elefant.ro%20
Tags Posts tagged with "toxiinfectie alimentara"

toxiinfectie alimentara

femeie toxiinfectie main

Toxiinfecția alimentară este o afecțiune digestivă care apare mai ales în sezonul cald și este declanșată de consumul de alimente contaminate cu paraziți, bacterii sau virusuri. Vara, din cauza temperaturilor foarte ridicate, astfel de microorganisme se înmulțesc mult mai repede și infestează mai ales alimentele perisabile. Deci, mare atenție la ce mănânci și mai ales de unde mănânci! Iată cum să te ferești!

salmonella

De ce apare – Toxiinfecția alimentară este declanșată de consumul de alimente infestate cu microorganisme patogene, care se dezvoltă în produsele alimentare. Cele mai expuse sunt carnea, ouăle (care te pot infesta cu salmonella), conservele (care pot declanșa butulism), peștele și fructele de mare.

Cum se manifestă – Afecțiunea se manifestă prin diaree, greață, vărsături, dureri abdominale, frisoane, febră.

Pentru a preveni astfel de probleme digestive care, de multe ori, te trimit direct la medic, poți lua niște măsuri simple, la îndemâna oricui, dar foarte eficiente.

femeie care citeste eticheta alimenteVerifică termenul de valabilitate al alimentelor!

Indiferent de alimentele pe care le cumperi – carne, ouă, lapte, brânzeturi, mezeluri – citește cu mare atenție eticheta produselor și verifică termenul de valabilitate al acestora. De multe ori se întâmplă să găsim pe rafturile din supermarket sau hypermarket alimente expirate sau care se apropie de termenul de expirare. Nu-ți risca sănătatea din comoditate pentru că te poți îmbolnăvi tu, dar și întreaga familie!

contaminare incrucisataEvită contaminarea încrucișată

Când așezi alimentele în frigider, depozitează-le în caserole închise ermetic. Dacă nu ai astfel de caserole, pune carnea, brânzeturile și mâncărurile gătite în castroane și acoperă-le cu capac, iar fructele și legumele așază-le în zonele special destinate acestora. În acest fel, eviți ca sucurile care se pot scurge din alimente să contamineze alte produse aflate în imediata lor apropiere, pe același raft sau așezate dedesubt. Contaminarea încrucișată se poate produce și dacă nu spălăm cuțitele cu care tranșăm carnea sau tocătorul pe care am tăiat-o.

femeie supermarketCumpără din magazine autorizate

Produsele alimentare se cumpără din magazine autorizate sanitar veterinar și nu de la orice butic, de la colț de stradă, mai ales dacă vorbim despre carne, brânză și ouă. Evită să cumperi de la țăranii care vând pe trotuare sau de la persoane necunoscute care vând direct din portbagajul mașinilor. Nu vei ști niciodată ce cumperi. Alege supermarketuri, hypermarketuri și măcelării care-ți prezintă încredere.

carne spalata in chiuvetaNu spăla carnea în chiuvetă

Unii specialiști în nutriție și medici recomandă să nu spălăm carnea pe care vrem s-o gătim, ci s-o punem direct la fiert, pe grătar sau în cuptor. Temperatura ridicată de preparare va ucide toți microbii și toate bacteriile. Asta, cu condiția să nu poftești la o friptură în sânge. Dacă speli carnea, este foarte posibil să stropești cu zeamă blatul de lângă chiuvetă, tacâmurile și vesela care se află în apropiere, buretele de vase etc. Apoi, fără să știi, intri în contact cu aceste obiecte de uz casnic și te poți îmbolnăvi.

legumeSpală foarte bine fructele și legumele

Fructele și legumele trebuie spălate cu mare atenție, sub jet puternic de apă rece. Abia apoi le poți consuma cu încredere. Nu uita să speli pepenele pe care îl cumperi de la piață! Motivul? Atunci când îl tai, cuțitul atinge coaja murdară, iar apoi pulpa fructului pe care o contaminează cu microbii și bacteriile care există pe coaja acestuia.

alimente frigiderPăstrează alimentele la temperaturi optime

În frigider trebuie să existe o temperatură de 4 grade Celsius, iar în congelator o temperatură de -18 grade Celsius. Numai așa te poți asigura că alimentele își păstrează prospețimea. Dacă temperaturile sunt mai crescute, ele vor crește și mai mult de fiecare dată când deschizi ușa aparatului frigorific. Este normal să se altereze. Atenție! Nu depozita niciodată ouăle pe ușa frigiderului deoarece aceasta este zona cu temperatura cea mai ridicată. Ouăle se țin pe un raft cât mai în spatele aparatului frigorific, unde temperatura este cea mai joasă.

0 475
toxiinfectie alimentara

Vară, căldură – un mediu propice dezvoltării germenilor care provoacă supărătoarele toxiinfecţii alimentare. Când ţi-e lumea mai dragă şi vacanţa mai plăcută, te trezeşti cu stări de vomă, dureri de cap, dureri abdominale, febră – într-un cuvânt, o stare generală atât de proastă încât nu mai ai chef de nimic. Adio distracţie! există însă câteva remedii naturiste care te vor scoate din impas, îţi vor reda zâmbetul şi buna dispoziţie. Mimi îţi spune ce plante, la îndemâna tuturor, vindecă toxiinfecţiile alimentare. Ascult-o pe Mimi!

 

Pulbere de răchitan

Produsul se poate cumpăra de la farmacie sau dintr-un magazin Plafar. Se administrează de 4-6 ori pe zi câte o lingurură, până la dispariţia afecţiunii. Planta, care mai este denumită şi “buruiana colicilor” are efecte antibiotice şi astringente, calmează durerile abdominale şi opreşte diareea.

Infuzie de mentă

Se pun două linguriţe cu plantă verde sau uscată la o cană cu apă clocotită, se lasă acoperit 15 minute, se strecoară, apoi se bea ceaiul călduţ – 2,3 căni pe zi, până la dispariţia afecţiunii. Pe lângă efectele calmante şi anti-inflamatoare, menta are proprietatea de a diminua contracţiile musculare.

Decoct de muşetel

Se fierb două linguriţe de muşeţel la o cană cu apă timp de cinci minute. Se strecoară şi se bea câte o cană, de 2,3 ori pe zi. Se recomandă atunci când toxiinfecţia nu se manifestă cu diaree. Dacă există acest simptom, se amestecă menţă cu muşeţel.

Infuzie de năsturel

Se pun două linguriţe de plantă proaspătă şi mărunţită în 250 ml de apă clocotită, se acoperă şi se lasă 15 minute. Se strecoară şi se bea infuzia călduţă, cu înghiţituri mici. În cazul durerilor abdominale se folosesc cataplasme cu infuzie, aplicate pe abdomen. Năsturelul este recunoscut pentru efectele sale anti-inflamatorii.

Pulbere de scoarţă de stejar

Se ia câte o linguriţă de patru ori pe zi. Pulberea de stejar neutralizează bacteriile şi alte microorganisme din intestine. Totodată, pulberea are efect absorbant asupra toxinelor din colon.