fashiondays.ro
Tags Posts tagged with "cum trece migrena"

cum trece migrena

0 12106
femeie care tine in mana o cana cu cafea

Dacă te confrunți des cu dureri de cap sau migrene, pe lângă analgezicele și antiinflamatoarele cu care probabil ești obișnuită, poți încerca și un remediu naturist: consumul zilnic, dar moderat, de cafea. Potrivit studiilor efectuate de-a lungul timpului, cofeina poate preveni sau calma durerile. Însă, înainte de a pune ibricul pe foc, iată ce ar trebui să știi!

Înainte de a vorbi despre remedii și tratamente, hai să vedem ce este de fapt migrena, cum o deosebim de o banală durere de cap, cum apare și ce anume declanșează această afecțiune pe cât de comună, pe atât de păcătoasă.

Migrena este o afecțiune de care suferă cel puțin una din 10 persoane, este mai des întâlnită decât diabetul sau astmul și s-a vorbit despre ea încă din antichitate. Se pare că migrena afectează mai mult femeile decât bărbații, persoanele intelectuale și pe cele care locuiesc în mediul urban.

Această boală neurologică apare descrisă pe un pergament ce datează din Egiptul anilor 1.500 – 3.000 înaintea erei noastre, iar de-a lungul secolelor a fost una dintre cele mai de neînțeles afecțiuni. Toată lumea știe că migrena presupune o durere foarte intensă de cap, însă cum apare și de ce apare aceasta, nu se cunosc foarte multe informații. Ce se știe însă cu exactitate este că migrena afectează sistemul nervos central, fiind acompaniată și de alte simptome precum stări de greață, de vomă, amețeli, sensibilitate la lumină sau la zgomote.

O afecțiune moștenită

Migrena, din păcate, este tratată cu destulă indiferență de cei din jur, rude, prieteni, chiar și anumiți medici, persoane care nu știu și nici nu-și pot imagina ce dureri atroce presupune. Nu este foarte băgată în seamă, uneori nici măcar nu este considerată o boală, ci mai degrabă un episod trecător. Lucrurile nu stau însă deloc așa. Migrena este cauzată de o biochimie anormală a creierului, nefiind declanșată de autosugestie, cum cred unii, de probleme psihice sau ipohondrie. Este o boală cronică neurologică prezentă încă de la naștere, iar în cele mai multe dintre cazuri este moștenită genetic. Studiile au demonstrat că 70-80% dintre persoanele care suferă de migrenă au moștenit această boală din familie, de la rudele de gradul I. Prin urmare, afecțiunea nu poate fi vindecată, ci doar ținută sub control.

Factorii declanșatori

Unul dintre miturile care circulă în ceea ce privește migrena este acela că ciocolata ar fi cauza principală a acestor dureri de cap insuportabile. Însă nu este un lucru general valabil, deoarece boala se manifestă diferit de la persoană la persoană. Deci, nu putem da vina neapărat pe consumul de ciocolată.

Un alt mit este acela că apariția migrenelor e declanșată de consumul de alimente care conțin, printre altele, monoglutamat de sodiu (MSG) sau E 621, o substanță ce oferă aromă cipsurilor, mezelurilor, produselor fast food, alimentelor procesate, sermipreparate, tartinabile, supelor la plic, iar lista poate continua. Nici acest lucru nu este adevărat 100%, fiind valabil doar în cazul anumitor persoane. La fel ca și în cazul consumului de ciocolată, nu putem generaliza.

Alți factori declanșatori pot fi consumul unui pahar de vin roșu, schimbarea bruscă a vremii, oboseala, lipsa de somn, mirosul puternic al unui parfum, efortul fizic îndelungat, efortul intelectual intens, expunerea la soare etc.

Migrenă sau doar o durere banală de cap?

O durere normală de cap, banală, apare sporadic, rar și nu poate fi încadrată în categoria vreunei afecțiuni. Spre deosebire de aceasta, migrena presupune mai multe simptome și reacții ale organismului. Cei care experimentează durerile de cap – fie că vorbim despre dureri cauzate de o tensiune crescută, de o răceală sau gripă sau de contracții musculare la nivelul capului – tind să uite durerea imediat ce aceasta a trecut. Nu e ceva de nesuportat care să le producă un disconfort peste măsură, care să le perturbe activitatea zilnică sau care să-i țină la pat. Este o durere suportabilă care vine și trece relativ repede.

