answear.ro%20

Monthly Archives: January 2019

femeie trista main

Cu toții ne dorim să fim priviți cu admirație, să fim puternici, curajoși, stăpâni pe sine, adevărați lideri, niște părinți minunați, niște angajați model și de încredere. Din păcate, chiar dacă-ți dorești, nu mereu se și întâmplă…Te-ai gândit vreodată cum ești percepută de colegii de la birou, de prieteni, de rude sau de șefii tăi? Iată cinci semne că nu ai deloc încredere în tine și cum să te „scuturi” de această etichetă care îți influențează teribil viața. Uneori, fără să-ți dai seama…

scuze bun

Exagerezi foarte mult cu scuzele și mulțumirile

Una este să fii politicoasă, amabilă și săritoare și alta este să te scuzi din orice. Dacă dai un telefon cuiva, îți ceri scuze jumătate de oră că ai deranjat – deși chiar nu este cazul – dacă abordezi pe cineva într-o problemă mai veche, te scuzi de o mie de ori pentru că-l bați la cap. Dai senzația că ți-e frică să nu-i superi pe cei din jur. O frică neîntemeiată. Care nu-și are rostul. Asta începe să devină cu adevărat deranjant. Un alt obicei prost, aș spune, sunt mulțumirile interminabile. Orice fleac ai primi, tu mulțumești de parcă cineva ți-ar fi făcut cadou o mașină. Și mulțumești și peste două luni, dacă te reîntâlnești cu persoana respectivă. Ești atât de recunoscătoare pentru un amărât de capăt de ață, încât devii în ochii celor din jur prea umilă. Nu modestă, ci umilă. Politețea asta exagerată nu te pune deloc într-o lumină bună. Iar dacă mai ai și obiceiul să spui sărumâna oricui…Nu mai exagera atât de mult cu scuzele și mulțumirile. Să spui o singură dată „Îmi cer scuze” sau „Mulțumesc frumos!” este suficient. Mesajul a ajuns unde trebuie, nu repeta de o mie de ori.

femei care vorbesc

Îți găsești tot felul de defecte pe care alții nici nu le observă

Am întâlnit foarte multe femei printre prietene, rude și cunoștințe care înțeleg greșit modestia. Să fii modest nu înseamnă să te pui într-o lumină proastă, în dezavantaj față de cei din jur. De exemplu, dacă te întâlnești cu o prietenă veche, cu care nu te-ai mai văzut de multă vreme și care îți face un compliment, mulțumește-i și ia-l ca atare! Nu te apuca să-i spui că mai ai de slăbit încă trei, patru kilograme, sau că te-ai îngrășat mult în ultimul an. De ce ai spune așa ceva? Ca să-i atragi atenția asupra siluetei tale? O faci, de fapt, atentă la micile tale imperfecțiuni, pe care, de altfel, nici nu le-ar fi observat poate…Nu e cazul să dai dovadă de atât de multă deschidere și sinceritate dacă respectiva nu îți este o persoană foarte apropiată. Dacă ea este slabă, o vei face să se simtă superioară, va începe să te compătimească, să-ți dea sfaturi și să se dea exemplu pe ea. Deja te-ai pus într-o lumină proastă. Nu mai atrage atenția asupra ta în felul ăsta. Toate femeile încearcă să-și mascheze micile imperfecțiuni, nimeni nu vrea să vorbească despre chinul din spatele unei siluete perfecte. Și, pentru că tot suntem la capitoul frumusețe, am întâlnit o altă situație care m-a contrariat: femei care nu știu să facă un compliment. O să-ți dau un alt exemplu. Te întâlnești cu o cunoștință și vrei să-i spui ceva drăguț, care s-o facă să se simtă bine și s-o bucure. „Vai, nu te-ai schimbat deloc și au trecut atâția ani de când nu ne-am mai văzut! Eu nu aș putea niciodată să am tenul ăsta atât de luminos!” Sau: „Vai cât ai slăbit! Eu nu aș putea niciodată să slăbesc atât de mult!”. „Vai, te-ai lăsat de fumat? Eu nu aș reuși niciodată!” „Ce păr bogat ai! Eu am doar trei fire!”. „Ce unghii superbe!!” Eu nu pot să le păstrez lungi, pentru că se exfoliază și se rup imediat. Ce norocoasă ești!”. Știi ce faci, de fapt? Te transformi singură în rățușca cea urâtă! Nu mai face asta! Și tu ai un păr superb, și un ten perfect, și tu ești slabă ca trasă prin inel, și tu arăți impecabil. Să știi că, de multe ori, am ajuns la concluzia că arăți exact cum te simți. Acum fooarte mulți ani, am avut o colegă la job. O fată de treabă, dar grăsuță rău. Însă, fata aceea mi-a dat o lecție de viață. Era atât de feminină, uneori atât de sexy fără să fie deloc vulgară, încât era etalon de frumusețe în redacție. Ca să vezi…Dar ea se simțea bine în pielea ei, era o fată încrezătoare, puternică, curajoasă, veselă, optimistă, nicidecum timidă, retrasă, frustrată sau complexată.

