answear.ro%20

Daily Archives: Feb 12, 2019

0 709
luca la mall main

Este ora două după-amiaza și, în sfârșit, am reușit să-l adorm pe Luca. Cu greu…Nu știu ce se întâmplă, dar de ceva vreme, când îl întind în pătuț, la prânz și seara, parcă îl așez pe ghimpi. Plânge, se foiește, vrea să se ridice, iar dacă vede că nu are nici o șansă, începe să urle. Niște urlete de-mi îngheață sângele-n vene..sacadate, care seamănă a scâncete și gemete…e sinistru!

Cred că de fiecare dată când vorbesc sau scriu despre Luca încep prin a spune că este un copil plângăcios. Până la patru luni a plâns din cauza colicilor. Dar ce urlete! Apoi, la cinci luni au apărut primii dințișori. Și de atunci nu am avut nici o pauză. Acum are un an și patru luni și se luptă cu ultimul canin. Colac peste pupăză, până pe la 10 luni, a adormit doar legănat pe picioare. Iar în fiecare noapte se trezea din trei în trei ore pentru biberon. Asta până când am spus STOP. Eu nu mai pot! Eu nu mai vreau! Eu nu mai sunt în stare să mă trezesc la ora unu și la ora patru, să mă reped năucă în bucătărie, să fac biberonul cât mai repede ca să nu înceapă să zbiere din toți plămânii. Deși o noapte sunt eu de serviciu, iar o noapte tati…tot nu mai rezist de oboseală.

Așa că, mi-am luat inima-n dinți și am început anevoiosul proces de înțărcare – dacă pot să-l numesc așa. A fost și este în continuare cumplit….cel puțin așa resimt eu toată chestia asta. Sunt nopți în care mă trezește din oră-n oră, sunt nopți în care urlă atât de tare încât nu-l pot consola cu nimic, nopți când, după alte nopți de nesomn, cedez psihic și mă bufnește și pe mine plânsul…Te rog, te implor…fac ce vrei tu…numai lasă-mă să dorm câteva ore…Îl rog în gând, îl rog cu voce tare..dar el urlă și urlă și urlă, iar eu îmi simt creierii sfârtecați cu fiecare țipăt pe care-l scoate. Ai crede că în nopțile în care stă cu tatăl lui, eu dorm. Nu. Nu dorm. Mă trezesc la fiecare criză de-a lui.

luca 3

Sunt nopți când îl aud cum plânge, mă ridic din pat și funcționez ca un robot. Mă îndrept spre camera lui, deschid ușa, mă apropii pe întuneric de pătuț și îl privesc. El se uită la mine cu ochii mijiți și plânge. Uneori este treaz, alteori pare că doarme. Îl întorc pe o parte fără să-i vorbesc și-l învelesc cu păturica. El se zbate și zbiară și urlă și vrea să se ridice. Și este ora 2 jumătate noaptea. Reușesc să-l adorm, legănându-l ușor și punându-i mâna pe un picioruș, să mă simtă. Apoi, mă întorc în dormitor. Mă așez pe pat și pun capul pe pernă. În secunda imediat următoare, Luca începe iar să urle. Iar mă ridic. Iar mă lupt cu el. Iar îl legăn. Iar ajung în dormitor. Și iar mă întind…și nu trec 15 minute și o iau din nou de la capăt. În timp ce-l legăn, îmi dau lacrimile. Măi, copilule măi, de ce mă chinui tu așa pe mine? Cu ce am greșit? Și-mi imaginez cum într-o zi cad din picioare și mor de epuizare..și toată lumea plânge după mine, iar eu sunt fericită pentru că, în sfârșit, dorm!!! Da, știu, sună urât, dar noaptea se trezesc la viață toți balaurii sufletului meu… Privarea de somn naște monștri…Ajung iar în dormitor, dar de data asta nu mă mai întind în pat. Pentru că știu că atunci când voi pune capul pe pernă, Luca va țipa din nou. Așa că stau pe marginea patului și poate o să tacă. Încerc să mă gândesc la lucrurile frumoase din viața mea, dar, crede-mă, cu greu le găsesc. Mă gândesc la ceva bun, la ceva delicios…un lichior de cafea…o brioșă caldă…fursecuri…poate niște clătite…ceva ce pot pregăti a doua zi ca să-mi fac o bucurie, ca să uit că mâine noapte o voi lua de la capăt. Lasă, îmi spun, dimineață o să-mi fac o cafea bună, bună, din aia la ibric. Și apoi, în timp ce Luca doarme la prânz, o să dorm și eu. Măcar o oră. Sau poate o să citesc…sau poate o să scriu ceva…Și apoi, seara, o să merg la shopping sau poate o să gătesc ceva ce nu am mai mâncat demult. Sau, poate o să-mi fac un ceai de fructe sau o să beau o cană cu lapte și cacao. Și uite, vine weekendul, o să am mai mult timp liber, poate o să reușesc să mă relaxez. Un pahar cu vin sau lichior – am găsit pe net niște rețete lichior – un film, o baie fierbinte, o carte ușoară..hai, că va fi bine! Am văzut zilele trecute niște ghetuțe frumoase..poate le cumpăr…și poate o eșarfă drăguță..sau o bluză la reduceri…Nu-mi dau seama că adorm în fund, pe marginea patului, iepurește, crezând că încă sunt trează.

