Daily Archives: Jan 29, 2021

0 1837
Câine alb murdar de ruj
Câinii au nevoie de foarte multă afecțiune, dar unele gesturi ale tale sunt pntru ei deranjante

Ce simt câinii când îi pupi? Dar când îi îmbrățișezi? Ce-și doresc cu adevărat de la stăpânii lor, ce le place și ce nu, ce adoră să facă și ce nu suportă? Iată câteva întrebări pe care și le pune orice persoană care are acasă un animal de companie sau își dorește unul. Iar dacă ai impresia că știi toate aceste lucruri, s-ar putea să te înșeli. Pentru că, de multe ori, ceea ce credem noi că le place câinilor ei, de fapt, nu suportă.

Ce simt câinii când îi pupi + 5 lucruri pe care le adoră la stăpânii lor

Ne manifestăm iubirea față de animale la fel cum ne-o manifestăm față de oameni și uităm complet de marea diferență care ne desparte. Tindem, pentru că ne iubim foarte mult câinii și pisicile, să le tratăm de la egal la egal, ca pe niște ființe umane. De câte ori nu ți-ai luat câinele în brațe, nu l-ai pupat, nu l-ai îmbrățișat? L-ai învățat chiar să dea laba…Nici nu mai ții minte…probabil o faci în fiecare zi. Crezi însă că aceste gesturi de tandrețe și iubire sunt înțelese de animal întocmai? Crezi că și lui îi place? S-ar putea să te surprindă dar câinele nu suportă multe din gesturile tale. Iată ce le place și ce nu le place din comportamentul stăpânilor lor!

Ce simt câinii când îi pupi. Câine care stă în bratele stâpânului
Mirosul stăpâului său este cel mai frumos și iubit miris din lume

Câinii adoră mirosul stăpânilor

Știau că mirosul preferat al câinelui tău este chiar mirosul tău? Și cu cât miroși mai puternic, e cu atât mai bine pentru el? Dacă ți-ai surprins vreodată animalul de companie că îți fură lucrurile – de obicei cele mai murdare – nu-l certa! De fapt, el își dorește foarte mult să te aibă lângă el atunci când nu ești. „Câinii au un simț al mirosului extrem de dezvoltat, iar pentru ei mirosul stăpânului este mirosul preferat care îl liniștește, care le dă încredere ș îi calmează. Astfel că un tricou transpirat la sală, o pereche de șosete nu tocmai curate sau alte piese de lenjerie intimă ar putea fi unele dintre cele mai iubite lucruri din lume pentru el”, a declarat Meg Marrs, expert în comportament canin. „Iată un motiv pentru care atunci când pleci de acasă și lași câinele singur lasă-i și un obiect vestimentar pe care l-ai purtat intens la sală și încă nu a ajuns în mașina de spălat”, a mai completat specialistul. 

Ce simt câinii când îi pupi, Câine de talie mare care este mângâiat de stăpân
Câinele te urmează oriunde și oricând, necondiționat

Câinele așteaptă din partea ta să-i fii lider

O haită de câini are un lider însă în cazul câinilor de companie lucrurile se complică puțin. Ei așteaptă ca lider de haită să le fie chiar stăpânul. Câinele are nevoie să fie îndrumat, are nevoie de cineva în care să aibă încredere, pe care să-l urmeze orbește. „Majoritatea câinilor de casă nu se nasc lideri și nu-și doresc astfel de responsabilități. Stăpânul este tot Universul lor. Așa că oferă-i animalului ce-și dorește și ce are nevoie”, explică specialiștii în dresaj canin. Mai mult, câinele va încerca întotdeauna să-și mulțumească stăpânul, să-i facă pe plac. Motiv pentru care el așteaptă să i se spună ce are de făcut și, eventual, să fie învățat. Are nevoie să cunoască reguli și limite, are nevoie de disciplină. Iar stăpânul trebuie să-l facă să înțeleagă exact toate aceste lucruri. Dacă nu, câinele va deveni foarte confuz, nu va ști când greșește și când nu, ce face bine și ce nu. 

Câine dalmațian îmbrățișat de stăpân
Câinii sunt capabili să ofere afecțiune și iubire așa cum nici un alt animal nu o poate face

Ce simt câinii când îi pupi? Ar prefera al gest de iubire!

