fashiondays.ro
Tags Posts tagged with "truse machiaj"

truse machiaj

0 3471
produse de machiaj

Putem spune că în acest sezon avem parte de două stiluri predominante în materie de machiaj: stilul clasic, feminin, discret, cât mai natural și cel ieșit din tipare, strălucitor, puternic, nonconformist și sofisticat. În această toamnă, poți renunța la ruj și mascara, însă la fel bine poți opta și pentru culori puternice, vii, tari, chiar stridente. Nu în ultimul rând, trebuie să amintim și tendințele cu care suntem de ceva vreme obișnuite: machiajul smokey, rujul roșu, sprâncenele groase și naturale. iată mai jos 10 trenduri din care să alegi ce ți se potrivește cel mai bine.

1. Rujul roşu nu se demodează niciodată

Dacă eşti adepta stilului clasic, poţi opta pentru un ruj roşu aprins, o nuanţă puternică, vie, strălucitoare. Ştim că această culoare nu se va demoda niciodată, aşa că alege-o cu încredere. Nu vei avea cum să dai greş. Rujul roşu este precum rochiţa scurtă şi neagră. O noutate a acestui sezon o reprezintă faptul că machiajul poate fi aproape inexistent, însă rujul roşu este obligatoriu. Practic, vorbim despre singura pată de culoare de pe chipul tău. Şi este de ajuns. Ai foarte multe variante din care poţi alege.De exemplu, poţi purta doar rujul, aşa cum am văzut şi în colecţiile Proenza sau Cushnie et Ochs. Alţi designeri, precum Thomas Wylde, au adus în prim plan un look ce se bazează pe contraste: ruj de culoare roşie, păr negru, sprâncene groase, gene lungi care îţi scot privirea în evidenţă prin folosirea mai multor straturi de mascara. Vorbim despre un look cu accente dramatice, care ne aminteşte de perioada anilor ’80. În colecţiile Saint Laurent vom observa aceleaşi buze roşii şi senzuale, un machiaj smokey şi o coafură care lasă faţa cât mai liberă – părul lung, dat pe spate. Noi am găsit pe acest site rujuri clasice, dar și sub formă de creion sau gloss.

2. Machiajul gotic

S-ar putea să nu fie chiar pe gusturile tale, însă te poate inspira în crearea unui machiaj mai delicat, mai fin şi discret, dar care păstrează linia trendului. Vorbim despre culori închise precum negru, vişină putredă, mov foarte închis dar şi gri sau alb. Nu trebuie să exagerezi, ci să porţi machiajul în aşa fel încât să te simţi bine în pielea ta. De exemplu, în colecţiile Rodarte şi Nicholas K, artiştii au mizat pe un look feminin: un ruj închis la culoare şi sprâncene mai groase, dar cu un aspect foarte natural. Designerii au folosit mascara în mai multe straturi sau, dimpotrivă, au renunţat în totalitate la ea.

3. Rujuri pastel şi culori strălucitoare

În această toamnă, trendurile sunt şi cuminţi spre foarte cuminţi, astfel că poţi purta şi rujuri în culori pastel. Vorbim despre nuanţe delicate, discrete, care îţi vor scoate în evidenţă latura feminină şi romantică. Optează pentru culori care se apropie de nuanţa naturală a buzelor tale sau fii mai îndrăzneaţă şi poartă diferite tonuri de roz, de la cele mai pale, până la cele mai stridente. Pentru că anul acesta în tendinţe se află şi culorile vii, puternice şi strălucitoare.

4. Renunţă definitiv la ruj

Sezonul toamnă-iarnă aduce în prim plan o schimbare de stil cu care nu prea suntem obişnuite. Puţine sunt femeile care vor putea renunţa definitiv la ruj. Însă, dacă te încumeţi să porţi un astfel de machiaj, află că rujul poate fi înlocuit cu un lipgloss care va conferi buzelor strălucire şi volum. Acest trend, care aduce în prim plan naturaleţea, prospeţimea şi tinereţea, poate fi observat în colecţiile Valentino, Armani, Gucci, Boss şi alţii.

