi poți combina cu o pereche de șosete colorate mai groase, însă nu este obligatoriu. În magazine vei găsi o mulțime de modele în tonuri neutre, uni, de diferite culori și imprimeuri. Poți alege o pereche de pantofi cu vârful decupat și care să prezinte cataramă pe baza gleznei precum modelul din colecțiile Phillip Lim sau Prada.

pantofi-curele-subtiri

pantofi-curele-late5. Curele subțiri și foarte late

Anul acesta revin în forță pantofii accesorizați cu mai multe rânduri de curele fine sau o curea foarte lată. Curelușele subțiri ne duc cu gândul la  stilul gladiator, în timp ce curelele late ne trimit către stilul heavy metal, mai ales dacă ghetele, pantofii sau cizmele prezintă capse, nituri, accesoii metalice și fermoare. Și, pentru că suntem la acest capitol, trebuie să amintim încă o tendință importantă: pantofii cu curea la baza gleznei.

pantofi-cu-sosete6. Se poartă pantofii cu șosete

Revine la modă stilul șic al șosetelor care se poartă la pantofi. Recunoaștem, nu este chiar pe placul tuturor, dar dacă vrei să experimentezi ceva nou și inedit, poți încerca o astfel de combinație. Se observă faptul că în acest sezon șosetele sunt înalte și fie au aceeași culoare ca și a pantofilor, fie sunt într-o nuanță total diferită. Acest trend a apărut în majoritatea colecțiilor și a fost cvasiprezent pe podiumurile de modă. Este un must have al sezonului pentru femeile nonconformiste.

pantofi-cu-siret7. Cât mai multe șireturi

În acest sezon, în tendințe se află cizmele și pantofii accesorizați cu cât mai multe șireturi fine și delicate. Acestea se pot opri la baza gleznei sau pot urca pe picior până sub genunchi. Trendul nu trebuie să ne surprindă deoarece șireturile accesorizează din plin în acest an îmbrăcămintea. Ar fi fost cel puțin ciudat să nu le vedem și în colecțiile de încălțăminte.

platforme8. Platformele

Unul dintre cele mai importante trenduri ale sezonului toamnă-iarnă 2016-2017 îl reprezintă platformele extrem de înalte, cu talpă plată. Sunt potrivite femeilor minione deci, dacă ești mică de înălțime ar trebui să ai măcar o astfel de pereche de pantofi sau cizme în garderobă. Atenție, însă! Platformele sunt uneori exagerat de înalte, deci va trebui să fii foarte atentă cum mergi. La început va fi puțin dificil, însă te vei obișnui repede. Dacă nu te decizi asupra unui model anume, te poți inspira din colecțiile Delpozo, Gucci, Nicopanda – prezentate în fotografia de mai sus.

pantofi-david-bowie9. Stilul David Bowie și Spice Girls

Și, pentru că suntem la capitolul stilului nonconformist și ieșit din tipare, trebuie să amintim platformele cu toc. Practic, cu cât sunt mai înalte, cu atât mai bine. În tendințe sunt tocurile pătrate, evazate și sculpturale. Însă, nu trebuie să cumperi ceva atât de exagerat precum în fotografia de mai sus. Dar încearcă, totuși, să respecți linia trendului. Te poți inspira în alegerea ta din colecțiile Maison Margiela, Marc Jacobs sau Balenciaga.

pantofi-toc-lemn10. Tocuri din lemn

Nu sunt multe lucruri de spus la acest capitol, esențial fiind să păstrezi linia trendului și să cumperi modele de încălțăminte cu tocul din lemn. Nu contează înalțimea și nici forma, cât materialul din care sunt confecționate. Astfel de modele de pantofi și cizme au fost observate în colecțiile sezonului, pe marile podiumuri de modă și au fost adoptate de designeri precum Valentino, Hugo Boss, Marni, Ralph Lauren și alții.

pantofi-toc-patrat11. Revine tocul pătrat

Îți era cumva dor de clasicul toc pătrat? Iată că revine în actualitate și se află în topul tendințelor acestui sezon rece. Noutatea o reprezintă faptul că tocul pătrat pare a se situa pe un loc fruntaș, cu mult în fața altor genuri precum tocurile stilletos, din lemn sau a platformelor. Acest model de încălțăminte apare în prezentările casei Valentino, a designerilor Emilio Pucci, Hugo Boss și alții.

cizme-trei-sferturi12. Cizme trei sferturi

Cizmele trei sferturi revin în actualitate, iar trendul a fost prezentat pentru prima oară la New York Fashion Week. Sunt perfecte pentru femeile care vor ceva mai mult decât o gheată la baza gleznei și vin într-o mulțime de modele: cu toc pătrat, rotund, talpă joasă, în culori vesele și printuri îndrăznețe, accesorizate cu curele subțiri sau foarte groase. Au fost prezentate în colecțiile Chloe, Tommy Hilfiger, Chanel și alții.

ghete-western13. Stilul western rodeo

Aceste modele sunt unele dintre cele mai confortabile și pot fi purtate atât în zilele ploioase cât și în cele însorite. Important este să alegi cu grijă materialul: piele naturală sau piele întoarsă. Pot fi combinate cu usuriță cu jeanși și cămașă, la fel de bine cum pot fi asortate la fuste și jachete. Alege modele cu vârful ascuțit, accesorizate cu catarame groase, capse și nituri. Stilul western aduce în prim plan atât culori de pământ, închise cât și nuanțe strălucitoare precum modelul din colecția Coach.

incaltaminte-cu-calcaiul-decupat14. Încălțăminte cu călcâiul decupat

În acest sezon se poartă și încălțămintea cu călcâiul decupat, fie că vorbim despre pantofi, fie cizme. Aceste modele prezintă șireturi, catarame și barete în jurul gleznei, iar tocurile pot fi de toate formele și dimensiunile. Ne place foarte mult modelul care se regăsește în colecția Prada – cizme înalte, cu șiret, din piele întoarsă care sunt purtate cu șosete albe.

 

COMENTARII

Lasă un răspuns