10 obiceiuri proaste pe care le avem cu toţii şi care ne...

10 obiceiuri proaste pe care le avem cu toţii şi care ne pot îmbolnăvi grav

Deşi încercăm să avem o dietă cât mai sănătoasă, deşi suntem foarte atenţi când vine vorba despre curăţenie şi igienă personală, află că, de foarte multe ori, anumite obiceiuri proaste pe care le avem, ne expun bolilor şi afecţiunilor. Pentru că, oricât de mult ne-am proteja, tot nu scăpăm de microbi, bacterii, germeni şi viruşi. Cel mai rău este când ne-o facem chiar cu mâna noastră. Iată ce faci zilnic fără să te gândești că te-ai putea îmbolnăvi!

trusa de machiaj1. Împrumuți trusa de machiaj

Nu împrumuta nimănui trusa ta de machiaj! Deşi pare a fi un gest de prietenie să oferi amicei tale rujul, rimelul sau fardurile, află că acest obicei te poate îmbolnăvi grav. Gândeşte-te bine: urmele de grăsime, sebum, bacteriile şi microbii de pe faţa unei alte persoane vor contamina bureţii, pensulele şi periile produselor tale cosmetice şi de machiaj. Apoi, evident, vor ajunge pe faţa ta. Ghici ce se poate întâmpla după aia!

femeie care se spala pe dinti2. Nu te speli pe dinți

Spală-te pe dinţi de două ori pe zi, folosește ață dentară și apă de gură! Iar dacă deja o faci, nu renunţa la acest obicei! Spălatul pe dinţi zi de zi contribuie la înlăturarea unei mari cantităţi de bacterii care, altfel, ți-ar afecta serios dantura și nu numai. În ceea ce priveşte periuţa de dinţi, aceasta ar trebui înlocuită cu una nouă, o dată pe lună. Şi nu pentru că nu şi-ar mai face bine treaba după 30 de zile, ci pentru că este infestată cu bacterii care nu mai pot fi eliminate. Germenii din gura ta ajung pe periuţă. Urmele de salivă se preling pe mânerul periuţei de dinţi şi ajung în stativul în care o ţii. Mai mult, în multe băi chiuveta se află în apropierea vasului de toaletă. De fiecare dată când tragi apa, germenii şi bacteriile se răspândesc în aer şi pot contamina periuţa ta de dinţi. După care tu o bagi în gură.

bani dolari3. Nu te speli pe mâni după ce umbli cu banii

Banii sunt extrerm de periculoşi pentru sănătate, atât bancnotele cât şi monedele. Imaginează-ţi câte persoane le-au atins înaintea ta, prin câte mâini murdare au trecut! După ce ai numărat banii, ai plătit la magazin produsele pe care l-ai cumpărat, nu uita să te speli bine pe mâni. Şi încă un sfat: nu pune niciodată banii pe masa pe care mănânci!

femeie caine4. Îți pupi câinele sau pisica pe bot

Deşi le iubim aproape ca pe copiii noştri, animalele de companie au microbi, bacterii, germeni şi viruşi care ne pot îmbolnăvi. Animalele sunt foarte curate, ele îşi fac toaleta zilnic lingându-şi blana, lăbuţele şi alte părţi ale corpului. Apoi, vin şi ne ling pe noi pe faţă, pe obraz, pe mâni, chiar pe gură – în semn de iubire. Suntem tare încântaţi să vedem astfel de gesturi tandre la câinele sau pisicuţa noatră, dar nu ne gândim nici o clipă pe unde au pus ele, înainte, botul şi limba. Mai mult, ne pupăm animăluțele de companie pe bot. Hm….

femeie sutien5. Nu speli sutienul după ce l-ai purtat

Spală mai des sutienul! Dacă ai un sutien preferat, care îţi vine de minune, eşti tentată să-l porţi zi de zi. Mare greşeală! Sutienul, ca orice alt obiect de lennjerie intimă, se spală des, după fiecare purtare, aşa cum faci cu ciorapii, bichini, maiourile, tricourile, cămăşile etc. Altfel, în materialul textil se vor aduna sebum, celule moarte, transpiraţie, impurităţi lăsate de crema de corp, parfum sau spray – un mediu propice pentru dezvoltarea unor afecţiuni dermatologice.

mancare pe jos6. Mănânci de pe jos

De multe ori, ni se întâmplă să scăpăm pe jos anumite alimente, să le ridicăm repede şi să le mâncăm. Regula celor 5 secunde, timp în care alimentele nu ar avea cum să se contamineze atunci când sunt scăpate pe jos, este doar un mit. De fapt, odată ce au intrat în contact cu podeaua, gresia, covorul, mocheta sau chiar asfaltul, alimentele se contaminează cu praf, acarieni, păr de animale, bacterii, germeni, microbi şi multe alte impurităţi. Imaginează-ţi cum intri încălţat în bucătărie pentru că te grăbeşti, iar apoi scapi o felie de pâine exact în locul în care ai păşit cu pantofii de afară.

femeie telefon mobil7. Nu te speli pe mâni după ce folosești telefonul mobil

Îţi aduci aminte când ai curăţat ultima oara telefonul mobil? Dar când te-ai spălat pe mâni după ce ai folosit telefonul îţi aminteşti? Telefonul mobil este unul dintre cele mai murdare obiecte pe care punem mâna zilnic. Recomandat este să ne spălăm pe mâini după ce îl folosim. Dar oare chiar facem asta?

femeie pompa benzina8. Nu te speli pe mâini după ce ai alimentat mașina cu carburant

Te-ai gândit vreodată, în timp ce alimentezi maşina cu carburant, la câte persoane au pus mâna, înaintea ta, pe pompa de benzină sau motorină? Probabil că nu. Te-ai gândit vreodată când a fost spălată şi dezinfectată pompa de benzină? Îţi spunem noi: niciodată! Imaginează-ţi zeci de oameni care ating pompa în fiecare zi, sute care o ating săptămânal, mii care o ating într-un singur an! Îţi dai seama cât de murdară este?

femeie suc9. Bei sucurile direct din cutie

Îţi place să bei sucuri acidulate din cutie? Gândeşte-te de două ori înainte de a mai face asta! Dacă sticlele sunt protejate de dopul acestora, cutiile metalice în care sunt îmbuteliate sucurile şi berea sunt extrem de murdare şi expuse bacteriilor şi microbilor. Înaintea ta au fost atinse de persoanele care au distribuit produsele în magazin, de vânzători şi chiar de către alţi clienţi. Iar tu pui gura unde ei au pus mâinile murdare.

oameni scara rulanta10. Nu te speli pe mâni după ce ai mers cu scara rulantă

Îţi poţi pune serios în pericol sănătatea şi dacă, după ce ai mers cu metroul, nu te speli şi nu-ţi dezinfectezi mâinile. Cu toţii folosim scara rulată, fie că mergem cu metroul sau vrem să urcăm la etajele superioare ale unui magazin sau clădiri. Crezi că banda din cauciuc pe care îţi sprijini mâna a fost vreodată spălată? Nu! Pe acea bandă subţire, cauciucată, care te ajută să-ţi păstrezi echilibrul în timp ce foloseşti scările rulante, au pus mâna, de-a lungul anilor, foarte multe persoane, inclusiv cerşetori, oameni răciţi, care aveau gripă, persoane care sufereau de afecţiuni dermatologice etc.

COMENTARII

Lasă un răspuns