10 motive pentru care esti respins la interviul de angajare

10 motive pentru care esti respins la interviul de angajare

1 4180

Esti in cautarea unui job si, cu toate ca ai fost la multe intalniri si interviuri, inca nu ti-ai gasit un loc de munca? S-ar putea ca acest lucru sa nu fie din cauza performantelor tale profesionale care nu corespund, ci din alte motive care nu tin de exeperinta ta in domeniul la care ai aplicat. Site-ul careerealism.com iti spune care sunt criteriile dupa care un candidat poate fi respins de angajator.

 

Îmbrăcămintea ta nu este adecvată

Imbracamintea pe care o porti atunci cand te prezinti la un interviu de angajare este extrem de importanta. Hainele spun foarte multe despre tine, sunt o carte de vizita care te reprezinta poate cel mai fidel. Este important sa adopti tinuta in functie de jobul la care aplici. Daca esti in cautarea unui loc de munca la birou, hainele tale ar trebui sa fie office. Atentie insa! Nu purta fuste scurte, bluze decoltate, nu purta multe bijuterii – intr-un cuvant, adopta o tinuta decenta, care sa iti vina bine pe corp (nici prea stramta, nici prea larga) si in care sa te simti confortabil. Alege articole de imbracaminte care sa nu fie demodate, prea sexy, tipatoare sau care nu iti vin bine. De asemenea, o atentie deosebita trebuie s-o acorzi si incaltamintei: fara pantofi scalciati, rupti, vechi, prafuiti etc.

Aspectul tău fizic este neatractiv

Fie esti foarte serioasa, foarte sobra, incruntata, stresata fie pari deprimata sau pesimista. Incearca sa adopti o atitudine cat mai naturala, fireasca, ca si cum ai merge la o intalnire cu niste prieteni, nu cu niste dusmani. Nu te machia strident, nu folosi oja pentru unghii in culori violente sau sclipitoare. Alege un machiaj nude, discret, nu abuza de rujul de buze si nici de prea mult fond de ten.

Privirea nu este convingătoare

Cand te afli in fata personalului de recrutare, incearca sa-ti privesti interlocutorul in ochi. Asta denota siguranta si incredere in fortele proprii, iti da aerul unei personae deschise, sociabile si interesate de ceea ce se intampla in jur. Multi fac greseala de a se uita pe pereti, de a raspunde la intrebari evitand privirile interlocutorului, de a se uita in jos au de a fixa anumite obiecte de pe birou.

Strângerea de mână este nepotrivită

O strangere de mana slaba, timida da senzatia unui om fricos, rezervat si fara incredere in el insusi. O strangere de mana foarte puternica da senzatia unei persoane autoritare si chiar arogante. Si mainile transpirate sau lipicioase pot duce la un esec.

Ai ticuri verbale

Spui prea des “ăăă”, “deci” sau “am înţeles”. Incearca sa vorbesti convingator, sa fii calm, sa nu ai o voce nici prea joasa, nici prea ridicata. Evita ticurile verbale, caci pot fi extreme de deranjante. Cand spui “aaa” inseamna ca esti pus in incurcatura, ca nu stii ce raspuns sa dai.

Nu comunici pe placul recrutorului

Vorbeşti prea repede, prea încet, prea tare sau prea încet. Interlocutorul tau nu te poate urmari asa cum isi doreste, iar comunicarea are de suferit. Nu te avanta in explicatii care nu-si au rostul, in intortocheri de fraze, nu face paranteze cand explici un anumit lucru. Vorbeste clar, cu voce moderata. Daca in timp ce explicit ceva interlocutorul te intrerupe si iti pune o alta intrebare acest lucru poate insemna ca nu a mai avut rabdare sa te asculte pana la sfarsit.

Pari prea tânăr sau prea în vârstă

Daca recrutorului i se pare ca esti prea tanar sau prea batran, nu prea ai ce face. Poti doar sa incerci sa-l convingi ca varsta ta presupune anumite avantaje de care firma va putea beneficia. Daca esti tanar, esti vivace, doritor de a invata si experimenta, ai fler, esti o persoana extrem de activa si dornica de munca. Daca esti in varsta, ai de partea ta experienta si intelepciunea.

Nu îţi controlezi limbajul corpului

Asta inseamna ca te bâţâi pe scaun, te joci cu pixul, nu stii ce sa faci cu mainile, dai tot timpul din picioare. Limbajul corpului este poate primul lucru pe care il observa angajatorul si care spune totul despre tine. Incearca sa te misti cat mai putin: nu te scarpina in cap, nu te freca la nas, incearca sa adopti o atitudine cat mai relaxata.

Nu pari interesat de postul respectiv

Acest lucru presupune ca interlocutorul tau se aştepta să fii mai entuziast in ceea ce priveste jobul la care aplici. Incearca sa porti o conversatie cu acesta, nu sa-l lasi sa monologheze sau sa raspunzi prin Da au Nu. Intereseaza-te despre ce anume trebuie sa faci in firma respectiva, despre atributiile si responsabilitatile tale. Pune intrebari legate de viitorul firmei si de viitorul tau in cadrul firmei. Arata ca vrei sa te implici 100% in ceea ce faci.

Nu eşti pe aceeaşi lungime de undă cu recrutorul

Pur şi simplu recrutorul nu simte simpatie faţă de tine, fără să ştie de ce. Daca te afli intr-o astfel de situatie, nu incerca sub nici o forma sa-I intri in gratii. Te va cataloga ca fiind lingusitor. Pastreaza-ti calmul si insista foarte mult pe experienta ta, pe abilitatile si cunostintele tale. Chiar daca nu-I place figura ta, ar putea sa aprecieze faptul ca esti foarte bun in meseria pe care o practici.

 

1 COMENTARIU

  1. Cunosc o persoana care intr-o vreme se ducea aproape zilnic la interviuri..si nu numaila angajatorii directi cat si la firme de recrutare. Banuia ca nu se va intampla nimic de bine dar mergea pe ideea ca trebuie sa incerce, pentru ca niciodata nu stii de unde sare iepurele. Angajatorii au fiecare cate o “politica” a firmei si cauta oameni in functie de anumite criterii. daca te intreaba mult mai mult decat scrie la cerintele initiale ale jobului inseamna ca au atat de multi candidadti incat vor sa ii aleaga pe cei mai buni. Cu cat cv-ul tau va fi mai incarcat cu atat sansele de a sti sa raspunzi la intrebarile lor vor fi mai mari. Intotdeauna cerintele initiale sunt doar baza a ceea ce trebuie sa stii tu 🙂 Sunt motivul pentru care merita sa te cheme. Acolo insa, la interviu, se face adevarata triere. Intotdeauna trebuie sa stii mai mult decat cer ei pe siteuri. Evident, din domeniul tau de activitate.

Lasă un răspuns