Uite cum fierbi corect și decojești rapid ouăle de Paște

Uite cum fierbi corect și decojești rapid ouăle de Paște

0 2885

Mai avem puțin și vom sărbători Paștele, iar ouăle roșii nu vor lipsi din meniul festiv. Chiar dacă pare simplu, ouăle se fierb într-un anumit mod și penru a le decoji rapid, va trebui să recurgi la câteva trucuri. Iată mai jos ce ai de făcut pentru ouă de Paște perfecte!

Cum fierbi ouăle de Paște?

Pasul 1. Pune ouăle într-o cratiță. Numărul lor trebuie să fie într-atât de mare încât, atunci când apa fierbe, să nu aibă loc să se miște și să se ciocnească între ele. Apoi toarnă apă rece cât să le acopere bine. Adaugă o linguriță de oțet care va ajuta ca ouăle să nu se crape. Este o măsură în plus de siguranță. Dacă nu ai oțet, poți folosi o linguriță de sare care le va întări coaja și, în același timp, te va ajuta să le cureți mult mai ușor.

cum fierbi un ou

Pasul 2. Pune cratița la foc mic, pentru că la foc iute acestea, dacă au spațiu, dacă mărimea cratiței le permite, se pot lovi între ele și se pot sparge. După ce apa începe să clocotească încet, dă focul mai mare. Ouăle ar trebui să fie perfect fierte după 10-12 minute. Apoi, închide aragazul, acoperă cratița cu un capac și lasă ouăle în apa fierbinte pentru 15 minute.

Pasul 3. Pune cratița în chiuvetă și dă drumul la jet de apă rece. Astfel, ouăle se vor răci rapid.

cum decojesti un ou

Cum decojești rapid un ou fiert?

Știai că ouăle fierte mai vechi (atenție, nu expirate!!) sunt mai ușor de curățat față de cele foarte proaspete? Dacă îți dorești să le decojești rapid, alege ouă care au între 7 și 14 zile vechime.

O altă variantă ar fi să ții ouăle fierte pentru 15 minute în aburi. Cum se procedează? Umple o cratiță pe sfert cu apă și pune-o apoi pe foc. Lasă apa să dea în clocot, iar apoi pune deasupra cratiței o sită în care să așezi ouăle firte. Acoperă sita cu un capac și așteaptă 15 minute. Aburii vor penetra coaja, iar curățarea va fi mult mai ușoară.

O altă metodă ar fi aceea să spargi coaja ouălor fierte în întregime, iar apoi să le scufunzi pentru 15 minute în apă rece. Apa se va infiltra pe sub coajă, iar curățarea va fi floare la ureche.

 

COMENTARII

Lasă un răspuns