Hai să-ți spun un secret, deși nu mai este un secret pentru nimeni: un ten luminos, ferm, tânăr, lipsit de riduri nu poate fi întreținut la nesfârșit doar cu produse cosmetice uzuale. Poate prietena ta cu ten de porțelan, așa cum subliniezi tu că nu vei avea niciodată, își face frecvent tratamente precum microderabraziune sau peeling chimic. Dar ea nu-ți spune, dorind să crezi că așa a înzestrat-o natura. Pe net găsești o mulțime de informații despre ce este microdermabraziuneaca să-ți faci o părere și să nu mai crezi tot ce-ți zic amicele tale. Sau…o dantură albă, strălucitoare nu se obține doar pentru că folosești nu știu ce pastă minune…nu. Multe femei recurg la metode de albire a dinților. Așa că încearcă să nu te mai compari cu ele. Sau, dacă o faci, nu te mai pune singură într-o lumină proastă. Tu încerci să fii drăguță, iar ele își râd în barbă.

mama suparata si bebelusNu poți lua singură decizii importante

Ai mereu nevoie de părerea celor din jur, de sfaturile lor, dai impresia că nu te descurci singură. Aștepți mereu o confirmare că faci bine ceea ce faci. Uite, un exemplu: creșterea copiilor. Una este să ceri părerea medicilor, a pediatrilor, a unui specialist în nutriție, părerea mamei tale sau a unor prietene foarte apropiate și ele mame și alta este să ceri disperată părerea tuturor mămicilor care îți ies în cale. Mămici care de abia așteaptă să-ți arate ce deștepte sunt ele și atotștiutoare. „Oare e bine ce fac? Tu ce zici? Oare e bine cum îl hrănesc? Tu cum faci? Ce sfat îmi dai? Oare nu-l l-am îmbrăcat prea gros? Ce zici? Sau prea subțire…Nu știu cum să fac asta..Nu știu cum să fac ailaltă…cum îl fac să nu mai plângă? Cum îl fac să mănânce? Cum îl fac să doarmă? Draga mea, nimeni, dar absolut nimeni nu știe mai bine decât tine ce trebuie făcut pentru copilul tău. Tu îl cunoști cel mai bine. Din păcate, există foarte multe mămici care se dau atât de deștepte, care ajung să fie chiar agresive când vine vorba despre creșterea și îngrijirea copiilor…Evită astfel de persoane cât poți de mult! Sunt toxice, crede-mă! Sunt ca o caracatiță care își întinde tentaculele și ajungi la un moment dat sufocată de sfaturile și părerile lor. Multe dintre ele te judecă, te arată cu degetul, te ceartă dacă nu faci cum spun ele. Ajungi, într-un final, să fii privită ca aia care habar nu are de nimic, aia care nu știe, care nu se pricepe, care trebuie ajutată sau care trebuie chiar învățată cum să fie mamă. Mare grijă cu genul ăsta de persoane pentru că dacă ești influențabilă o să începi chiar tu să crezi că meseria de mamă nu e pentru tine. Și ar fi mare păcat. Pentru că tu ești un părinte minunat! Nu mai spun ce se întâmplă dacă începi să ceri sfaturi cu privire la căsnicia ta. Nu lăsa pe alții să-ți dicteze viața.

femeie care lucreaza foarte multNu știi să spui NU 

Mai ales la job poți fi foarte ușor catalogată drept o femeie în care nu se poate bune prea multă bază, un angajat fricos, panicos și fără încredere în el. În primul rând, ca să schimbi această părere a șefilor și colegilor, încearcă să nu te mai plângi pentru orice fleac, încearcă să nu te mai panichezi la cea mai mică problemă care apare. Aoleu! Ce ne facem?? Vai de mine!! Ce nenorocire!! Renunță la atitudinea asta mereu ezitantă și timorată, ca și cum nu ai fi stăpână pe situație. Ar trebui să procedezi tocmai invers. Să nu arăți că ești speriată, ci să dai impresia tuturor că știi ce faci. Chiar dacă, în realitate, fie vorba între noi, ai mari îndoieli. Mă rog..asta nu este o regulă general valabilă, dar sunt situații care îți permmit să acționezi sau să reacționezi așa. Și, nu în ultimul rând, încearcă să înveți să mai spui și NU. Renunță la atitudinea asta obedientă de cățeluș bun la toate care acceptă orice îi cere șeful. Pentru că ai și tu prioritățile tale și nu șeful îți dictează viața. Dacă ești genul de femeie care stă frecvent peste program pentru că așa îi cere șeful, dacă ție ți se dau cele mai plictisitoare task-uri, dacă tu ești omul desprecare se spune „lasă că ea nu se împotrivește”, e clar că ai o problemă pe care ar trebui s-o rezolvi. Nu de alta dar vei fi desconsiderată de colegi și mai ales de șef. Să nu ai impresia că un șef apreciază angajați care nu au niciodată nici un punct de vedere, care tac și ascultă fără a deschide vreodată gura, care stau și în cap dacă li se cere. Nu. Orice șef nu va ști cum să te muncească mai mult, cum să-ți dea proiecte pe care le refuză alții și niciodată nu-i va fi teamă că vei pleca din companie ți-l vei lăsa baltă. Va face tot ce va vrea din tine pentru că îi permiți. El și colegii tăi nu vor gândi niciodată că, de fapt, ești o persoană cu foarte mult bun simț, foarte loială și atașată companiei, o persoană perfecționistă și dedicată muncii. Vor crede că ești ca o frunză în bătaia vântului. Nu le mai permite asta!

