11 sfaturi utile pentru cea mai frumoasă vacanţă din viaţa ta

11 sfaturi utile pentru cea mai frumoasă vacanţă din viaţa ta

0 7426
vacanta main

Se apropie vacanţa de vară, iar tu deja visezi cu ochii deschişi la insule şi plaje exotice? Fie că apelezi la o agenție de turism, fie mergi pe cont propriu, dacă vrei să economisești bani și să beneficiezi de condiții dintre cele mai bune, ar trebui să nu mai pierzi timpul şi să începi de pe acum pregătirile! Iată 11 sfaturi utile  privind organizarea celei mai frumoase vacanțe din viața ta!

femeie pusculita1. Evită împrumuturile de nevoi personale!

Înainte de toate, cel mai important sfat pe care ți-l putem da pentru a economisi bani este să eviți pe cât poți împrumuturile de nevoi personale! Mare atenție! Te vei îndatora foarte mult și vei plăti rate cu dobândă. Ia în calcul faptul că, odată ajunsă acasă, va trebui să faci lună de lună drumuri la bancă pentru a-ți achita datoriile. Chiar dacă acum poate ești entuziasmată, gândește-te dacă merită să-ți plătești vacanța câțiva ani de acum încolo. Împrumuturile de nevoi personale se pot rambursa în maximum 5 ani, iar dobânda anuală efectivă (DAE) variază de la o bancă la alta destul de mult. Nu mai punem la socoteală eventualele comisioane pe care va trebui să le suporți în momentul contractării creditului. Recomandat ar fi, dacă nu ai banii puși deoparte, să optezi pentru un credit de vacanță. În această perioadă cu siguranță vei găsi oferte atrăgătoare.

femeie bilete avion2. Cumpără de pe acum biletele de avion!

De cele mai multe ori, un sejur în străinătate presupune călătoria cu avionul. Știm cu toții că biletele nu sunt ieftine însă, dacă vrei să economisești bani, recomandat este să le cumperi din timp. Cu cât te grăbești, cu atât prețul acestora va fi mai mic. Ce trebuie să faci? Intră pe internet și accesează siteurile care îți oferă posibilitatea de a compara prețurile biletelor, de a alege destinația, de a face o rezervare în perioada în care vrei să călătorești și de a opta pentru o anumită companie aeriană. Noi am găsit aici informații foarte utile despre cele mai mici tarife, despre ofertele promoționale, companiile aeriene, transportul bagajelor și al animalelor etc.

dublin-city-breaks3. De ce să alegi un city break?

În cazul în care ai un concediu de doar câteva zile sau vrei să evadezi într-un weekend într-un oraș din Europa, recomandat este să optezi pentru un city break oferit de o agenție de turism. Practic, împuști mai mulți iepuri dintr-un foc: petreci două, trei zile într-un mare oraș sau capitală europeană, biletele de avion și cazarea sunt mult mai ieftine, iar ofertele agențiilor sunt extrem de variate. La fel ca și în cazul achiziționării biletelor de avion, cu cât vei cumpăra mini-vacanța mai repede, cu atât prețul acesteia va fi mai mic. Deci, stabilește destinația și compară ofertele! De exemplu, pe acest site vei găsi pachete atractive pentru un city break în orașe din Anglia, Austria, Belgia, Cehia, Cipru, Croația Danemarca, Evlevia etc. Prețurile includ biletele de avion, cazarea la hoteluri de trei stele și micul dejun.

vacanta masina4. La ce să fii atent dacă pleci cu maşina

Poate că-ți dorești să mergi la Paris, la Londra, în Grecia sau Turcia. Stabilește destinația vacanței tale în funcție de numărul de zile de concediu pe care le ai! Este esențial să calculezi timpul pe care îl vei pierde pe drum, mai ales dacă mergi cu mașina personală sau cu autocarul! În cazul în care pleci la drum cu mașina ta, ia în calcul faptul că șoferul nu va putea conduce non-stop, mai ales dacă distanța este mare. Astfel, va trebui să faceți o oprire peste noapte la un hotel sau o pensiune. Atenție! Dacă voi aveți doar 7 zile de concediu și patru le petreceți pe drumul dus-întors, vă rămân doar trei pentru vacanța propriu zisă. În această situație, e recomandat să alegeți o destinație mai apropiată.

oameni masina5. Vacanţă cu prietenii? Faci economie la bani!

