1000 de ani…
“Uite, asa cat pumnul erau, ziceai ca a venit sfarsitul lumii, Doamne apara si pazeste, ce-am mai tras atunci!”, povestea tanti Lenuta, fluturand prin aer un pumn mic si sfrijit, cu o piele pamantie si ridata. “Niste fulgi…uite asa roiau pe sus, uite-asa!!”, spunea si-si agita mainile privind in sus de parca se certa cu cineva invizibil. “Erau nametii, mama, cat casa, faceam tuneluri prin troiene. Degeaba dadeai la lopata, se punea stratul inapoi cat ai clipi…si nu mi-era de noi, mi-era de pasarile alea din cotet si de animalele alea sarmanele, ca tare mai zbierau de foame.
“Hai, femeie, taci, ca nu zbiera nimeni! Iar exagerezi!” se auzea, monotona, dintr-un colt, vocea Unchiului. Dar femeia parca nici nu-l auzea.
“Pai nu puteam iesi din casa pana la ele sa le aruncam ceva de mancare. Mi se rupea sufletul, plangea inima-n mine cand ma gandeam. Dar ce sa-i faci..”
“Unde zbierau, ma, ce tot spui tu acolo??”, se indigna Unchiu’.
“Taci, tu, din gura, ca nu stii! Ce? Ai uitat cum ne perpeleam…”
“Poate tu te perpeleai, femeie, si degeaba..ca nu zbiera nimeni”, o tinea batranul pe a lui, capos.
“Ma, omule, da capos mai esti! Daca eu iti spun..pai asa e cum spun io. Tu taci, ca nu stii! Da, mama, continua intorcandu-se spre mine si dand a lehamite din mana, noroc ca aveam lemne si aveam cu ce sa ne incalzim si ceva de mancare. Stiu ca au venit atunci de la primarie si armata, mama, pe strazi sa dea zapada. Dar la sosea, departe de noi…o auzeam pe aia a lu’ Cojocaru, ca si ea aflase de la nu stiu ce verisoara de statea mai la vale, langa coperativa daca mai stii tu, acolo unde lucra Saftica Dumnezeu s-o ierte…da, mama, si cum spuneam.. a fost atunci o iarna tare grea…Dumnezeu sa ne pazeasca de asa ceva ca acum suntem batrani si nu stiu ce ne-om face…
Soba duduia alaturi, iar tanti Lenuta mai arunca din cand in cand cate un vreasc in flacari. “Mm…de-amu o s-o tot tie asa..ca daca s-a pornit, aici, la noi Dumnezeu mai stie cand o trece…”.
Afara viscolea, iar prin perdeluta brodata care acoperea ochiul de geam se vedea usa de la grajd. Iar langa era cotetul gainilor care caraiau incet. In rest era liniste, iar zgomotele razlete venite de pe strada pareau indepartate si infundate. Parca se auzeau niste cazmale, niste strigate si fluieraturi sau poate imi imaginam ca aud. Era ca si cum as fi avut vata in urechi. Totul era estompat, adormit, intrat intr-o stare vegetativa. Nimic nu misca, nimic nu respira. Doar focul din bucatarie, care trosnea vesel. Imi parea ca ninsoarea ma asurzise. Ne asurzise pe toti. Tanti Lenuta vorbea aproape in soapta, parca cu frica sa nu sperie sau sa trezeasca ceva. Unchiu’, pe scaunelul lui cu trei picioare, cioplea un bici. Nu stiu de ce, pentru ca nu folosise niciodata asa ceva. Nici cal nu avea. Acum imi pare rau ca nu l-am intrebat ce avea de gand sa faca cu biciul ala. Statea usor aplecat si parea rupt de lume. Asculta si el povestea batranei si dadea din cap cand aprobator, cand revoltat. Ridica din sprancene, zambea in coltul gurii, se incrunta si pufnea asa…a disperare. Omul traia povestea cuvant cu cuvant. Parea, de fapt, ca el povesteste, dar doar prin semne. Era amuzat sa-i vezi. O mica orchestra – ea la voce, el cu acompaniamentul sau mut – doi batrani ce depanau amintiri de acum zeci de ani, dar care, daca ii intrebai ceva de acum doua luni, spuneau ca nu mai tin minte.
Si ningea..si ningea parca in ciuda si cu nesat. Cand credeai ca se opreste, atunci viscolul devenea mai furios. Dar era cald si bine in casa, la gura sobei, chiar daca nu era o soba din aia ca-n povesti, pe care se tolaneau copiii si pisicile. Si era liniste si asa… un sentiment de pace. Nu stii de unde venea…Parea ca zapada ne amortise suferintele si ne acoperise gandurile rele. Parea ca tot ce-i negru si urat se topise cumva..undeva..departe..dedesubt.
Asa era pe atunci, cand inca mai traiam momente care ma faceau sa ma simt din nou copil. Acum, tanti Lenuta deapana amintiri din alta parte, iar biciul uUnchiului sta cuminte, prafuit, in cui. Nimic nu mai e cum a fost. Iar eu ma simt mai batrana cu 1000 de ani.
Sursa foto: Pexels