femeie trista

Nu ieși niciodată din zona de confort

Ești prea fricoasă..ți-e teamă de orice schimbare, ți-e teamă de orice este nou, de orice îți este necunoscut, nu riști niciodată și trăiești mereu cu drobul de sare deasupra capului..dar dacă va fi rău? Dar, te întreb eu, dacă va fi bine? Tu nu ai curaj să-ți schimbi jobul pentru că ai găsit deja ceva „călduț”, pentru că nu știi peste ce șefi sau colegi vei da – dacă sunt niște balauri răi? – sau mergi pe ideea că nimeni nu te va mai angaja vreodată…Tu nu ai curaj să ieși dintr-o relație toxică, de exemplu, pe principiul că nimeni nu se va mai uita la tine…sau îți spui că nu te vei descurca niciodată singură și te complaci în situații care nu-ți convin, dar pe care nici nu încerci să le schimbi. Tu nu ai nevoie în viață de complicații, totul trebuie să decurgă confort unui anumit plan, iar orice derapaj este privit ca ceva rău, nu ceva bun în viața ta.

femeie boxeazaEști agresivă fără motiv 

Cu persoanele străine ești circumspectă, iar dacă ți se par superioare, devii agresivă. Le respingi, le bruschezi verbal, le eviți cât poți, iar când nu ai încotro și trebuie să interacționezi cu ele faci tot posibilul să le demonstrezi că le ești egală. Deși nu-ți cere nimeni să demonstrezi nimic. Fie te implici în discuții pe care nu le poți duce până la capăt, fie intri în polemică pe diferite subiecte, dar nu ai argumente solide, fie folosești tot soiul de cuvinte pe care nu le stăpânești corect, necunoscându-le adevăratul sens. Am întâlnit cazuri…din păcate chiar foarte multe. Această atitudine este unul dintre cele mai grave lucruri pe care le poți face și ar trebui să te oprești imediat. Tu nu reacționezi așa agresiv pentru că ai fi un om rau, ci pentru că nu ai încredere în tine, în propriile tale acțiuni și judecăți. Iar de multe ori, acest gen de persoane încearcă să demonstreze contrariul a ceea ce sunt de fapt. Dar nu păcălesc pe nimeni. Nu fac altceva decât să cadă în penibil. Dacă procedezi așa, oprește-te! S-ar putea să nu ai nici un motiv să te simți inferioară altora. S-ar putea ca totul să fie doar în capul tău. Și chiar dacă te-ai afla în această poziție de inferioritate, nu este nici o dramă…Este nevoie însă de puțin curaj să-ți recunoști și să-ți accepți limitele. 

Toate aceste reacții pe care le ai, toate aceste atitudini și comportamente pe care le afișezi te fac să pari în ochii celorlalți – deși nu ești – o femeie neîncrezătoare, speriată, fricoasă, panicoasă, frustrată și complexată, pe care nu prea te poți baza în situații delicate sau de criză. Știi care este opusul? O femeie puternică, încrezătoare, o femeie care știe ce vrea și știe și cum să obțină, o femeie pe care te poți baza, în care poți avea încredere, o femeie care este, poate, și mamă dar și angajatul anului. O femeie respectată, admirată, invidiată, în fața căreia îți scoți pălăria. Fii și tu așa pentru că poți. Nu trebuie decât să își schimbi părerea ta despre tine însăți. Și vei vedea că și cei din jur și-o vor schimba. Și încă un lucru: nu mai lăsa niciodată pe nimeni să-ți spun că tu nu poți.

Am scris articolul ăsta dintr-o suflare. Pur și simplu, m-am așezat în fața laptopului și nu m-am ridicat decât după ce am terminat și ultima frază pe care o aveam de spus. Iar asta pentru că, recent, cineva, în loc să mă încurajeze și să-mi spună ca totul va fi bine, nu a știut cum să-mi reteze mai adânc aripile. Și mi-aș dori ca ție să nu ți se întâmple asta vreodată..Nu uita: ești un om minunat! Lasă-i și pe alții să te vadă!

0 832
bebe care doarme main

Încă din maternitate, Luca a fost un copil foarte plângăcios, iar odată ce am ajuns cu el acasă, plânsul a devenit a doua lui natură. Evident, am încercat toate variantele posibile și imposibile să-l calmez, iar legănatul pe picioare părea că funcționează cel mai bine. Însă, nu mi-am dat seama că fac una dintre cele mai mari greșeli. Abia când am încercat să-l dezvăț am realizat prostia..ce să spun..a fost jale!

Cum spuneam, Luca a plâns foarte mult când a fost bebeluș, iar eu am epuizat rapid toate trucurile care ar fi putut funcționa și care ar fi putut să-l calmeze. Țin minte că-i verificam și-i schimbam la jumătate de oră pamperșii, poate nu-i place să stea ud. Apoi, m-am gândit că poate îi este prea cald. Era decembrie, afară sub zero grade, în casă 23-24 chiar..poate nu agreează temperatura. Sau, dimpotrivă, poate îi este prea frig. În acea perioadă, centrala termică din apartament ajunsese pentru mine gadgetul numărul unu, iar termostatul era butonat mai rău ca telecomanda televizorului. Îți dai seama ce panică și disperare a fost în sufletul meu când, într-o zi, caloriferele au devenit reci, iar centrala clipocea dintr-un beculeț roșu. Dar mi-a trecut repede pentru că trebuia să rezolv rapid problema. M-am repezit la calculator, am căutat pe net o firmă specializată în reparații de acest gen, iar în câteva ore totul a revenit al normal. Se înfundase un filtru…Acum fac o paranteză. E groaznic să rămâi în mijlocul iernii fără căldură și cu un copil mic în casă…Dar, dacă doamne ferește ți se întâmplă, trebuie să știi că nu oricine te poate ajuta. Caută doar firme care au autorizație ISCIR. De exemplu, eu am găsit una aici, însă oferta este foarte bogată. Și nu lăsa pe nimeni altcineva – gen vecini binevoitori, unchi pricepuți sau instalatorul blocului să-și bage nasul. Nu contează că ai centrală care funcționează cu gaze naturale, energie electrică sau centrală pe lemne.