Migrena însă poate dura chiar și mai multe zile, presupune o durere intensă de cap, e ca și cum te-ar lovi cineva cu un ciocan, pur și simplu nu mai funcționezi. Nu trece cu nimic și experimentezi și alte simptome precum greață, vomă, stare de rău, vedere încețoșată, amețeli, furnicături, senzații ciudate la nivelul pielii, ochi înroșiți, frisoane, imposibilitatea de a sta în picioare, slăbiciune, sensibilitate foarte crescută la lumină și zgomote etc. Simți cum parcă îți crapă capul de durere, o durere care pulsează și nu cedează orice ai face. De multe ori, multitudinea acestor simptome îi induce pe unii medici în eroare, iar diagnosticul este pus greșit.

De obicei, crizele pot fi calmate cu medicamente antiinflamatoare – aspirina, paracetamol, ibuprofen, nurofen, etc însă acestea nu funcționează întotdeauna. Dacă observi că nu au asupra ta nici un efect, recomandat este să te adresezi unui medic. Numai acesta ar putea să-ți prescrie un tratament adecvat și personalizat. Însă, înainte de a te îndopa cu tot felul de pastile, află că migrenele pot fi prevenite și tratate prin masaj, acupunctură, consum moderat de cafea, administrarea de magneziu, fitoterapie, presopunctură etc. Recomandat este să încerci aceste metode pentru că este foarte posibil ca măcar una dintre ele să te ajute.

Cum te poate ajuta cafeaua

În urma unor studii efectuate de-a lungul timpului, se pare că un consum zilnic și moderat de cafea ar putea avea efecte benefice. Este adevărat, nu pentru toată lumea, dar, cum spuneam și mai sus, deoarece migrena se manifestă diferit de la o persoană la alta, și tratamentele sunt personalizate. Ce te ajută pe tine, s-ar putea să nu aibă nici un efect în cazul altui pacient și invers. De aceea este recomandat să încerci cât mai multe remedii. Știm, e ca și cum ai căuta acul în carul cu fân, dar merită. Nu ai nimic de pierdut!

Durerea de cap apare odată cu dilatarea vaselor de sânge din creier, iar cofeina nu face altceva decât să le contracte, diminuând durerea resimțită. Recomandat este să consumi câte o cafea mică dar tare în fiecare dimineață, de preferat preparată la un aparat de cafea. Fie că alegi cafeaua la filtru sau preparată la espressor, aceasta nu ar trebui consumată îndulcită cu zahăr. Încearcă s-o bei după micul dejun, tare, amară și într-o cantitate moderată. Pe de altă parte, în cazul în care ești o mare iubitoare de cafea și bei câteva căni pe zi, ai putea încerca să reduci cantitatea de cofeină. Iar în același timp spune stop băuturilor energizante, ceaiului verde și negru și renunță la Coca Cola.

Revenind la modalitatea de preparare a cafelei, marea diferență dintre o cafea la ibric, una preparată la o cafetieră cu filtru și alta la un espressor o fac gustul, aroma și, evident, tăria băuturii. Unele modele de espressoare îți permit, de exemplu, să cumperi cafea boabe pe care aparatele respective le macină cu ajutorul unei râșnite integrate. Astfel, vei avea posibilitatea de a alege tipul de cafea preferat și de a opta pentru boabe de calitate superioară. În plus, vei beneficia de un gust aparte și de o aromă specială. Însă nu trebuie să uităm că această cafea este una foarte tare, dacă așa alegi să fie. Nu trebuie decât să optezi pentru un espresso. Noi am găsit aici câteva modele care prezintă setări speciale pentru intensitatea aromei, concentrația cafelei, dar și controlul aromei.

