fashiondays.ro
Tags Posts tagged with "cum cureti oalele"

cum cureti oalele

0 6974

Ai gătit, iar oala pe care ai folosit-o a rămas pătată și arsă? Poate ai lăsat prea mult mâncarea pe foc sau nu ai amestecat în ea foarte des. Nu te îngrijora! Nu e cazul să arunci oala sau să nu o mai folosești. Uite cât de simplu se curăță în doar 10 minute!

oale arse1. Oțet și bicarbonat de sodiu

Ingrediente: Oțet alb, bicarbonat de sodiu, apă și un burete de bucărie

Cum procedezi

Pasul 1 – Pune puțină apă în oală, în așa fel încât lichidul să acopere zonele arse. Cantitatea de apă va varia în funcție de mărimea oalei dar în funcție și de suprafețele pătate: petele de arsură pot fi pe fundul recipientului sau pe marginile acestuia. Pe de altă parte, toarnă apă în așa fel încât să-ți mai rămână loc și pentru oțet și bicarbonat. Adaugă apoi o ceașcă de oțet de mere.

Pasul 2 – Pune oala cu apă și oțet pe aragaz și lasă lichidul la fiert. După ce acesta a dat în clocot, închide aragazul și adaugă două, trei lingurițe cu bicarbonat de sodiu. Amestecă bine, iar apoi așteaptă 10 minute . La sfârșit, golește oala.

Pasul trei – Freacă zonele care sunt pătate cu partea abrazivă a unui burete de bucătărie. Arsura nu se va curăța imediat, va trebui să insiști asupra petelor. Dacă munca ți se pare prea grea, iar murdăria nu dispare, presară pe burete puțin bicarbonat și curăță oala din nou. Petele negre sau maronii vor dispărea, iar oala ta va fi ca nouă!

lamaie si bicarbonat2. Lămâie cu bicarbonat

Lămâia este acidă, iar sucul acesteia va dizolva murdăria foarte repede.  La fel ca și bicarbonatul de sodiu, sucul de lămâie are și efect de albire. Cum trebuie să procedezi? Stoarce în oala arsă zeama de la două lămâi și lasă sucul să acționeze 5 de minute. Apoi, adaugă două linguri de bicarbonat de sodiu. Freacă zonele arse cu partea abrazivă a unui burete de bucătărie. Atenție! Nu folosi buretele de sâmă pentru că vei zgâria materialul.

sare de bucatarie3. Sare de bucătărie

Sarea de bucătărie are și ea efect de albire, iar textura sa grunjoasă va îndepărta petele care au apărut, în timp,  pe oale și crătiți. Pune în oală două linguri de sare și adaugă oteț de mere. Amestecă încet până când ajungi la consistența unei paste fine. Apoi, freacă oala cu partea abrazivă a unui burete de bucătărie.