Învață să spui „NU!”  5 situații când trebuie să te gândești la...

Învață să spui „NU!”  5 situații când trebuie să te gândești la ce-ți dorești tu și nu la ce vor cei din jur

0 1857

De foarte multe ori, acceptăm tot felul de situații doar pentru a nu ne rupe de grupul de prieteni, de colegi sau familie. Practic, ne lăsăm purtați de val și ne pliem pe dorințele și așteptările celor din jur de frică să nu fim, altfel, respinși. Însă, există momente când ar trebui să ne gândim în primul rând la noi, la nevoile noastre și la ceea ce ne dorim cu adevărat. Dacă nu știi să spui „NU!”, ar trebui să înveți s-o faci! Mimi îți spune care sunt cinci dintre situațiile cu care te confrunți aproape zi de zi și pe care ar trebui să le refuzi din start. Ascult-o pe Mimi!

 

Simți, câteodată, cum toată lumea parcă trage de tine, iar tu nu știi cum să te mai împarți între prieteni, rude, colegi de birou și activități care mai de care mai diferite? Evident, nu poți să refuzi pe nimeni, iar asta din mai multe motive. În primul rând, nu vrei să vezi dezamăgirea pe chipul celor din jur, apoi nu vrei ca lumea să te judece și nu-ți dorești să fii exclusă din grupul de prieteni. Însă, poate că ar fi cazul să iei o pauză și să faci ceea ce îți dorești cu adevărat, nu ceea ce vor alții de la tine. Uite când ar trebui să spui „NU!”

femei in club

1. Simți nevoia de o pauză în viața ta? Atunci, fă o pauză!

Prietenii sau colegii tăi ies foarte des la terase, în cluburi sau petrec foarte mult timp împreună? Este firesc oare să faci și tu mereu și mereu același lucru? Dacă te simți obosită, dacă după o astfel de seară de distracție simți că ai fi avut nevoie, de fapt, de liniște, să fii singură tu cu gândurile tale și să te relaxezi, atunci este cazul ca, pe viitor, să eviți astfel de momente agitate. Ia-ți pauza de care ai nevoie! Prietenii adevărați vor înțelege că fiecare dintre noi simțim nevoia ca, la un moment dat, să fim singuri.

femeie la serviciu

2. Ești epuizată fizic? Nu mai sta, măcar pentru o seară, peste program!

Șefii îți dau din ce în ce mai multe sarcini, ai din ce în ce mai multe responsabilități, ești stresată și obosită fizic? Încearcă ca, măcar o dată pe săptămână, să nu mai stai peste program. Ajută-ți organismul să se recupereze, spune „NU!” atunci când simți că vei ceda fizic sau psihic. Gândește-te și la sănătatea ta, și la ceea ce-ți dorești tu cu adevărat, nu la ceea ce îți impun mereu alții. Pleacă mai devreme de la birou, mergi acasă, fă o baie relaxantă și culcă-te mai devreme. Vei în mare formă a doua zi!

femeie pe camp

3. Ești răvășită și nu te mai poți aduna? Creează-ți un loc de refugiu!

Fiecare dintre noi ne simțim, la un moment dat, depășiți de situație, stresați, cu gândurile răvășite. Avem nevoie de liniște, de un spațiu în care să ne simțim bine, să ne relaxăm și să ne putem aduna. Acest loc poate fi chiar la tine acasă. Ce trebuie să faci? Să te refugiezi, pur și simplu, în fotoliul tău confortabil, să citești o carte bună, să pictezi, dacă acest lucru te relaxează, să te uiți la un film care ți-e drag, să asculți o muzică bună sau să faci o baie lungă și relaxantă. Locul potrivit poate fi și în natură, așa că, atunci când simți că nu mai poți, evadează din oraș.

Young woman sleeping

4. Ai avut o săptămână grea? Ia-ți „liber” în weekend!

La sfârșit de săptămână, cu siguranță vei primi tot felul de invitații: la terasă, în club, la film, la vreo zi de naștere sau onomastică. Dacă simți că ești epuizată fizic și psihic, dacă îți dorești să stai departe de agitație, mulțime și zgomot, refuză politicos și stai în acel weekend acasă. Te poți relaxa în fața televizorului,  te poți ocupa de activități casnice, poți găti mâncarea ta preferată  sau pur și simplu te poți odihni dormind. Nimeni nu te obligă să  faci ceea ce nu-ți dorești, iar faptul că nu îi poți refuza pe cei din jur este numai problema ta, nu a lor!

stop

5. Nu ai chef azi? Spune, pur și simplu, „NU!”

Nu vrei să faci un anumit lucru? Nu trebuie să dai nimănui explicații. Spune pur și simplu „Nu!”. Refuză politicos dar fără să intri în amănunte. Nu interesează pe nimeni și vei părea că te disculpi și că te simți vinovată. Iar tu nu trebuie să te simți niciodată vinovată pentru că îți dorești un timp pe care să-l petreci singură, doar tu cu tine.

COMENTARII

Lasă un răspuns