Când simte din partea ta iubire, nu-i mai trebuie nimic altceva. Un câine nu trebuie doar hrănit, îngrijit, dus la frizerie canină sau la veterinar, deși aceste lucruri sunt absolut obligatorii pentru orice stăpân de animale. El are nevoie să fie băgat în seamă, să i se vorbească, să te joci cu el, să-i oferi un mediu în care să fie fericit și să se dezvolte sănătos. Dacă nu ești lângă el și nu-i oferi afecțiune, câinele va deveni ori plictisit, ori anxios ori pur și simplu foarte trist. Dacă te-ai întrebat vreodată de ce mănâncă iarbă câinii, de ce rod obiectele din casă, de ce latră foarte mult sau de ce au comportamente deviante s-ar putea ca lipsa de afecțiune să fie, de fapt, problema lor. 

Câine care mănâncă
Câinii ar trebui să aibă un program strict de mâncare

Câinii iubesc rutina

„Câinii apreciază foarte mult rutina și ar putea fi foarte dificil pentru ei să se obișnuiască cu un mediu nou, cu reguli noi, cu un alt program de masă, de somn sau plimbare. Nu fac față cu brio schimbărilor de nici un fel. Dacă îi supui unui astfel de stres, este posibil ca efectele să se observe în comportamentul animalului: fie latră, fie începe să sape isteric prin grădină sau să roadă diverse obiecte din casă. Recomandat este să păstrezi programul cu care animal este obișnuit: trezește-l (dacă e cazul) la aceeași oră, mergeți la plimbare, dă-i să mănânce și joacă-te cu el așa cum o faci de obicei, fără să-i dereglezi rutina. De asemenea, câinele, odată obișnuit cu un anumit tip de mâncare, va dori s-o mănânce doar pe aceea. Nu-i schimba meniul că va deveni stresat. 

Ce simt câinii când îi pupi. Câini care au ieșit la plimbare cu stăpânul
Plimbarea face parte din rutina câinilor de apartament

Le place să fie mângâiați, dar nu pe cap

Contrar a ceea ce cred multe persoane, câinelui nu-i place să fie mângâiat pe cap. De obicei el tolerează acest gest de afecțiune mai ales dacă vine din partea stăpânului, însă este posibil ca la un moment dat chiar și cel mai jucăuș și inofensiv animal să aibă o reacție agresivă. „Dacă vrei să mângâi un câine, mângâie-l pe spate și mai înspre coadă. Dar nu pe coadă! De asemenea, câinele adoră să fie scărpinat, dar nu pe burtică, așa cum am crede, ci în zona pieptului. De asemenea, ei nu suportă să fie îmbrățișați. Odată ce i-ai îmbrățișat, ei se sperie, se simt captivi și devin anxioși.

Femeie care pupă un câine în bot
Câinilor nu le place să fie pupați și în nici un caz pupați în bot

Ce simt câinii când îi pupi? Urăsc acest gest!

Crezi că animalului tău de companie îi place atunci când îl pupi în bot doar pentru că te linge și el la rândul lui pe față sau pe gât? Să nu crezi că-ți întoarce sărutul! Dimpotrivă. Prin acest comportament câinele încearcă să-ți spună că nu-i place gestul tău de iubire. „Câinii nu suportă să fie sărutați. De asemenea, nu suportă ca o persoană, poate fi chiar și stăpânul lor, să se apropie foarte mult cu fața de botul și capul lor. De cele mai multe ori nu observi vreo reacție de agresiune, dar dacă ar putea vorbi câinele ți-ar zice s-o lași mai moale. Deci, dacă te vei mai întreba vreodată oare ce simt câinii când îi pupi iată răspusul pe care și l-ar da dacă ar putea vorbi.

Sursa foto: Pixabay

Stilul minimalist te va ajuta să beneficiezi de cât mai mult spațiu

Amenajarea garsonierei prin valorificarea la maximum a spațiului restrâns poate fi o adevărată provocare chiar și pentru un expert. Motiv pentru care ar trebui să-ți conturezi un plan de bătaie bine pus la punct. Iar dacă întâmpini dificultăți, iată câteva idei amenajare garsonieră care te vor ajuta să renovezi locuința și să te simți cu adevărat acasă.

Idei amenajare garsonieră. Cum redecorezi fiecare încăpere

Sunt câteva întrebări la care trebuie să găsești un răspuns și abia apoi să te apuci de lucru, însă una este extrem de importantă: cum valorifici la maximum spațiul de care dispui într-o garsonieră? Să nu uităm, totuși, un aspect extrem de important. O singură încăpere va fi pentru tine și cameră de zi, și cameră de lucru sau de studiu, și dormitor. Într-o singură cameră îți vei desfășura toate activitățile și tot aici îți vei primi și prietenii în vizită. Deci, se ridică următoarea întrebare: cum să te bucuri de cât mai mult spațiu?