Perntru o cafetieră cu filtru vei avea nevoie de o cafea gata măcinată, însă nu putem privi acest lucru ca pe un dezavantaj deoarece în magazine există tipuri speciale de cafea pentru astfel de aparate. Vei beneficia de o băutură tare și ușor aromată. Nu în ultimul rând, nu putem să nu amintim cafeaua preparată clasic, la ibric. Aceasta are un gust mai mult sau mai puțin dur în funcție de modalitatea de preparare și de cantitatea de cafea folosită. Dacă optezi pentru o cafea la ibric, recomandat este să nu fierbi cafeaua, ci să o adaugi peste apa fierbinte, iar apoi să acoperi ibricul timp de 5 minute, ca să infuzeze bine.

 

Încearcă suplimente cu magneziu

Magneziul ar putea fi miracolul care să te scape de nesuferitele dureri de cap. Deși, cu siguranță, nu va putea ajuta chiar pe toată lumea, acest tratament este de încercat. Studiile arată cu suplimentele cu magneziu reduc intensitatea durerii de cap și mai ales a migrenelor care apar în perioada menstruației. Acest mineral ajută la buna funcționare a întregului organism având efecte benefice asupra inimii, sistemului osos și muscular. De asemenea, magneziul ajută la buna circulație a sângelui prin capilare, vene și artere, reduce durerea și calmează sistemul nervos, ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge, diminuează stresul și induce o stare de bine deoarece stimulează secreția de serotonină – hormonul fericirii.

Foarte multe persoane suferă de deficiență de magneziu mai ales din cauza dietei bazate pe multe grăsimi și o cantitate mare de zahăr – elemente care reduc absorbția acestui mineral în organism. Însă, atenție! Înainte de a lua magneziu, consultă un medic și verifică starea de sănătate a rinichilor.

Alte remedii naturiste

  • Infuzia de tei – Florile de tei sunt renumite pentru efectul lor antiinflamator și relaxant, fiind unele dintre cele mai eficiente remedii împotriva insomniei, dar și împotriva durerilor de cap. Infuzia de tei te relaxează, te liniștește, îți dă o stare de bine și îți poate calma durerile de cap. Pentru a beneficia de proprietățile terapeutice ale teiului, este indicat ca florile să fie culese înainte să înflorească pe deplin. Poți usca planta într-un loc răcoros și ferit de lumină, în încăperi bine aerisite. Pune florile pe o hârtie, cât mai răsfirate, iar apoi acoperă-le cu altă hârtie pentru a le feri de praf. Nu le ține în pungi închise deoarece vor mucegăi. Pentru a se usca, florile de tei, ca oricare altă plantă, au nevoie de cât mai mult aer. pentru infuzie vei avea nevoie de 2 linguri de flori de tei și 200 ml de apă. Florile se lasă la infuzat 10 minute în apă fierbinte, iar când simți că începe să te doară capul bea o cană.
  • Spilcuța – este o plantă comună, care crește peste tot, se aseamănă cu mușețelul și cu margareta. Spilcuța este folosită din cele mai vechi timpuri pentru a calma durerile de cap dar și migrenele. Efectul benefic al acestei plante este dat de o substanță prezentă în frunze, cunoscută sub denumirea științifică de partenolid. Aceasta ajută la relaxarea vaselor de sânge, îmbunătățește circulația sângelui către creier și inhibă eliberarea substanțelor inflamatoare. Pentru a reduce intensitatea durerilor sau pentru a calma crizele nu trebuie decât sămesteci câteva frunze proaspete pe zi. La magazinele naturiste vei găsi inclusiv capsule care conțin această plantă.
  • Cartofii – Cartofii pot calma nevralgiile care îți dau dureri de cap sau îți declanșează migrenele. Sunt recunoscuți pentru efectul lor antiinflamator și te vor ajuta la nevoie. Nu trebuie decât să aplici pe frunte și tâmple felii subțiri de catofi cruzi și să aștepți până când observi o ameliorare a durerii. Din cartofi poți prepara și cataplasme. Aceștia se spală bine cu apă rece și se dau prin răzătoarea mare cu tot cu coajă. Apoi se pun într-un tifon sau pe o bucată de material subțire și curat și se aplică pe zonele dureroase.

Sursa Foto: Pixabay