8  jucării periculoase pentru sănătatea copilului tău. Uite ce să nu cumperi...

8  jucării periculoase pentru sănătatea copilului tău. Uite ce să nu cumperi de Sărbători!

0 990

Se apropie Sărbătorile de iarnă, iar cel mic de abia așteaptă să vină Moșul. Nu-i strica bucuria oferindu-i jucării care i-ar putea pune în pericol sănătatea! Pentru că există foarte multe produse ieftine, neconforme, toxice, în care se poate tăia, înțepa, care prezintă risc de ingerare și chiar de ștrangulare. Iată ce să nu cumperi copilului tău!

roboti jucariiNu cumpăra jucării fără etichetă!

Jucăriile care nu au etichetă sunt foarte periculoase. Nu ştii dacă materialul din care sunt confecţionate este unul rezistent, dacă vopseaua nu cumva este toxică, nu ştii dacă sunt în conformitate cu normele de siguranţă ale Uniunii Europene. Aceste produse sunt foarte ieftine, se găsesc în pieţe, târguri, buticuri sau la colţ de stradă. Nu e recoamndat să le cumperi! Pentru că nu ştii ce iei. Pe etichetă ar trebui să se regăsească informaţii despre ţara de provenienţă şi despre cum se utilizează în siguranţă jucăria. Tot pe etichetă este inscripționată și grupa de vârstă a copilului căruia îi este destinat produsul și informații despre materialul din care este confecționat.

jucarie muchii taioaseEvită produsele cu muchii tăioase

Mare atenţie la produsele care prezintă muchii ascuţite în care copilul se poate tăia, sau colţuri în care se poate înţepa. Jucăriile destinate celor mici trebuie să fie cât mai rotunjite pe margini şi fără componente care i-ar putea răni. Plasticul din care sunt confecţionate trebuie să fie un material dur, care să nu se spargă atunci când jucăria cade pe jos. Maşinuţele, trenuleţele, săbiile trebuie să fie fabricate dintr-un material rezistent la şocuri. Există produse de proastă calitate care sunt realizate dintr-un plastic foarte casant. Acestea se pot sparge uşor, iar copilul se poate tăia sau înţepa în muchiile ascuţite.

copil cu jucaria in guraPiesele mici și detașabile pot fi înghițite

Jucăriile care au piese mici şi detaşabile nu sunt destinate copiilor sub 3 ani pentru că există riscul ca aceştia să le bage în gură, să le înghită sau se sufoce cu ele. Cumpără jucării de dimensiuni mai mari şi fără accesorii pe care se demontează. Evită, de asmenea, jucăriile care prezintă bile sau mărgeluțe.

pistol jucariePistoalele din plastic cu bile și săbiile – pericol pentru ochi

Ştim că băieţii iubesc pistoalele şi puştile, însă unele modele pot fi foarte periculoase pentru sănătate. Evită să cumperi pistoale cu bile sau jucării care aruncă diverse alte componente în aer. Cel mic se poate răni sau poate răni un alt copil. Deşi ţi se par inofensive, acele bile de plastic pot provoca răni grave. Imaginează-ţi ce se întâmplă dacă o bilă îl loveşte pe copilul tău în ochi. La fel, și săbiile.

coarda jucarieAtenție la cabluri, funii sau cordoane

Mare atenţie la jucăriile care prezintă sfori, cabluri, funii sau cordoane, pentru că există riscul ca cel mic să se ştraguleze cu ele. Dacă vrei, totuşi, să cumperi astfel de produse, odată ce ai ajuns acasă îndepărtează aceste accesorii periculoase.

ursuleti din plusAnumite jucării din pluş, periculoase pentru plămâni

Ursuleţii, iepuraşii, căţeluşii din pluș trebuie să poată fi spălați deoarece în materialul lor se adună, în timp, praf, acarieni, microbi, bacterii etc. De asemenea, un mare pericol îl reprezintă pluşul, puful sau blana artificială care se desprinde în cantități mari. Firele de păr pot fi inhalate, iar copilul tău ar putea suferi de anumite afecţiuni ale plămânilor. Când cumperi un ursuleţ de pluş, încearcă să tragi puţin de blăniţa lui. Dacă rămâi cu foarte multe fire de păr în mână, recomandat este să nu cumperi jucăria.

trompeta jucarieNu cumpăra trompete sau goarne

Trompetele, goarnele şi în general jucăriile care fac zgomot foarte mare pot afecta auzul copilului tău. Aceste produse nu sunt destinate celor mici. Încearcă să alegi produse mai puțin zgomotoase, mai ales când copilul este mic.

Ce recomandă Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor

Jucăriile mecanice – nu trebuie să rănească prin componente aflate în mișcare, muchiile, șnururile, cablurile trebuie să fie realizate în așa fel încât să nu prezinte risc de tăiere sau ștrangulare, jucăriile cu care copilul se poate deplasa trebuie să aibă sistem de frânare ușor de acționat;

Jucăriile din pluș – nu trebuie să conțină materiale inflamabile, nu trebuie să ardă sub acțiunea directă a unei flăcări, iar dacă se aprind trebuie să ardă încet, puful nu trebuie să se desprindă repede și în cantități mari.

Jucăriile chimice – nu trebuie să prezinte pericol prin ingerare, inhalare ori contact cu pielea, mucoasele sau ochii, nu trebuie să conțină preparate sau substanțe chimice periculoase, nu trebuie să explodeze în contact cu lumina, aerul sau căldura;

Jucăriile electrice – sursele de alimentare nu trebuie să fie mai mari de 24 V, cablurile sau firele conductoare trebuie să fie bine izolate pentru a preveni șocurile electrice, temperaturile atinse nu trebuie să producă arsuri.

 

COMENTARII

Lasă un răspuns