Dacă te decizi să pleci în vacanță împreună cu mai mulți prieteni, călătoria cu mașina te va costa mai puțin. Asta, în cazul în care încăpeți cu toții într-un singur autoturism. Banii pentru combustibil vor fi împărțiți în mod egal la numărul de persoane și iată cum transportul devine mai ieftin decât ai calculat inițial. Poți proceda în același fel și când vine vorba despre cazare. Cu cât se adună mai multe persoane, cu atât și camerele ar putea fi mai ieftine. Multe pensiuni și hoteluri oferă discount-uri substanțiale pentru grupuri de turişti.

oameni luvru6. Stabilește acum locurile pe care le vei vizita!

Este foarte important să îți stabilești de pe acum traseul și obiectivele turistice pe care le vei vizita. Caută pe internet informații cu privire la orașul în care vei ajunge și interesează-te despre costurile biletelor la muzee, grădina zoologică, grădina botanică, parcuri de distracții, cluburi etc. În acest fel vei ști de la început care va fi suma de bani ce-ar trebui alocată pentru astfel de distracții. De exemplu, în anumite orașe există posibilitatea de a achiziționa abonamente valabile pentru o zi pe baza cărora poți vizita toate muzeele. Iată o variantă care te va costa mult mai ieftin.

hotel cehia7. Cum alegi cea mai bună cazare?

În cazul în care pleci în concediu pe cont propriu, va trebui să rezervi de pe acum cazarea la un hotel sau la o pensiune. Însă, înainte de a face orice alegere, caută informații cu privire la cele mai bune oferte! De exemplu, pe internet există oferte care îți permit să faci o rezervare fără a plăti un avans sau care îți permit să anulezi gratuit rezervarea făcută inițial. Recomandat ar fi să cauți și să rezervi pe siteul booking.com. Este rapid și foarte sigur. De asemenea, contează foarte mult părerea celor care au s-au cazat de-a lungul timpului în orașul sau stațiunea în care vei merge și tu. Astfel de informații extrem de utile pot fi găsite cu ușurință pe forumuri sau pe siteuri de călătorii. Dacă închiriezi un apartament, asigură-te că este utilat cu aragaz, frigider, aparat de aer condiționat, televizor etc.

documente, acte8. Ce acte și documente trebuie să ai la tine?

Revenind la călătoria cu mașina: interesează-te cu privire la cel mai scurt traseu, la starea drumurilor și cu privire la actele de care vei avea nevoie pentru a călători în legalitate. Pentru a traversa țările din Uniunea Europeană vei avea nevoie de documentele tale și de cele ale mașinii. Astfel, nu uita acasă cartea de identitate sau pașaportul, talonul mașinii, permisul tău de conducere, dovada achitării în țară a RCA-ului, dovada achitării poliței Casco, dacă e cazul, dovada achitării taxelor de drum sau de autostradă din țările respective. Acestea se cumpără fie de la graniță, fie de la benzinării. Dacă pleci cu mașina firmei la care lucrezi, vei avea nevoie și de o procură specială din partea proprietarului autoturismului. Acest act se întocmește la notariat, în România.

asigurare medicala 19. Nu uita de asigurarea de sănătate!

Asigurarea de sănătate nu este obligatorie dar este recomandată deoarece te va ajuta în cazul în care ai nevoie de îngrijiri medicale. Niciodată nu poți să știi ce se poate întâmpla: ți-ai luxat piciorul, ai căzut și te-ai lovit, ai răcit foarte tare etc. O asigurare de sănătate îți va permite să mergi la spital în țara respectivă fără a scoate bani din buzunare. E bine să ai la tine un astfel de document, pentru că nu costă mult dar îți poate fi de mare folos.

card european de sanatate10. Solicită eliberarea Cardului European de Sănătate!

În cazul în care nu-ți cumperi o asigurare de sănătate, poți solicita, gratuit, eliberarea Cardului European de Sănătate. Acest document îți va permite să beneficiezi de asistență medicală la o unitate medicală de stat din țara în care călătorești. Practic, vei fi tratat la fel ca orice cetățean al țării respective, cu condiția ca aceasta să fie un stat membru al Uniunii Europeane. Condiția este să fii asigurat în sistemul public de asigurări sociale și să fii la zi cu plata tuturor contribuțiilor. Documentul are o valabilitate de șase luni.

femeie card bancomat11. Scoți bani de pe card? Atenție la comisioane!

Plătește cu cardul ori de câte ori ai ocazia! În portofel poți avea doar sume mici de bani pentru diferite mărunțișuri pe care vrei să le cumperi. Ca și în România, la plata cu cardul nu ți se percepe comision. Dar atenție! Dacă vrei să scoți bani de pe card, află că fiecare bancă are propriul său comision de retragere! Nu te năpusti asupra primului banomat care îți iese în cale. Cel mai bine ar fi să te interesezi înainte cu privire la costurile suplimentare pe care le percepe fiecare bancă în parte.

COMENTARII

Lasă un răspuns