luca 1

Și vine dimineața. Luca se trezește târziu, la ora opt, epuizat și el de urletele de peste noapte. Îl aud cum se foiește și cum începe din nou să țipe. Dar, oricât mi-aș dori, nu pot să deschid ochii. Corpul nu mă mai ascultă. De multe ori, când Luca ia o pauză și cred că a adormit din nou, îmi dau seama cât de amorțită sunt. Am dormit neîntoarsă, iar acum mi-e frică să mă mișc. Dacă mă aude și se trezește iar? Și ațipesc la loc, în aceeași poziție chinuită, chiar dacă eu sunt într-o cameră și el în cealaltă. Și i-ar fi absolut imposibil să mă audă cum mă întorc de pe-o parte pe alta. Dar…nu te pui cu nebunia…Însă pauza nu durează mai mult de cinci minute. Iar eu nu sunt în stare să mă dau jos din pat. Mi-e frică să nu mă prăbușesc. Fiecare celulă din corpul meu se împotrivește. Duc o luptă crâncenă să mă ridic în capul oaselor. În tot acest timp Luca urlă. Mie mi-e greață și-mi vine să vomit. Îmi tremură picioarele, genunchii, iar fiecare țipăt îmi face stomacul ghem. Ajung în camera lui și-l privesc cu ochii goi. Și iar îmi dau lacrimile. Copilul meu nu merită asta..nu merită ca mama lui să intre la el în cameră și să nu aibă puterea de a-l alina…Îl privesc și nu pot face nimic. Încerc să-i zâmbesc, dar pe fața mea mutilată de oboseală este scrijelit doar un rânjet chinuit. Luca se mulțumește și cu atât. Se ridică în piciorușe, îmi zâmbește și întinde mânuțele să fie luat în brațe. Și acum, când scriu, îmi vine să plâng…Doamne, cât te iubesc!!!