copil bea lapte

Revenind….îți spuneam că am încercat toate variantele posibile și imposibile să-mi fac bebelușul să nu mai plângă neconsolat. Știam că perioada colicilor este una foarte dificilă, așa că i-am administrat o mulțime de picături minune care nu au avut nici un efect…Espumisan, debridat, colief, protectis…nimic nu a funcționat. Am ajuns cu copilul inclusiv la spital pentru o ecografie abdominală să vedem dacă nu cumva are reflux. Nu avea nimic! Și, cum toate analizele i-au ieșit ok, m-am resemnat…și dă-i și cântă-i..și leagănă-l…și plimbă-te cu el în brațe, prin cameră, noapte de noapte, și pune-l pe picioare, spune-i poezii cu furnici, vorbește-i..inventează povești cu bebeluși care nu vor să doarmă…A fost o perioadă foarte grea, când mă trezeam și de cinci, șase ori pe noapte să-i dau să mănânce sau să-l calmez.

Peste zi îl țineam cu orele pe picioare. Așa îi dădeam biberon, așa îl adormeam, așa mă jucam cu el. Eram absolut imobilizată, iar când trebuia să mă duc la toaletă…era un chin. Așteptam să adoarmă și, cu inima cât un purice, îl luam în brațe și-l puneam în pătuț. Tremura sufletu-n mine să nu se trezească cumva…

Timpul a trecut, Luca a crescut, iar plânsul a încetat. Însă la legănatul pe picioare tot nu am renunțat. Motivul? Luca numai așa știa să adoarmă. Însă, la 10 luni era deja destul de greu, iar eu am început să mă resimt: dureri de genunchi și în zona bazinului, dureri de coloană, dureri în zona cefei și a umerilor. Legănatul acela stânga-dreapta mă distrugea încet, dar sigur. Și, cum Luca nu dădea nici un semn cum că ar vrea să renunțe de bunăvoie la acest obicei, mi-am luat inima-n dinți și am început sleep training-ul.

bebe care plange in patut

Prima zi a fost jale mare. Cine nu are copii nu poate înțelege ce a fost în sufletul meu. Am ales să încep „antrenamentele” cu somnul de la prânz, să nu trezesc noaptea tot blocul…Așa că, atunci când a venit ora de odihnă, l-am luat frumos și l-am întins în pătuț. L-am întors pe o parte, cu fața la perete, l-am învelit cu păturica și am început să-l mângâi încet pe spate. În următoarea secundă s-a întors și a încercat să se ridice în picioare. Deși știam că va face asta, tot m-a luat prin surprindere. L-am întors din nou și a început să râdă. Bietul de el credea că ne jucăm. A încercat din nou să se ridice. Eu l-am pus iar în pătuț. După câteva alte tentative nereușite de a se ridica, Luca a început să realizeze că ceva nu este în regulă. Iar apoi au început mârâielile. Iar apoi plânsul. Iar apoi ureletele. Iar apoi nu mai țin minte… Știu că mă luptam efectiv cu el – nici nu știi cât de puternic îmi părea – ca să-l țin culcat. Era practic o luptă corp la corp. Până când, într-un final, a cedat. Nu s-a oprit din plâns, dar nu a mai încercat să se ridice. Ca să adoarmă, totuși, i-am pus mâna pe un picioruș și am început să-l legăn încet, încet. Și, în cele din urmă, l-a luat somnul. Jumătate de oră cred că a durat toată nebunia asta dar mi s-a părut că a ținut o veșnicie. Și acum, când îmi aduc aminte, mă încearcă un sentiment de…frică, panică, disperare. Nu știam, efectiv, ce să mai fac, nu știam dacă procedez bine sau îmi traumatizez copilul. Dar nici nu puteam să mai continui în stilul ăla. Pentru că l-aș fi legănat pe Luca și până la 5 ani…

bebe doarme

A doua zi, aceeași poveste. Pus în pătuț, întors pe o parte, învelit bine și ținut la orizontală. Ca să vezi minune…după vreo două, trei încercări nereușite de a se ridica în piciorușe și după vreo cinci minute de plâns, copilul meu a adormit. A treia zi deja nu s-a mai împotrivit deloc. A stat cuminte să fie ușor legănat, eu cu mâna pe același picioruș, el culcușindu-se în păturică. Nu mi-a venit să cred…După o săptămână, Luca adormea liniștit în pătuțul lui, fără să mai plângă deloc, și la prânz și seara. Acum, recunosc, nu am renunțat la legănat definitiv, dar copilul adoarme în doar câteva minute. Și, deocamdată, ne este bine așa.

