10 lucruri pe care să nu i le spui niciodată iubitului tău ca să nu-i rănești orgoliul
Într-o relație de cuplu sunt anumite lucruri pe care nu ar trebui să le spui iubitului tău niciodată. Nici în cele mai aprinse dicuții în contradictoriu. Pentru că îl vei răni foarte rău. Fără să vrei, fără să-ți dai seama. Mimi îți spune 10 lucruri pe care să le ții pentru tine dacă nu vrei ca o banală ceartă să se transforme într-o dispută pe termen îndelungat. Ascult-o pe Mimi!
1. Fostul meu prieten ar fi făcut asta pentru mine
Să-l compari pe actualul tău iubit cu fostul tău prieten este cea mai mare greșeală pe care o poți face. Iar asta cu atât mai mult cu cât acel bărbat nici nu există în mintea celui de lângă tine. Chiar dacă în mintea ta îl compari cu fostul, niciodată să nu-i spui asta în față! Pentru că el nu va putea și nici nu va dori să fie la fel ca bărbatul de care te-ai despărțit în trecut.
2. Maturizează-te și fii bărbat!
Sunt două insulte aici: în primul rând, îi spui că este un om imatur. În al doilea rând, îi spui că nu este bărbat. Bărbatul de lângă tine are nevoie de respect și apreciere, își dorește să fie văzut ca fiind puternic, responsabil, un om pe care te poți baza.
3. Stai liniștit, mă descurc singură!
Un bărbat își dorește să te te protejeze, ai aibă grijă de tine, deci nu-i spune că nu ai nevoie de ajutorul lui. Se va simți ofensat. Și îi vei răni orgoliul său de mascul. Așa că, atunci când ai de făcut mici reparații prin casă, de exemplu, lasă-l pe el să se ocupe, chiar dacă te pricepi și tu. Se va simți util. Și se va simți bine.
4. Trebuie să vorbim
Expresia asta nu poate decât să-l îngrijoreze dacă nu chiar să-i dea fiori pe șira spinării. Trebuie să recunoști, când o femeie îi spune iubitului una ca asta, nu poate fi decât de rău. Dacă vrei să aveți o discuție serioasă, încearcă să-i spui lucrul ăsta fără să pronunți acele cuvinte.
5. Nu pot să trăiesc fără tine
Asta îl va speria. Și nu pentru că se gândește că într-o zi te va părăsi, ci pentru că, într-un fel, îi îngrădești libertatea. Puțini sunt bărbații care își doresc ca femeia să fie dependentă sufletește de ei. Poate că, într-o seară, ar vrea să iasă cu prietenii, dar se gândește că ai suferi tu și nu o va face. Iar asta presupune ca amândoi să intrați într-un cerc vicios. Nu fi posesivă!
6. Nu vreau să vorbim despre asta
Dacă simți că există o problemă în cuplu, vorbește deschis despre asta! Iar odată ce ați discutat și ați rezolvat lucrurile, treci peste! Dacă bărbatul de lângă tine încearcă să deschidă o discuție, iar tu refuzi, nu ajungeți nicăieri. Dimpotrivă. Rămân lucruri nerezolvate, iar timpul le face să devină cronice și din ce în ce mai greu de rezolvat. Pe de altă parte, dacă îi spui unui bărbat că nu vrei să vorbești despre anumite lucruri, el poate presupune că acele lucruri nu te deranjează sau ai trecut peste ele.
7 . Cât de mică/mică este!!
Nu-i spune asta când te referi la mașina lui, la telefonul lui, la locuința lui sau la…bărbăția lui. Să-i vorbești unui bărbat despre un lucru mic pe care îl posedă, indiferent despre ce este vorba, este pentru el groaznic!
8. Îți place cum îmi stă în rochia asta?
Îl pui într-o situație fărăr ieșire. Dacă îți spune că îți stă bine, este posibil s-o facă doar ca să nu te superi dar se va simți prost că te complimentează când nu meriți. Dacă va spune că rochia nu te avantajează, te va simți groznic pentru că te va face pe tine să te simți groznic. Așa că, mai bine nu-l întreba!
9. Nu sunt mama ta!
Sub nici o formă nu o aduce în discuție pe mama lui. Indiferent de cât de furioasă ești, nu vei câștiga niciodată „bătălia” dacă o menționezi pe mama sa. Ea nu are ce căuta în discuțiile voastre, mai ales în cele aprinse și în contradictoriu. Nu are absolut nici un sens.
10. Dacă, într-adevăr, mă iubești….
Dacă ai gând să începi un război, măcar fii corectă! Nu-l șantaja! Nu te folosi de iubirea lui pentru a obține lucruri mărunte care pot fi obținute în urma unei discuții în contradictoriu banale. Nu-i pune la îndoială iubirea doar pentru că nu vrea să-ți facă într-o zi pe plac sau pentru că nu este de acord cu ce spui sau cum gânești în anumite privințe.