Actorul Jamie Foxx a salvat un bărbat dintr-o maşină în flăcări
Actorul Jamie Foxx a jucat multe roluri de erou pe ecrane, însă recent a avut prilejul de a fi unul în viaţa reală. Actorul american a intervenit şi a scos un bărbat dintr-o maşină care s-a răsturnat în faţa reşedinţei sale din Hidden Valley (California) şi care apoi a luat foc, informează CNN, citat de Mediafax.
Brett Kyle, în vârstă de 32 de ani, conducea cu viteză o maşină Toyota Tacoma, iar la un moment dat, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, acesta a pierdut controlul autoturismului, care s-a răsturnat de mai multe ori, oprindu-se în faţa reşedinţei lui Jamie Foxx, potrivit autorităţilor locale.
Maşina a luat foc, iar pasagerul a rămas blocat în autoturism.
“Când am încercat să-l scot afară, i-am spus: «Trebui să mă ajuţi să te scot, pentru că nu vreau să te las aici!». I-am mai spus: «Ai îngeri în jurul tău»”, a spus actorul Jamie Foxx despre incident.
Pe de altă parte, tatăl bărbatului care a fost salvat de actor a declarat: “Toţi credem că am putea să acţionăm astfel atunci când se întâmplă ceva, dar întrebarea este: “Chiar putem să acţionăm sau ne temem pentru viaţa noastră? Iar el nu s-a temut. A sărit şi l-a scos din maşină”.
Bărbatul rănit a fost transportat la spital cu răni grave, iar poliţia a iniţiat o anchetă în acest caz.