Nu știu dacă este sau nu o metodă agresivă, dacă mi-am traumatizat sau nu copilul. Tot ce știu este că Luca s-a dezvățat să doarmă legănat pe picioare. Și nu îi este frică de pătuț, nu a rămas cu sechele, sunt zile când se întoarce singur pe-o parte și adoarme în câteva secunde. Deci, se pare că am procedat, totuși, bine.

Acum sunt pusă în fața unei dileme și mai mari: cum îl fac să renunțe la biberonul de peste noapte și să doarmă liniștit până dimineața. Încă ne luptăm cu neajunsul ăsta…când o să rezolv problema, indiferent cum, o să-ți povestesc. Până atunci…te pupă Mimi!

0 681

În august, vreau, nu vreau, trebuie să mă întorc la job. Cine mă cunoaște, știe că încă mă aflu în concediu pentru creșterea copilului. Însă, din vară, Luca va trebui să intre în colectivitate, căci să angajez o bonă cu normă întreagă…nu am curaj. Așa că mi-am luat copilul în brațe și inima-n dinți și am plecat să vizităm creșe particulare aflate cât mai aproape de casă.

Știu că nu există creșa perfectă, fiecare părinte având propriile lui criterii de selecție. Așa că nu-mi voi permite să-ți dau sfaturi, îți voi spune, în schimb, care sunt lucrurile care contează pentru mine, la ce sunt eu atentă când vorbesc cu personalul unei creșe sau fac o vizită. Și îți voi spune și ce nu voi accepta vreodată.

De la început îți spun, cu mâna pe inimă, dacă te afli în căutarea grădiniței sau a creșei perfecte, să știi că nu există așa ceva. Dacă te încântă meniul, vei fi dezamăgită de numărul mare de copii din grupă. Dacă te încântă spațiul generos din încăperi, nu-ți va conveni faptul că nu există suficientă lumină naturală. Dacă te încântă programul, nu vei fi de acord cu prețul. Dacă îți place tot ce vezi, te vei răzgândi când vei afla că unitatea respectivă oferă copiilor alimente de la firme de cattering sau nu există cabinet și personal medical. Și tot așa… Ce să alegi? Evident, ce ți se pare cel mai important pentru copilul tău. Căci fiecare este unic, fiecare are propriile sale nevoi. Deci, nu pot să-ți spun eu ce este cel mai bine pentru el. Îți voi spune ce cred că este esențial pentru Luca al meu: siguranța lui, sănătatea lui fizică și psihică. Aici intră un meniu sănătos, o curățenie exemplară și personal dedicat – oameni calzi, cu care cel mic rezonează. Dar să le luăm pe rând…

femei curatenie

Nu cred că exagerez atunci când spun că o curățenie exemplară este absolut obligatorie în orice unitate de învățământ școlar sau preșcolar. De exemplu, în ceea ce privește igiena, mi se pare inadmisibil ca la toaleta folosită de personal să nu existe hârtie igienică, săpun pentru spălat pe mâini, șervete pentru șters pe mâini sau aparate pentru uscat mâinile. Aproape de fiecare dată când am vizitat câte o creșă am întrebat ce dezinfectanți și produse de curățenie se folosesc, am verificat cum stau la capitolul zugrăveală, dacă pereții prezintă mucegai sau igrasie, dacă pe jos există mochetă, parchet sau linoleum și starea acestora, cum se prezintă mobilierul și jucăriile copiilor. Nu am stat acum să deschid dulapuri să văd dacă scârțâie vreo ușă, însă contează foarte mult impresia per ansamblu. Să ai acel sentiment de curat, de nou, de îngrijit. O mochetă roasă, un covoraș decolorat, o clanță stricată, pereți pe alocuri scorojiți, umezeală și miros greu la toaletă, geamuri murdare..toate acestea contează enorm atunci când te gândești la copilul tău. Pentru că un spațiu neigienizat corespunzător îți poate trimite copilașul direct la spital. Și mi se pare firesc ca atâta vreme cât eu, la mine acasă, păstrez o curățenie exemplară – folosesc produse de calitate, de cele mai multe ori produse sano forte, aspir, șterg praful, dezinfectez periodic – atunci și creșa la care-mi duc copilul ar trebui să aibă cam aceleași priorități.

cresa copii

Cred că suntem cu toții de acord că numărul de copii într-o grupă contează enorm. Cu cât sunt mai puțini, cu atât șansele ca ei să se îmbolnăvească luând viruși unii de la alții sunt mai mici. Una e să existe într-o grupă 13 copii și alta e să ai de-a face doar cu 6. E doar un exemplu…Apoi, cu cât numărul de copii este mai mic, cu atât îngrijitoarele vor putea să le facă mai bine față. Una e să ai grijă de 15 copii și alta e să ai grijă de 8 să zicem. Nu mai spun că fiecare copil va primi o atenție mai mare din partea personalului. Pentru mine contează foarte mult acest aspect. Îmi doresc ca băiețelul meu să beneficieze de toată grija și atenția doamnelor, nu să primească cu porția. Îmi doresc ca îngrijitoarele sau educatoarele să interacționeze cât mai mult cu copilul meu, nu să fie lăsat de izbeliște, să se joace cu ce apucă și să facă ce vrea pentru că ele sunt foarte ocupate cu alții. Într-o grupă cu mulți copii, acest lucru se cam întâmplă din păcate. Cumva..e și normal…uneori, doamnele sunt depășite de situație. Mai ales că vorbim despre copii mici, cu care nu te poți înțelege cum o faci cu unul mărișor.