Idei amenajare garsoniera, zona de bucătărie
Chiar dacă este mică, bucătăria trebuie complet utilată

Trasformă bucătăria în cel mai primitor loc al casei 

Chiar dacă este mică, pătrată sau îngustă, bucătăria unei garsoniere trebuie să fie cât mai bine utilată. Să nu pierdem niciodată din vedere latura practică a oricărui plan de organizare și decorare. 

Mobilierul

Recomandat este să alegi un mobilier care să permită încastrarea frigiderului, a cuptorului și a cuptorului cu microunde. Vei împușca doi iepuri dintr-un foc: vei bifa partea estetică, dar și cea practică, deoarece vei câștiga spațiu în plus. Acest tip de mobilier aduce în orice bucătărie, indiferent de dimensiuni, un aer simplu, dar foarte modern și în tendințe. Optează pentru dulapuri fără mâner, care se deschid prin sistem push to open, dintr-un material lucios sau mat, fără inserții, decupaje sau alte ornamente.   

Nu uita să mobilezi cât mai mult pe verticală. Montează dulapuri suspendate înalte, care ating tavanul, un dulap-soldat pe colț – dacă ai posibilitatea – și o masă rabatabilă, cu două sau trei scaune de bar, în fața geamului (dacă bucătăria este pătrată). 

Aparatura electrocasnică

Într-o bucătărie modernă, în apropierea chiuvetei ar trebui să fie montată mașina de spălat vase. Nu ar trebui ca spațiul mic al încăperii să te descurajeze și să te facă să renunți la acest aparat electrocasnic atât de necesar. Despre mașini de spălat vase și utilitatea lor în gospodărie se poate vorbi foarte mult. Însă, ne vom rezuma la un singur lucru, poate cel mai important: te ajută să economisești apă, iar facturile vor fi mai mici. Dacă nu există suficient loc pentru un model clasic, poți alege un model de dimensiuni reduse. Ca să-ți faci o idee, află că există mașini de spălat vase cât un frigider mini-bar și, fiind atât de mici, pot fi amplasate în masca de la chiuvetă. Evident, cu condiția să muți de acolo coșul de gunoi. 

Cum spuneam și mai sus, frigiderul, cuptorul și cuptorul cu microunde ar trebui încastrate în mobilă. La fel și hota de aragaz care este, de asemenea, extrem de utilă. Să nu uităm că într-o bucătărie mică se acumulează mult mai rapid și în cantitate mult mai mare abur, fum, căldură și mirosuri neplăcute. Alege un model de hotă telescopică cu motor puternic și sistem de filtrare de calitate. 

Culori și materiale

În bucătărie, chiar dacă avem suficientă lumină, ar trebui să optăm pentru culori deschise și materiale naturale: blatul de lucru poate fi din piatră, din granit sau din lemn, plăcile care pavează podeaua pot fi din ceramică, piatră naturală sau gresie porțelanată. 

Idei amenajare garsonieră, zona de baie
O baie mică poate fi amenajată în stil modern-minimalist

Idei pentru amenajarea băilor mici 

Amenajarea băilor mici nu trebuie să-ți dea mari bătăi de cap. Aici lucrurile sunt parcă și mai clare. Ai nevoie de o cadă sau o cabină de duș, un vas de toaletă și o chiuvetă. Evident, nu pot lipsi oglinda și un dulăpior suspendat sau câteva polițe.

Cadă sau cabină de duș? Avantaje și dezavantaje

Pentru a câștiga spațiu, optează pentru o cabină de duș ultra performantă, cu hidromasaj, care să-ți ofere tot confortul unei băi clasice într-o cadă. Ca și avantaje, cabina de duș ocupă mai puțin spațiu, iar modelele pe care le găsești în magazine sunt de la cele mai simple și practice, până la cele mai moderne și sofisticate. O cabină de duș se potrivește persoanelor singure și active sau cuplurilor. Ca și dezavantaj, aceasta se întreține mai greu. Imaginează-ți doar cum îi cureți geamurile, centimetru cu centimetru, de pete de apă, de calcar sau săpun. 

Însă, pentru că nu toată lumea preferă să se relaxeze în picioare – și până la urmă nimic nu se compară cu o baie fierbinte, cu multă spumă și uleiuri esențiale – nu este obligatoriu să investești într-o cabină de duș. Chiar și în cele mai mici băi există suficient spațiu pentru amplasarea unei căzi. Cu toții cunoaștem avantajul ei. Însă, într-o baie mică, de obicei cada și chiuveta sunt extrem de apropiate. Când faci duș, stropești chiuveta cu apă, sau chiar mașina de spălat dacă ai instalat-o tot în baie. Când folosești chiuveta, poți stropi cada. Indiferent de situație, în baie va fi mai multă umezeală, iar dacă nu ai un geam de aerisire riști să te trezești, la un moment dat, cu mucegai. Dar există o soluție: în cazul în care cada și chiuveta sunt prea apropiate, montează între cele două obiecte sanitare un paravan. Atenție! Caută un model transparent. Unul din sticlă mată acționează din punct de vedere vizual ca o„barieră” ce segmentează inutil un spațiu și așa minuscul. 

