15 întrebări la care să răspunzi pentru a reaprinde flacăra pasiunii

15 întrebări la care să răspunzi pentru a reaprinde flacăra pasiunii

0 4572

Crezi că relația voastră se află în impas? Poate că acea atracție irezistibilă pe care o simțeați odinioară a început să pălească și a fost înlocuită de rutină, banalitate și plictiseală. Și nu poți să nu te gândești dacă nu cumva ți-ai ales greșit partenerul de viață și dacă nu cumva relația voastră se află la sfârșit. Dar dacă ai afla că, de fapt, totul este în regulă și absolut normal? Evident, această etapă trebuie depășită, iar relația pusă pe picioare. Dar cum? Psihologii au găsit o soluție care vă va ajuta să vă reîndrăgostiți!

De multe ori, într-o relație de lungă durată atracția sexuală poate dispărea în timp, dacă nu încerci să reaprinzi scânteia pasiunii. Nu e ușor, dar nu e imposibil. De foarte multe ori, se întâmplă ca partenerii să se afunde ușor, ușor într-un soi de comoditate și rutină. Ajungi la un moment dat să te simți singur în doi, să crezi că celuilalt nu-i mai pasă de tine, că nu mai este atras de tine. Ajungeți în punctul în care să vă considerați mai degrabă prieteni, decât iubiți. Nu e în regulă, dar nu e nici o tragedie. Iar asta pentru că situația se poate remedia. Ce ne sfătuiesc psihologii? Privește în trecut! Adu-ți aminte de momentele plăcute, de clipele în care v-ați îndrăgostit, gândește-te ce anume te-a făcut să iubești, să-ți pierzi capul și să simți fluturi în stomac. Rememorează momentul în care v-ați întâlnit prima oară, momentul primului sărut și prima voastră noapte de dragoste. În acest fel, îți vei da seama că, de fapt, iubirea voastră nu s-a stins, ci a suferit anumite transformări. Iată 16 întrebări la care să răspunzi și care te vor ajuta să vezi cu alți ochi viitorul alături de soțul sau iubitul tău. Este un test întocmit de psihologi pe care îl poți face singură sau împreună cu persoana iubită.

cuplu 11. Cum v-ați cunoscut?

2. Ce te-a atras pentru prima oară la partenerul tău?

3. Cum a fost prima voastră întâlnire? Ce ați făcut?

4. Când ți-ai dat seama că relația voastră este una specială?

5. Ce te-a făcut să crezi că relația voastră este una specială?

6. Ce părere au avut prietenii voștri despre relația voastră?

7. Ce părere a avut familia despre relația voastră?

8. Ați avut de depășit anumite obstacole pentru a fi împreună?

9. Dacă ești căsătorită, ce anume te-a făcut să spui „DA”?

10. Cum ți se pare că stați la capitolul comunicare?

11. Care sunt lucrurile pe care le faceți împreună și vă plac amândoura?

12. Cum i-ai dat de înțeles partenerului tău că te simți în siguranță alături de el,  iubită și protejată?

13. Care crezi că sunt punctele forte ale relației voastre?

14. Relația voastră te-a făcut să treci peste anumite amintiri neplăcute din trecutul tău, a vindecat anumite răni sufletești?

15. Când a fost momentul când ai simțit că sunteți perfect conectați fizic și emoțional? Când v-ați simțit cel mai aproape?

cuplu 2

Iată și câteva activități care te vor ajuta să-ți aduci aminte de momentele frumoase petrecute împreună și care vor reaprinde flacăra iubirii:

Ascultă melodiile voastre, muzica voastră preferată, pe care o ascultați amândoi, în trecut.

Uită-te la filmele la care vă uitați când vă aflați la începutul relației voastre.

Citiți-vă unul altuia pasaje din cărțile preferate.

Luați cina la restaurantul la care mergeați odinioară, în vremurile când erați îndrăgostiți, la începutul relației voastre.

Sunt lucruri simple și ușor de făcut, dar cu o mare greutate emoțională. Te vor face să-ți amintești motivele pentru care îți iubești soțul sau partenerul și te vor ajuta să nu uiți asta niciodată.

COMENTARII

Lasă un răspuns