copil mic care mananaca singur

Despre meniul copiilor se poate vorbi la infinit. Este un subiect foarte delicat pentru unii părinți, mai exact pentru cei care acasă își hrănesc odraslele cât mai sănătos. O să mă dau ca exemplu chiar pe mine. Eu nu sunt de acord ca Luca – de un an și trei luni acum – să mănânce prăjeli, dulciuri, pâine albă, mezeluri, alimente sărate și să fie îndopat cu cereale. Acasă primește fructe, legume preparate la abur sub formă de piure, mâncare gătită fără prăjeli și fără sare, foarte puțină pâine integrală, iar cereale doar de două ori pe săptămână: hrișcă, quinoa, secară, ovăz, fulgi de porumb. Îți dai seama că nu am găsit un astfel de meniu – nici nu mă așteptam – dar măcar să fie cât de cât orientat în această direcție. Apoi, mă interesează foarte mult să știu cine stabilește meniul celor mici – ar trebui să fie vorba despre un specialist în nutriție, nu despre doamna directoare care are studii economice. Trebuie să recunosc, m-a șocat răspunsul unui manager care la întrebarea cine stabilește meniul copiilor mi-a răspuns nonșalant NOI – conducerea. Nu în ultimul rând, eu caut o creșă cu bucătărie proprie, nu o unitate care are contract cu firme de cattering.

baietel bolnav

Ehe…iată, într-adevăr, un subiect foarte controversat, care încinge de fiecare dată spiritele: îmbolnăvirile copiilor. De-o parte a baricadei sunt părinții, de alta se află conducerea grădiniței sau a creșei.

Evident, la fiecare vizită am atins și acest subiect: cum procedați în cazul în care dimineața, la prima oră, un părinte își aduce copilul la creșă cu mucii la nas sau tușind foarte rău. Iar răspunsurile au fost mai mult sau mai puțin evazive. La acestă întrebare simplă nu mi s-a răspuns niciodată direct. Unii manageri mi-au spus că cei bolnavi nu sunt primiți. Dar ce înseamnă bolnavi, am întrebat. Înseamnă să aibă febră, să nu se țină pe picioare sau să vomite, mi s-a răspuns. Adică să fie praf! În rest, nu e nici o problemă dacă au muci – pot fi de la frigul de afară, doamnă – sau tușesc ușor. Poate le-a rămas o tuse mai veche, asta nu înseamnă că sunt și bolnavi. Am trăit s-o aud și pe asta: un copil care tușește poate fi sănătos tun.

Mai mult, când am întrebat despre protocolul în ceea ce privește boli precum varicelă să zicem, unul dintre manageri m-a aburit cât m-a aburit, iar la sfârșit, văzând că nu m-a convins, mi-a replicat plictisit ceva de genul..haideți, doamnă, că de aia se numesc boli ale copilăriei, ca să le facă, nu? În acel moment mi-am imaginat cum sar peste biroul care ne despărțea și îl iau pe individ la palme…Ok..dacă așa se pune problema atunci nu, mulțumesc! Și am plecat acasă simțindu-mă cumva foarte vinovată față de copilul meu..uite, mami, pe mâna cui era să te las…Acum, să stabilim un lucru: la creșă Luca se va îmbolnăvi. Îmi este clar. Odată ce va intra în colectivitate, copilul va lua toți germenii și toate bacteriile posibile. Așa cum spunea o altă doamnă directoare, este un lucru inevitabil. Însă, una este să vină acasă cu o simplă răceală și alta e să ajung cu el internată prin spitale, cu cine știe ce pneumonii, streptococi și alți balauri…

Ca să închei acest capitol, am fost nevoită de fiecare dată să aud povești despre imunitatea copilului meu, despre faptul că unii se îmbolnăvesc foarte grav, alții mai puțin grav, că și părinții sunt de vină pentru că nu-și țin odraslele bolnave acasă și câte și mai câte. Sunt de acord cu toate acestea până la un anumit punct. Una peste alta, nici un răspuns nu m-a mulțumit pe deplin. Aș vrea să aud un manager care spune: doamnă, orice copil care se prezintă răcit, cu muci, care tușește, care este apatic, plange, este nemulțumit, se vede că nu se simte bine, nu este primit. Punct. Nu voi auzi asta de la nimeni cred…

activitati cresa bebelusi

La creșă sunt primiți, în general, copii între unu și 3 ani. Mici, într-adevăr. Motiv pentru care activitățile dedicate lor sunt aproape inexistente. La unele creșe, să ne-nțelegem…Nu generalizez. Sunt lăsați să se joace cu jucăriile și atât. Nu sunt deloc de acord cu asta. Pentru fiecare vârstă există activități pentru care educatorul sau învățătoarul poate opta. Chiar dacă sunt mici, acești copii pot fi antrenați în diverse jocuri pentru vârsta lor. Să-și pună mintea la contribuție, să-și exerseze logica, să învețe, să acumuleze informații. Te întreb eu acum pe tine: ce învață un copil de un an când se joacă în neștire pe covor cu o mașinuță de plastic? Ia dă-i niște căpăcele să le pună unele în altele, niște cuburi să construiască un turn, ia dă-i niște inele din plastic să le pună pe o tijă sau pe un băț..sunt multe alte lucruri pe care le poți face cu un copilaș mic, doar astea mi-au venit în cap acum…la întrebarea mea – ce activități există pentru copii – mi s-a răspuns ceva de genul..păi nu există ceva anume..ei se joacă, sunt prea mici…Eu nu vreau să-mi duc copilul într-un mediu care să-l facă să stagneze sau chiar să involueze din punct de vedere al inteligenței.