5. Farduri în nuanţe de cupru

Încearcă un fard de ochi într-o nuanţă cupru pe care să-l aplici doar pe pleoapa superioară. Efectul va fi fabulos, mai ales dacă ai ochii verzi sau albaştri. Poţi alege tonuri mai închise, care să se potrivească unui machiaj de seară, sau tonuri mai deschise, pentru un machiaj de zi. Evident, ai libertatea de a combina nuanţele dacă îţi doreşti ceva sofisticat. Această culoare a fost adoptată de foarte mulţi designeri, iar machiajul a fost prezentat pe toate podiumurile de modă de la New York, Milan, Londra şi Paris. Putem spune, pe bună dreptate, că este una dintre culorile vedetă ale sezonului rece. Interesant este că nimeni nu a abuzat de această culoare, care a fost folosită cu discreţie, în aşa fel încât să se obţină un machiaj fără excese. Încearcă să folosești aceste tonuri de cupru atunci când porți o ținută elegantă, de seară. Optează pentru o coafură cu cărare într-o parte, un coc strâns la ceafă și alege un parfum Versace pe care îl poți comanda de aici. Vei fi regina nopții!

6. Machiajul curcubeu

Pentru cele mai îndrăzneţe dintre noi tendinţele vin cu o surpriză: fardurile de pleoape în diverse culori strălucitoare. Însă, machiajul curcubeu este foarte dificil de purtat şi, probabil, nu vei avea prea des ocazia să-l încerci. Dar, în acelaşi timp, poate fi o sursă de inspiraţie atunci când încerci să experimentezi lucruri noi. Chiar dacă nu eşti un mare fan al acestor culori tari, este recomandat să ai totuşi o trusă cu farduri în tonuri de portocaliu, galben, verde, ciclam, verde marin, etc.

7. Machiaj grafic

Acest stil aduce în prim plan liniile drepte şi groase, buclele şi liniile curbe. Recomandate sunt culorile închise, dar atenţie, nu vorbim despre machiajul smokey! Diferenţa constă în faptul că aceste linii drepte şi curbe sunt aplicate doar pe pleoapa superioară, iar uneori makeup-artistul lasă impresia unui machiaj neterminat. Un astfel de trend poate fi observat în colecţiile Oscar de la Renta, Altuzarra, Yde, Angelo Marani şi alţii.

8. Smokey eyes

Pentu că suntem la capitolul culorilor închise nu putem să nu amintim binecunoscutul machiaj smokey, un stil care îţi permite să foloseşti tonuri foarte închise de albastru, verde, mov şi bineînţeles clasicul neagru. Acest sezon aduce o noutate: încearcă să aplici culoarea pe pleoapa superioară insistând până sub sprâncene.

9. Puțin glitter

În acest sezon, glitterul a apărut în majoritatea colecțiilor prezentate la Londra, New York, Milan și Paris și reprezintă unul dintre cele mai importante trenduri ale sezonului. Evident că nu poate fi folosit într-un machiaj de zi, însă te ajută atunci când te pregătești de un eveniment sau pur și simplu vrei să ieși în evidență la o petrecere sau în club. Vorbim despre un machiaj sofisticat, complex, glitterul putând fi aplicat pe pleoapele superioare, în colțurile interioare ale ochilor și, surpriză, chiar pe sprâncene!

10. Sprâncene naturale

Sezonul toamnă-iarnă 2016-2017 aduce în prim plan naturalețea. Se observă lipsa rujului, lipsa rimelului, se observă machiajele cât mai discrete. Astfel că nu putem să nu amintim o altă tendință: sprâncenele naturale, groase, dar îngrijite. Nu le vopsi, nu le pensa prea mult, nu le peria, lasă-le să crească natural, iar apoi da-le o formă care să te avantajeze. Nu uita că forma sprâncenelor se alege în funcție de forma feței tale. Deci, mergi la un specialist care știe exact ce are de făcut. La polul opus se află un alt trend – cel care aduce în prim plan sprâncenele vopsite în galben sau alb. Ni se pare exagerat, puține sunt femeile care ar avea curajul să facă o astfel de schimbare de look, însă trebuie să-l amintim deoarece poate fi o sursă de inspirație pentru cele mai nonconformiste dintre noi.

Sursa foto: Pexels