luca 2

Peste zi copilul meu este cel mai cuminte și dulce și adorabil băiețel. Evident, are momentele lui când se supără, când se ceartă cu jucăriile, cu mine..dar ceea ce s-a întâmplat peste noapte devine ireal…parcă nu s-a întâmplat niciodată…Mănâncă, se joacă, râde, e vesel..a început să vorbească cu mine, să-mi explice pe limba lui păsărească tot felulde lucruri pe care le vede, îmi arată cu degetul obiecte, jucării sau unde ar vrea să ajungă..de exemplu la bec. Și a început, timid, ce-i drept, să pape și el singur cu lingurița. Dar eu sunt din ce în ce mai obosită…fără chef, cu nervii încordați, nu mai am răbdare, iar fiecare scâncet al lui mă scoate din minți. Și duc o luptă teribilă cu mine însămi ca să nu ridic vocea la el. Nu-mi iese mereu, recunosc…Și-mi pare atât de rău după…și mi-e ciudă pe acele mămici care dorm noapte de noapte, care au pe cineva care le ajută – gen bunici implicați în creșterea nepoților, nu care vin de două ori pe lună să-i vadă și atunci stau doar o oră. Mi-e ciudă pe mine că nu sunt o mamă mai bună, mai curajoasă, mai puternică, mai răbdătoare. Mi-e ciudă pe alte femei care duc o viață normală, care se duc la job, apoi ies în oraș cu prietenii, mi-e ciudă pe alte mame de copii mici care nu se chinuie cum o fac eu. Și sunt momente când parcă nu mai judec rațional și nu mi se pare corect..nimic nu mi se mai pare corect în viața mea..

De aproape o lună o ducem așa, cu reprize de plâns în toiul nopții. De când am scos biberonul, mama lui de biberon!! Că de trezit s-a trezit de trei, chiar patru ori pe noapte de când l-am născut. Sunt nopți când ne trezim din oră-n oră, dar și nopți când Luca doarme până dimineața. Puține, foarte puține, dar sunt atât de recunoscătoare încât…După o noapte în care reușesc să dorm cinci ore legat îi mulțumesc copilului meu toată ziua pentru cadoul pe care mi l-a făcut. Luca, îți mulțumesc pentru că m-ai lăsat să dorm…Te iubește mami, dragoste!

luca 4

Lăsând depresiile și balaurii mei deoparte, m-am gândit serios că Luca este bolnav. Poate are o infecție urinară și poate țipă de durere dar..de ce nu o face și ziua? Poate plânge de foame…dar, totuși, la ora zece seara bea un biberon plin cu lapte..nu poate să-i fie foame după două ore..poate îi este prea cald. Ok, am redus temperatura în camera lui, de la 24 la 23 de grade. Poate îl deranjează păturica pe care stă…uneori să face sul sub el…poate îi dau prea târziu să mănânce seara..acum cina o ia la ora 19.00-19.30. Înainte îi dădeam la ora opt, după băiță. Poate are dureri din cauza erupțiilor dentare..am început să-i dau o dată la câteva zile nurofen. Dar nu vreau să-l îndop cu pastile…Poate este foarte obosit, poate s-a speriat sau s-a stresat peste zi…Încerc să-i reduc din activitate seara, dar nu-mi prea iese. Pentru că Luca este un copil activ, vesel, care nu stă locului o clipă, se agită mult și nu dă semne vizibile când îi este somn. Abia când este obosit se observă ceva…Poate suferă de pavor nocturn…Asta m-a speriat cu adevărat. Pentru că știam ce înseamnă. Și nu mi se pare ceva ce ar trebui tratat cu superficialitate. Așa că săptămâna viitoare mergem la medic. Trebuie să vorbesc cu un specialist. O să mergem la pediatru, iar apoi, dacă plânsul nu are cauze fizice, o să mergem la un specialist în somn.

Am scris acest articol ca să mă descarc. Este o terapie să-ți verși undeva frustrările, supărarea, teama, furia..Ca să poți continua a doua zi..Sună ciudat să spun asta, dar în ultima vreme am simțit că blogul asta este ca un coș de gunoi în care arunc tot ce este urât și rău din mine..mă curăț sufletește…Și am mai scris cu un motiv…să afli povestea mea și, când îți este mai greu, să te gândești că nu ești singură..că undeva, în alt colț de lume, există cineva care trece exact prin ce treci tu..poate te ajută..nu știu…uneori pe mine mă ajută să știu că nu sunt singura nebună din lumea asta care nu a mai dormit o noapte-ntreagă de mai bine de un an. Te pupă Mimi!