10 greșeli de machiaj pe care le faci de-i pui pe bărbați...

10 greșeli de machiaj pe care le faci de-i pui pe bărbați pe fugă

0 1672

Bărbaților le plac femeile naturale și foarte îngrijite. Ăsta nu este un secret. Însă, a fi o femeie îngrijită, nu înseamnă să te machiezi puternic și să-ți pui pe față tone de farduri, dimpotrivă, presupune să aplici un machiaj cât mai discret. Asta este o adevărată artă pe care ar trebui s-o stăpânești și tu. Cu toate acestea, de multe ori, dorind să fim cât mai frumoase și cât mai atrăgătoare pentru sexul opus, facem greșeli grave care îi pun pe fugă pe bărbați.

 

1. O coafură mult prea stilizată

Bărbaților le plac femeile cât mai naturale. O coafură mult prea stilizată, care a necesitat aplicarea de gel, spray fixativ sau vopseluri multicolore nu este pe gustul lor. Bărbaților le place să se joace în părul tău fin și natural, nu lipicios și țepos din cauza produselor de styling.

fond de ten2. Prea mult fond de ten

Cine își dorește să meargă pe stradă lângă o femeie care pare că s-a zugrăvit pe față? Evident, nimeni! Fondul de ten este creat pentru a ascunde micile imperfecțiuni ale pielii și ridurile foarte fine. Chipul tău pare mai luminos și mai catifelat. Însă, ce e mult strică, iar dacă se observă, înseamnă că ai folosit o cantitate prea mare. Evident, efectul va fi un dezastru. Fața ta va parea îmbătrânită, foarte ridată,  tenul încărcat și cu efect de mască.

machiaj3. Farduri de pleoape strălucitoare sau cu efect de glitter

Un astfel de machiaj este recomandat doar la petreceri sofisticate, nicidecum la o întâlnire, seara, în oraș. Dacă nu ești o profesionistă într-ale machiajului, este recomandat să eviți astfel de culori și nuanțe. Puține femei reușesc perfect un astfel de machiaj, pentru că este extrem de pretențios.

mascara4. Prea mult rimel

O altă greșeală de machiaj care ar pune orice bărbat pe fugă: genele lipite din cauza unei cantități foarte mari de mascara. Privirea ta nu va fi deloc sexy și nici atrăgătoare. Dimpotrivă. Genele zburlite și lipite îți vor strica întregul look. Ce trebuie să faci? Folosește mascara de calitate, de la firme și branduri cunoscute. Aplică doar două straturi, nu mai mult!

femeie5. Nu ești epilată perfect

Da, bărbații vor lângă ei o femeie cu piele fină și catifelată. Epilează-ți perfect corpul: axile, inghinal, brațe, picioare. O epilare perfectă face o impresie mai bună decât un machiaj perfect. Spune multe despre igiena ta și despre cât de multă atenție acorzi îngrijirii corpului tău.

crema de maini6. Pielea mâinilor uscată

Un bărbat vrea să te țină de mână, să te mângâie, să-ți sărute mâinile. Dar ce te faci cu pielea uscată și crăpată? Nu dă deloc bine! Folosește creme hidratante intensive dacă ai o astfel de problemă.

dantura7. Respirația urât mirositoare și dinții galbeni

Este pentru o femeie cel mai neatractiv lucru cu care se poate afișa în public: o dantură pătată și îngălbenită și o respirație nu tocmai plăcută.  Dacă te afli într-o astfel de situație, gândește-te ce anume cauzează astfel de probleme. Ești fumătoare? Igiena ta orală este corespunzătoare? Poate bei prea multă cafea, vin roșu sau ceai negru și, astfel, are de suferit dantura care se pătează.

ruj8. Îți conturezi buzele foarte puternic

Ieși la o întâlnire și, probabil, veți merge să beți o cafea sau să luați cina la un restaurant. După ce consumi alimente, rujul va dispărea de pe buze și va rămâne doar conturul creionului. Nu este deloc sexy, ești de acord nu? Mai rău este atunci când conturul este mult mai închis decât rujul și decât nuanța buzelor tale. Contrastul este absolut inacceptabil! Rujul și conturul, care nu este întotdeauna necesar, trebuie să fie cât mai apropiate de culoarea naturală a buzelor tale.

femeie parfum9. Prea mult parfum

Parfumul este creat pentru a-ți defini un stil, pentru a te individualiza. Să folosești prea mult, nu este deloc bine. Dimpotrivă! Mirosul parfumului tău trebuie să fie discret, nu unul puternic pe care să-l simtă toată lumea dintr-o încăpere. O picătură este suficientă pentru ca bărbatul de lângă tine să te observe.

femeie machiaj10. Te machiezi în public

Ar trebui să te machiezi acasă, în intimitate, nu în public. Un bărbat ar putea fi jenat de situație. Nu trebuie să-i arăți cum te faci frumoasă, dimpotrivă, trebuie să-l faci să creadă că nu depui un efort prea mare pentru asta.

 

 

COMENTARII

Lasă un răspuns