Ce spune coafura despre tine: eşti inteligentă, sensibilă, sociabilă sau ambiţioasă?

Ce spune coafura despre tine: eşti inteligentă, sensibilă, sociabilă sau ambiţioasă?

tunsoare femei main

În funcţie de cum îţi porţi părul şi de coafura pe care o adopţi cel mai des, cei din jurul tău te pot citi ca pe o carte deschisă. Astfel, cine se pricepe, îţi poate ghici şi cele mai ascunse secrete ale personalităţii. Iată mai jos ce fel de femeie eşti şi cum te „trădează” coafura!

coafura cu carare pe mijloc par dreptPăr drept cu cărare pe mijloc

Eşti o persoană inteligentă, echilibrată, foarte politicoasă, meticuloasă şi organizată. Judeci lucrurile la rece, obiectiv şi acţionezi după ce te gândeşti bine la mutarea pe care o vei face. Nu-i înţelegi pe cei care rămân pasivi şi care nu au nici o reacţie în faţa agresivităţii sau a bădărăniei celor din jur.

coafura cu carare in partea dreaptaPăr cu cărare în partea dreaptă

Eşti o femeie foarte sensibilă, care empatizează puternic cu cei din jur, iar acest lucru te poate încărca psihic negativ, mai ales dacă ai prieteni cărora le place să se plângă din orice. Îţi place să ai grijă de persoanele apropiate ţie, să le rezolvi problemele sau să le ajuţi în diferite situaţii. Te întristezi când nu ai timp sau resursele necesare pentru a le da o mână de ajutor.

coafura carare pe mijlocPăr ondulat cu cărare pe mijloc

Eşti foarte devotată muncii pe care o depui dar şi familiei tale. Cu toate acestea, dacă trebuie să faci o schimbare în viaţa ta, nu vei avea mari probleme să iei decizia şi nici să te adaptezi noii situaţii. Eşti prietenoasă, sociabilă, cu o atitudine pozitivă.

coafura cu carare in partea stangaPăr cu cărare pe stânga

De dimineaţa până seara te concentrezi pe ceea ce ai de făcut la locul de muncă şi asupra familiei tale. Iubeşti foarte mult copiii şi animalele. Cu siguranţă, în computerul tău se găseşte un folder cu poze cu căţeluşi şi pisicuţe. În ceea ce-i priveşte pe adulţii din jurul tău, îi eviţi pe cei care mint, care caută mereu scuze sau se victimizează.

bretonBreton

Îţi place să te distrezi, eşti o fire deschisă, sociabilă, mereu pusă pe glume şi amuzantă. Pe de altă parte, eşti o fire extrem de ambiţioasă şi, dacă îţi pui ceva în minte, faci absolut orice ca să-ţi vezi visul cu ochii.

coafura rebelaCoafură rebelă

Ştii exact ce vrei să faci cu viaţa ta, care este drumul tău şi unde vrei să ajungi. Eşti o fire analitică şi foarte practică, decisă şi ambiţioasă. De cele mai multe ori, nu împărtăşeşi celor din jur planurile tale de viitor, visele şi idealurile. Nu-ţi place bârfa şi cleveteala, nu te interesează viaţa altora. Eşti genul de femeie care în orice zi ar putea să renunţe la job şi să se mute pe o insulă în Caraibe. Asta pentru că eşti spontană şi imprevizibilă.

COMENTARII

Lasă un răspuns