Tot ce trebuie să ştii despre mezoterapia virtuală

Tot ce trebuie să ştii despre mezoterapia virtuală

tratament mezoterapie

Cremele hidratante, anti-rid, de zi şi de noapte, loţiunile tonice, serurile anti-aging nu lipsesc din arsenalul tău de îngrijire şi frumuseţe. Însă, vine o vreme când produsele cosmetice uzuale parcă nu-şi mai fac efectul. Iar atunci va trebui să ne îndreptăm atenţia către tratamentele de înfrumuseţare. Mezoterapia virtuală sau dermoporaţia este o tehnică prin care putem scăpa de acnee, cuperoză, riduri, celulită sau vergeturi. Iată tot ce trebuie să ştii înainte de a merge la salon!

Înainte de a opta pentru mezorerapia virtuală, trebuie să cunoşti toate informaţiile de care ai nevoie pentru a face alegerea cea mai bună. Va trebui să ştii ce este acest procedeu, în ce constă, care sunt etapele prin care va trebui să treci şi, nu în ultimul rând, care sunt beneficiile sale. Nu te lăsa convinsă de prietene care îţi spun că au descoperit reţeta tinereţii veşnice sau care, dimpotrivă, cred cu tărie în tot felul de zvonuri neadevărate. Iată mai jos ce trebuie să ştii despre această procedură cosmetică!

mezoterapie Ce este mezoterapia?

Mezoterapia este o procedură cosmetică minim sau deloc invazivă prin care putem trata ridurile, celulita, vergeturile, petele, cicatricile, capilarele sparte sau alte afecţiuni ale pielii. Mezoterapia clasică presupune injectarea cu ajutorul unor ace foarte fine a anumitor medicamente, extracte naturale, minerale sau vitamine – sub formă de seruri concentrate – în timp ce prin mezoterapia virtuală aceste substanţe active pătrund în straturile pielii printr-un procedeu neinvaziv, care nu implică ace sau anestezie locală.

riduriCând să apelăm la acest tratament?

Răspunsul este simplu: atunci când nimic din ce ai încercat deja pare că nu mai funcţionează. În cazul în care observi că pe chipul tău au apărut riduri, pete mai închise la culoare, capilare sparte, acnee, iritaţii şi inflamaţii sau dacă vrei să scapi de celulită şi vergeturi, atunci ar trebui să te gândeşti serios să urmezi câteva şedinţe de mezoterapie. Recomandat ar fi să încerci procedura non-invazivă, adică mezoterapia virtuală, care are aceleaşi efecte benefice ca şi procedura clasică.

mezoterapieAvantaje şi efecte benefice

Specialiştii salonului Simone Beauty Center au explicat faptul că mezoterapia clasică dar şi cea virtuală tratează o gamă foarte largă de probleme ale pielii, care pot apărea la orice vârstă. Astfel, prin această procedură cosmetică se pot trata celulita (chiar şi când aceasta se află în stadiul 4), vegeturile, capilarele sparte, pielea uscată, acneea, calviţia, petele şi pigmenţii şi, nu în ultimul rând, ridurile. Acest tratament stimulează producţia de elastină şi colagen, reduce semnificativ retenţia de apă în organism şi ajută la eliminarea toxinelor acumulate. Foarte important este să urmezi toate şedinţele recomandate de specialist.

  • Beneficii pentru ten – Mezoterapia redefineşte conturul feţei, atenuează aspectul de piele lăsată, estompează ridurile, reîmprospătează aspectul tenului, pielea devine mai fermă, mai netedă şi mai elastică. Porii se închid şi, astfel, devin din ce în ce mai puţin vizibili, iar cearcănele şi pungile de sub ochi dispar. Dacă suferi de cuperoză, rozacee sau acnee, află că prin această procedură cosmetică tenul tău va deveni curat, mai luminos şi mai sănătos.
  • Beneficii pentru corp – Mezoterapia tratează cu succes venele şi capilarele sparte, vergeturile şi celulita. Pielea va deveni mai fermă prin refacerea tonusului muscular, mai întinsă şi mai netedă. Vei părea mai tânără cu cel puţin cinci ani. Mezoterapia virtuală tratează cu succes senzaţia de picioare rele dar şi durerile musculare.

mezoterapie virtualaCum funcţionează mezoterapia virtuală?

Înainte de a apela la o astfel de procedură cosmetică, ar trebui să ştii exact la ce să te aştepţi odată ce ai păşit în cabinetul specialistului. Astfel, află că mezoterapia virtuală combină trei tehnici: electroporaţia, electroforeza şi cooling therapy.

  • Electroporaţia se face cu ajutorul unui aparat (dispozitiv) care emite impulsuri controlate (ultrasunete) şi ajută la dilatarea porilor. Aceştia se măresc de aproape 400 de ori, crescând permeabilitatea epidermei.
  • Electroforeza este o metodă prin care ingredientele active din produsele cosmetice – seruri concentrate – pătrund în straturile profunde ale ţesutului în proporţie de 95%. Porii extrem de dilataţi permit acest lucru. Comparativ, o cremă de faţă permite pătrundearea substanţelor hrănitoare în proporţie de 5%.
  • Cooling therapy este ultima etapă a mezotarapiei virtuale şi se realizează cu ajutorul unui dispozitiv care răceşte tesutul tratat şi readuce porii la dimensiunile normale.

Pentru obţinerea efectelor dorite asupra tenului se recomandă realizarea a patru – şase şedinţe, o şedinţă având o durată de 15 minute. În ceea ce priveşte tratamentul pentru corp, specialiştii salonului Simone Beauty recomandă un număr de opt – zece şedinţe, de 30 de minute fiecare. Între şedinţe, se va lua o pauză de patru sau cinci zile, atât pentru tratamentele faciale, cât şi cele corporale. Preţurile unei şedinţe variază în funcţie de afecţiunea cu care te confrunţi şi pe care doreşti s-o tratezi. Mai multe informaţii poţi găsi aici.

Atenţie! Înaintea începerii acestei proceduri, specialiştii recomandă să faci teste alergologice pentru a preveni o reacţie adversă a organismului la una sau mai multe substanţe ce urmează a fi injectate. De asemenea, mezoterapia este contraindicată persoanelor bolnave de diabet, cu probleme cardiace şi femeilor însărcinate.

COMENTARII

Lasă un răspuns