copilas la medic

De fiecare dată când am vizitat o creșă, am fost atentă cât de mari sunt încăperile în care își desfășoara activitatea copiii. În unele cazuri am fost foarte mulțumită, în altele..m-am îngrozit. De exemplu, imaginează-ți 13 sau chiar 15 copilași înghesuiți într-o cameră puțin mai mare decât sufrageria ta..Plus două îngrijitoare…

Importantă este și lumina naturală de care beneficiază ei mici. Un alt aspect care m-a interesat în mod deosebit a fost cel legat de somnul copilului la prânz. Cum procedați dacă băiețelul meu nu doarme la prânz, plânge și îi deranjează pe ceilalți copii? Răspunsul? Îl scoatem din cameră și îl ținem să se joace pe hol!!! Unde??? Că nu cred că am înțeles bine..Îl țineți pe hol??? Ca să ne înțelegem…pe hol, la ultimul etaj, fără nici un loc amenajat pentru joacă, pe jos linoleum, curent, praf…și o balustradă care mi-a dat efectiv frisoane.

Nu în ultimul rând, importante sunt și jucăriile celor mici. De exemplu, nu mi-a plăcut atunci când, fiind în vizită cu copilul meu la una dintre creșe, Luca îmi aduce o figurină mică din plastic, roasă, scorojită și decolorată care repreznta – dacă nu mă înșel – un mic dinozaur. Ce înțelege un copil de un an și trei luni – cât are al meu – din acea jucărie? Cu ce îl ajută pe el? Cu nimic!

Am întrebat și despre existența unui cabinet medical și despre prezența unui asistent medical sau medic. Unele creșe au așa ceva – și cabinet și asistent permanent, altele, nu. O doamnă directoare mi-a spus că în creșa pe care o conduce dumneaei vine de două ori pe săptămână o asistentă care verifică aleator starea de sănătate a copiilor. Cum adica aleator? Îi ia așa..pe sărite…Dar este o doamnă foarte profi pentru că lucrează la un spital de copii. Wow! Impresionant, ce să spun…

Cârcotașii vor spune că exagerez, că lucrurile nu stau chiar așa, că nu e totul atât de negru, că există și creșe cum îmi doresc eu. Să fim înțeleși: eu nu generalizez. Eu ți-am spus aici ce caut și ce am găsit până acum. Cu siguranță există și creșe așa cum îmi doresc. Numai că încă nu le-am găsit eu. Și nu le-am găsit pentru că am căutat deocamdată ceva pe lângă casă. Consider că Luca este prea mic pentru a fi urcat în fiecare dimineață în mașină, pentru a îndura traficul infernal de la ora 7 doar ca să ajungă la o creșă din centru…așa că îmi asum compromisul, dar nu voi face rabat de la chestiile esențiale care ar pune în pericol sănătatea băiatului meu. Mai căutăm…lista este generoasă..Vă pupă Mimi!

0 1264
sandale main

Direct de pe podium, în garderoba ta! Îți place cum sună, nu-i așa? Anul acesta, tendințele în materie de încălțăminte acoperă o paletă foarte largă de modele. Unele frumoase, altele de-a dreptul hidoase! Iată topul celor mai urâte încălțări ale sezonului pe care nu le-aș purta nici dacă mi-ar da cineva bani!

1 dad sneakerDad sneaker – un vis urât

Îmi sunt cunoscuți acești sneakerși butucănoși, grosieri și vulgari pe care i-am văzut încă de anul trecut în picioarele multor domnișoare: adidașii lu tata, cunoscuți sub denumirea dad sneakers. Imaginează-ți următoarea scenă: un tip de vârstă mijlocie, plimbându-se agale prin parc, încălțat cu niște adidași ca niște cărămizi, cu picioarele mari cât niște lopeți, cu mersul legănat ca al unei rațe bete…Un tip cu niște pantaloni din tercot călcați la dungă și scurți de i se văd ciorapii. Acum ia acești sneakerși și pune-i în picioarele tale. Nu-i așa că te simți sexy? Feminină și delicată? Ce mai..ești mirobolantă! Acest model de adidași este cel mai odios lucru care s-a inventat în materie de încălțăminte pentru femei. Dacă ai așa ceva în garderobă…dă-le foc!! N-o să înțeleg niciodată de ce este atât de promovat grotescul…Știu, o să spui că sunt foarte comozi, ușor de purtat, versatili, bla, bla, bla. Și o să-ți răspund că există o mulțime de modele sport care arată de o mie de ori mai bine. Am găsit ceva ieftin și drăgut pe acest site. De ce trebuie să purtăm șenilele alea care ne transformă picioarele în niște lăboanțe? Oribil! Mai ales că butucii aștia îți scurtează vizual picioarele, ce contează că în realitate ești o gazelă…cu sneakers dad arăți ca un trunchi de copac.

