elefant.ro%20
Tags Posts tagged with "cum te feresti de canicula"

cum te feresti de canicula

canicula strand bucuresti

Meteorologii anunță primul val de caniculă care va lovi România în această vară, iar temperaturile vor ajunge și până la 37 de grade Celsius în sudul țării. În același timp, ne vor lovi și ploile torențiale, vântul,  furtunile și inundațiile. Iată că vremea începe, ca în fiecare an, să-și facă de cap. Iată ce ne recomandă medicii pentru a ne proteja de vremea toridă de afară!

Caldura insuportabilă, umezeala excesivă și razele ultraviolete ar putea să ne afecteze serios sănătatea. Putem face foarte ușor insolație, ne deshidratăm puternic, suferim de dureri de cap, stări de vomă și de leșin, iar cei mai ghinioniști dintre noi, cei care suferă de boli de inimă, pot ajunge în stare gravă pe patul de spital. Iată câteva sfaturi ca să trecem cu bine peste primul val de căldură din acest an!

femeie care bea apa1. Bea apă, sucuri sau ceaiuri naturale

Hidratarea organismului este cea mai importantă. Dacă trebuie să ieşi din casă pe căldură este obligatoriu să ai la tine o sticlă cu apă plată, cel puţin jumătate de litru. Consumă şi sucuri naturale sau ceaiuri făcute în casă, fără chimicale și neîndulcite. Atenţie! Lichidele nu trebuie să fie foarte reci! Este indicat să consumăm doi litri pe zi, fără a aştepta să simți senzaţia de sete. Cu cât consumăm mai mult, cu atât corpul nostru va fi mai hidratat şi va face faţă mult mai bine căldurii. Dacă te afli pe stradă, în plin soare şi ţi-e teamă să nu te dezhidratezi, poţi mânca un măr, o caisă, o pară sau o piersică pe care l-ai luat cu tine de acasă.

prieteni care beau bere2. Evită alcoolul şi cafeaua

Deşi într-o zi caniculară o bere rece este tot ce-ţi doreşti, evită să consumi băuturi alcoolice. Acestea favorizează deshidratarea organismului şi diminuează capacitatea lui de a lupta împotriva căldurii. De asemenea, este recomandat să nu consumi cafea sau răcoritoare care conţin cofeină. Optează pentru un ceai cald. Deşi ţi se pare ciudat să consumi lichide calde când afară sunt peste 30 de grade, află că acestea dilată vasele de sânge, ceea ce duce la scăderea temperaturii corpului.

woman on the beach3. Protejează-te de ultraviolete

Protejează-te de insolaţie şi de razele ultraviolete folosind o umbrelă de soare, de culoare deschisă. Dacă nu, este obligatoriu să porţi pălărie sau o şapcă cu cozoroc. De asemenea, protejează-ţi ochii folosind ochelari de soare şi circulă cât de mult poţi prin zonele umbroase. Nu uita să îți protejezi pielea cu loțiuni și creme cu factor de protecție ridicat.

femeie apa termala4. Foloseşte spray-uri cu apă termală

În geantă este indicat să ai un pachet de şerveţele umede şi chiar un spary cu apă termală pe care să le foloseşti pentru a te răcori. Şi un evantai ar fi recomandat, mai ales dacă circuli cu mijloacele de transport în comun unde simţi că nu există suficient aer.

rochie maxi5. Atenţie la hainele cu care te îmbraci

În perioada verii, mai ales când temperaturile depăşesc pragul de confort termic, este recomandat să porţi haine deschise la culoare şi care să nu fie strânse pe corp. Alege un material textil natural precum inul, mătasea sau bumbacul. Pentru a te feri de razele ultraviolete este indicat, chiar dacă afară este foarte cald, să porţi pantaloni lungi în loc de pantaloni scurţi, cămăşi cu mânecă trei sferturi în loc de tricouri cu mânecă scurtă sau maiouri. Însă, evită jeansii sau colanții.

canicula ratb6. Cu ce mijloace de transport să călătoreşti

Bucureştenii sunt sfătuiţi să circule cât mai mult cu metroul, pentru a se feri de soare şi caniculă. Cei care locuiesc în provincie pot alege autobuze, troleibuze şi tramvaie care sunt dotate cu sistem de aer condiţionat. În cazul în care pe ruta pe care trebuie să circuli nu există mijloace de transport în comun dotate cu aer condiţionat, este indicat să renunţi la idee şi să mergi pe jos, alegând zone cât mai umbroase. Dacă totuşi te decizi să iei autobuzul, vezi mai întâi cât de aglomerat este, dacă ai loc pe scaun, dacă ceilalţi călători stau înghesuiţi etc.

raze uvTipuri de raze UV

  • Razele ultraviolete de tip B (UVB) provoacă arsuri ale pielii, în cazul unei expuneri prelungite la soare dar sunt şi cele care ne bronzeazş. Ele sunt absorbite la nivelul superior al epidermei, activând melanocitele, celule care produc melanina. Însă, nu trebuie să uităm că acestea au potenţial cancerigen.
  • Razele ultraviolete de tip A (UVA) sunt absorbite adânc în stratul epidermei şi sunt principalele vinovate atunci când vorbim despre îmbatrânirea precoce a tenului, pierderea elasticitătii pielii şi, nu în ultimul rând, apariţia melanomului.
  • Razele ultraviolete de tip C (UVC) sunt cele mai periculoase pentru organism, iar o expunere prelungită ne poate fi chiar fatală. Acestea au însă  o raza scurta de acţiune şi nu reuşesc să treacă de stratul de ozon.

corturi caniculaCorturi anticaniculă în București

În cele mai aglomerate puncte ale Capitalei vor fi amplasate 20 de corturi și zece containere anticaniculă, date fiind temperaturile ridicate de până la 34-35 de grade Celsius și atingerea pragului critic de 80 al indicelui temperatură/umezeală, ce se anunță în următoarea perioadă, a anunțat primarul general Gabriela Firea. Potrivit edilului șef, corturile vor fi amplasate în Piața Victoriei, Piața Romană, rond ASE, Piața Universității — în zona Spitalului Colțea și a Institutului de Arhitectură, Piața Unirii, bulevardul Regina Maria, Piața Moghioroș, Piața C.A. Rosetti, Piața Iancului — la Metrou. Săptămâna viitoare, a adăugat Firea, vor fi amplasate zece containere anticaniculă în Piața Victoriei, Herăstrău, Piața Romană, Unirea, Dristor, Parcul Carol, Piața 11 Iunie, bulevardul Regina Maria, Arhitectură și Obor.