Concert Adrian Naidin în a doua zi de Crăciun

Concert Adrian Naidin în a doua zi de Crăciun

0 1179
adrian-naidin-main-bun

Pe 26 decembrie, la Sala Studio a Teatrului Naţional Bucureşti, începând cu ora 20.30, destinaţia este AdrianNaidin.ro! Artistul revine pe scenă după ce, la finalul lunii septembrie, a trecut prin cele mai grele clipe din viaţa sa: el a căzut de la etajul 1 al apartamentului în care locuieşte, speriat fiind de o echipă de poliţişti care i-au spart uşa şi au intrat în casă. Artistul a suferit multiple traumatisme şi fracturi şi a fost nevoit să-şi anuleze spectacolul pe care îl pregătea şi pe care urma să-l susţină în acea perioadă.

Iată că Adrian Naidin îşi reia activitatea şi revine pe scenă pentru a susţine concertul amânat în toamnă. Spectatorii vor putea să asculte melodii compuse de artist în ultimii trei ani, câteva melodii chiar din perioada covalescenţei şi, pentru că ne vom afla în a doua zi de Crăciun, câteva colinde.

adrian-naidin- uniter.ro

Alături de Adrian Naidin pe scenă se vor afla artişti cu care acesta colaborează de mai mulţi ani percum Cătălina Naidin, Ionuţ Micu şi Adrian Andrei.

Biletele au fost puse în vânzare la casa de bilete TICKETNET din Unirea Shopping Center, etaj 2, casa de bilete a TNB şi online pe: ticketnet.ro, bilet.ro, eventim.ro, bilete.ro şi iabilet.ro. Persoanele care nu au returnat biletele la spectacolul anunţat în septembrie au locurile deja rezervate, tichetele cumpărate rămânând valabile.

COMENTARII

Lasă un răspuns