teva 1Sandale Teva

Mda…ce să spun..nu aș încălța astfel de sandale nici dacă ar fi ultima soluție din lume. Aș prefera să merg în picioarele goale decât să port urâțeniile astea. Le înțeleg rostul doar dacă sunt purtate în contextul pentru care sunt ele concepute. Vorbim despre un model sport, cât de poate de sport, foarte sport. Îmi aduc aminte că eram într-o zi în metrou, mă duceam în redacție, iar în fața mea, pe scaun, un cuplu de străini cu niște rucsaci de munte în spate. Purtau pantaloni scurți, foarte scurți, aveau pălăriuțe gen safari pe cap, niște tricouri largi și purtau în picioare aceste sandale. Cu siguranță veneau sau plecau la munte. Dar, chiar și așa, încălțările lor nu erau deloc cool. Și, nu știu de ce, dar asociez aceste sandale cu lipsa totală a pedichiurii și cu un picior foarte masculin.

incaltaminte combat bootsBocanci Combat

Și eu port bocanci. Bocanci înalți, care susțin perfect gleznele, cu talpa plată, mai groasă, cu strații adânci pentru zăpadă sau cu toc de câțiva centimetri, bocanci care se închid cu șiret sau fermoar, simpli sau accesorizați cu diferite catarame. Îi port iarna, când e ger. În nici un caz primăvara, când afară sunt 15 grade. A! Știi unde mai purtam bocanci? În Vama Veche, noaptea, pe plajă. În felul acesta nu mă loveam în bolovanii care ancorau corturile pe nisip. Sau îi mai purtam foarte de dimineață, când temperaturile îmi permiteau. Niște bocanci din piele destul de subțiri, pe care nu-i legam niciodată cu șiretul ca să nu mă supraîncălzesc și care îmi protejau tălpile de scoicile mărunțite din nisip. Și de cioburi. Da. Găseai cam de toate pe plajă în Vama Veche…Erau urâți, dar au fost încălțările mele preferate…

Revenind la bocanci..anul acesta bocancii clasici, cei cu care suntem obișnnuiți, lasă locul așa numitelor modele Combat – genul celor militari, cu talpă ca șenilele de tanc, înalți, accesorizați sau nu cu catarame uriașe. Te duc cu gândul la bocancii militarilor aflați în teatrele de operațiuni din deșert, care trebuie să supraviețuiască pe timp de noapte la temperaturi negative extreme. Și vine întrebarea (logică, de altfel): de ce ai purta așa ceva pe timp de vară?

bot patratPantofi cu botul pătrat

Nu-mi plac. Nu mi-au plăcut niciodată. Nu mă refer neapărat la modele, ci la cum îmi vin pe picior. Botul pătrat taie laba piciorului într-un mod foarte inestetic. Parcă brusc ți se termină degetele. Laba piciorului nu mai are acea curgere fină și naturală. Apoi, dacă porți o mărime mare, acest tip de pantof te va dezavantaja din start deoarece îți va mări vizual și mai mult piciorul. Practic, în loc de picioare parcă ai avea lopeți. Părerea mea este să alegi pantofi cu botul alungit sau ascuțit, care îți lungesc piciorul, ți-l subțiază dacă au tocuri stiletto, îi dau un aer feminin și delicat. Modelele cu botul pătrat sunt, multe dintre ele, foarte frumoase, dar s-ar putea să te dezavantajeze mult.

sandale pvcSandale transparente

Mă refer la acele sandale sau saboți care lasă vederii întreg piciorul fiind confecționați dintr-un material din plastic – PVC. Buun. O să spui că există modele cu toc înalt, cu botul alungit…deci ar trebui să fie ok. Păi nu prea sunt. Dar nu e vina lor…Ca să-ți explic, o să îți povestesc altă chestie pe care am văzut-o tot în metrou. O domnișoară stătea în picioare, în aglomerație. Eu, jos, pe scaun. Fata purta saboți transparenți, cu toc înalt. Din cauza efortului de a-și menține echilibrul – se ținea de un mâner atașat de bara de sus – dar și pentru că încălțămintea era fixă pe picior, degetele luaseră o poziție extrem de chinuită, strânse și încălecate unele peste altele. Foarte urât! Culoarea lor devenise de la roșu stacojiu la vânăt. Mai mult, domnișoara purtase înainte încălțări care i-au provocat bătături, iar acestea se vedeau prin materialul transparent. Și, ca să fie imaginea completă, la unul dintre degete avea și un plasture. Ce poate fi mai oribil de atât? Să nu mă-nțelegi greșit..acest model de încălțăminte este potrivit unui picior sănătos, cu o piele perfectă, fără monturi, bășici, bătături și alte echimoze, cu o pedichiură perfectă. Și fără plasturi la vedere.

cercei pandantiv

Dacă am vorbit despre cei mai urâți pantofi, hai să vedem și care sunt accesoriile sezonului cald. Pe primul loc în top se află bentițele și bandanele, iar pe locul următor gențile suprapuse – un trend care rezistă și în acest an. Pe locul trei avem ochelarii de soare XXL sau care imită modelul celor de schi, apoi geanta tote XXL, cerceii pandantiv și ceasurile de mână. Aici găsești niște modele de la branduri cunoscute care se vând acum la reducere. Tot la accesorii intră și bijuteriile pentru corp, colierele cu franjuri, inele pe toate degetele dar și cerceii desperecheați.

Și, pentru că tot am vorbit mau sus despre pantofi, anul acesta au apărut și modele super faine, pe care de abia aștept să le văd și în magazinele de la noi. Despre culori, ce să mai vorbesc! Sunt fabuloase! Anul acesta se poartă orange, bleu ciel, verde mentă, lila, galben lime, galben neon, iar ca materiale le voi aminti pe cele textile.