Daily Archives: Aug 12, 2020

Patul este piesa de mobilier esențială în amenajarea unui dormitor mic
Un dormitor mic poate fi amenajar în stil minimalist

Amenajări pentru dormitorul mic? Se poate și fără mari bătăi de cap, dacă știi cum să alegi corect culorile, mobilierul și micile decorațiuni interioare. Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să iei cele mai bune decizii și să transformi încăperea în cel mai cozzy colț al casei tale

Amenajări pentru dormitorul mic. 5 idei din care să te inspiri

Să amenajezi un dormitor mic te poate pune în mare dificultate. Iar asta nu pentru că ar fi foarte greu de realizat, ci pentru că, de cele mai multe ori, ne pierdem în tot felul de detalii care, de fapt, nu contează atât de mult. Dar, totuși, să aduci laolaltă într-o încăpere mică mobilier, covor, draperie, perdea, alte mici obiecte de decorațiuni interioare poate fi o adevărată încercare. Dacă ești în pană de idei, dacă nu știi exact de unde să începi și cu ce, iată câteva recomandări din partea specialiștilor în decorațiuni interioare.

Cum alegi corect culorile

Într-un dormitor mic ar trebui să predomine culorile deschise, calde, care dau senzația unui spațiu mai mare și foarte aerisit. Poți opta pentru tradiționalul alb sau pentru nuanțe deschise de bej, maro, portocaliu, galben solar, galben muștar sau diferite culori pastelate. Acest sfat ar trebui urmat atunci când alegi culoarea în care vrei să zugrăvești, dar și când cumperi parchetul, covorul, tapetul și obiectele de mobilier. Aerul acela inconfundabil de cămin, confortul, starea de bine, de relaxare, atmosfera cozzy care te îmbie la odihnă – toate acestea pot fi obținute ușor dacă știi cum să alegi corect culorile și nuanțele dar și cum să le îmbini și potrivești.

Într-un dormitor totul trebuie să fie pufos, moale, delicat, fin și plăcut la atingere, iar când intri în încăpere trebuie să simți acea pornire copilărească de a te arunca în pat. Doar atunci vei ști că ai amenajat corect. Evită, deci, culorile stridente, puternice, închise care dau senzația de mic, de îngust și de încărcat. Evită, de asemenea, texturile aspre și dure, dar și formele cu colțuri ascuțite.

La ce să fii atent când cumperi mobila

Cțndte gândești la amenajări pentru dormitorul mic, trebuie să ai în vedere faptul că această încăpere este o cameră în care ne petrecem destul de puțin timp, însă acesta trebuie să fie de calitate. Aici dormim, ne odihnim și ne relaxăm, motiv pentru care atmosfera trebuie să fie una foarte călduroasă și primitoare. Aici lăsăm deoparte toate grijile și stresul acumulat peste zi, aici ne încărcăm bateriile pentru a putea funcționa la capacitate maximă. Iată de ce amenajarea acestei încăperi trebuie făcută cu mare atenție. Iar mobilierul ar putea să te pună la mare încercare.

Patul

Într-un dormitor de mici dimensiuni trebuie să câștigăm cât mai mult spațiu, motiv pentru care va trebui să alegem inteligent obiectele de mobilier. În primul rând, vei avea nevoie de un pat, iar aici nu ai voie să faci nici un compromis. Patul este obiectul de mobilier principal din dormitor, în jurul căruia „se învârt” toate celelalte. Dacă la alte piese mai poți renunța, la pat nu ai cum. Însă, chiar dacă este mare și este pe mijloc, patul nu trebuie să ocupe întreaga încăpere. Optează pentru un model minimalist, cu cadru din metal și evită-l pe cel cu tăblie înaltă din lemn masiv. Salteaua, evident, trebuie să fie de cea mai bună calitate. Patul poate fi și de o singură persoană, dacă dormi singur. Să nu uităm că acest model te va ajuta să câștigi spațiu important în dormitor. Însă, dacă nu agreezi ideea, nu face compromisuri de genul acesta pentru că s-ar putea să regreți.

Noptierele

Patul trebuie încadrat de două noptiere din același set, potrivit regulilor clasice de amenajre. Iar pe noptiere trebuie să ai musai două veioze. Însă nu e obligatoriu să optezi pentru această variantă tradițională de decorare. Dacă nu ai loc pentru noptiere, nu este nici o dramă! Una sau poate două rame foto cu pozele celor dragi pot sta bine-mersi și pe o poliță ancorată pe peretele din fața patului, deasupra televizorului. La fel și alte mici obiecte pe care obișnuiești să le ții pe noptieră. Veiozele, de asemenea, ar putea fi înlocuite de un lampadar amplasat în cel mai întunecat colț al camerei. Sau în zona din apropierea patului, dacă ești gemnul de persoană care citește până seara, târziu.

Dulapul de haine

Aici lucrurile se complică puțin deoarece dulapul din dormitor este și el esențial dar, din păcate, e dificil să găsești un model de mici dimensiuni care să se potrivească perfect pe perete. Motiv pentru care recomandat ar fi să alegi varianta „pe comandă”. Dulapul ar putea avea uși-oglindă care să reflecte lumina ce pătrunde pe fereastră sau uși prevăzute cu geam mat, tocmai pentru a da senzația de spațiu cât mai mare și cât mai aerisit. Orientează-te către un model nu foarte adânc, deoarece ocupă destul de mult loc în cameră.

Amenajări pentru dormitorul mic. Decorează pe verticală!

Pentru că nu poți umple camera cu prea multe obiecte de mobilier sau decorațiuni interioare ai putea să te orientezi pe verticală. În acestfel vei reuși de minune să dai persponalitate unei încăperi ce pare banală și ternă. Câteva polițe montate inteligent pe peretele din fața patului, un tablou nonconformist fixat cu bandă dublu adezivă, o oglindă de podea înaltă, plasată într-un colt al încăperii, un televizor cu plasmă ancorat pe perete și nu așezat pe comodă…iată câteva idei din care să te inspiri pentru a aduce o notă personală încăperii.

Când te gândești la amenajări pentru dormitorul mic trebuie să ai în vedere mai multe aspecte. Ține cont de faptul că aici nu-ți petreci mult timp, dar când intri în cameră trebuie să te simți bine, să ai acel sentiment de relaxare și liniște, de acasă. Un motiv în plus să ții cont de spațiu și lumină atunci când decorezi.

Sursa foto: Pixabay