Chiuvetă cu lavoar sau montată în perete?

Ai putea opta pentru o chiuvetă suspendată, montată direct în perete. Acest lucru ar elibera foarte mult spațiul din întreaga încăpere. Evită chiuvetele cu picior, căci nu vei mai putea pune nimic dedesubt, iar acea zonă va fi total compromisă. Și nu ne permitem acest lux într-o baie de dimensiuni mici, unde fiecare centimetru contează. Dacă optezi pentru un lavoar cu mască, vei avea mai mult spațiu de depozitare. Aici ai putea păstra produsele de curățenie, prosoapele sau oboecte de uz personal. Deasupra lavoarului montează o oglindă mare, dreptunghiulară sau ovală, simplă, cu o aramă subțire. 

Vasul de toaletă. Clasic sau cu rezervor integrat în perete?

Un vas de toaletă cu rezervor integrat în perete va oferi băii un plus în ceea ce privește spațiul și va da senzația unei încăperi mai mari și mai aerisite. Un astfel de model se potrivește într-o baie modernă și este de preferat celui clasic. Însă este mai scump, iar în cazul unei defecțiuni, pentru reparații s-ar putea să fii nevoit să spargi peretele. Pe de altă parte, un vas de toaletă cu rezervor la vedere este mai ieftin și în cazul unei defecțiuni problema se rezolvă repede și cu bani mai puțini. Dezavantajul ar fi că rezervorul mănâncă din spațiu. Și nu vorbim despre faptul că spațiul respectiv ar putea fi folosit în alte scopuri, căci în acea zonă oricum nu ai putea monta nimic. Însă, o aglomerare de obiecte sanitare duce la înghesuială. Iar din punct de vedere vizual locul pare și mai îngust.

Mobilier suspendat

Deasupra vasului de toaletă, pe perete, poți amplasa un dulap cu adâncime mică, cu polițe din sticlă securizată, în care să păstrezi obiectele de igienă personală, cosmeticele, parfumul, etc. Într-un colț al băii poate fi amplasat –  de sus până jos – un corp de mobilier cu polițe mici din lemn, pal sau MDF gen soldat. Poate fi cumpărat din magazin sau făcut pe comandă, după anumite dimensiuni. 

Dacă ai spațiu suficient, pe peretele din fața chiuvetei poți monta mașina de spălat – dacă baia ta este pătrată. În cazul unei băi lungi, aceasta ar putea fi așezată lângă cadă, pe peretele care se află față în față cu ușa. Iar modelul ar putea fi, în acest caz, unul cu încărcare verticală. Depinde însă foarte mult de mărimea băii și de configurația ei. 

Idei amenajare garsonieră, zona de living room
Camera trebuie să fie amenajată în așa fel încât să poată fi ușor transformată din sufragerie în dormitor și din dormitor în zonă de lucru sau de relaxare

Sfaturi pentru reorganizarea livingului

În ceea ce privește livingul, organizarea și decorarea spațiului depinde foarte mult de gusturile fiecăruia. Însă și aici trebui să ai grijă la valorificarea cât mai corectă a spațiului. Pentru că livingul unei garsoniere îndeplinește mai multe funcții – este  living, cameră de studiu sau de lucru, dar și dormitor – spațiul ar trebui împărțit în funcție de aceste nevoi. 

Zona de odihnă

În primul rând, recomandat e să optezi fie pentru o canapea extensibilă, fie pentru un divan (am văzut ceva foarte șic la Ikea), fie pentru un pat cu mecanism vertical care se pliază pe perete. Ceva de acest gen am găsit la Mobexpert. Avantajul divanului, dar și al patului vertical ar fi că ambele au somieră și saltea. Pe canapeaua extensibilă nu ai dormi la fel de confortabil. Zona de odihnă ar putea fi delimitată printr-un paravan, în cazul în care optezi pentru un pat clasic. Este vorba despre un corp de mobilier din lemn „casetat”, iar pe unele rafturi ai putea așeza mici obiecte de decor. Asta, doar dacă spațiul și configurarea încăperii îți permite.

Zona de lucru sau de studiu 

În fața geamului, poți amenaja zona de lucru sau de studiu: cumpără un birou simplu pentru calculator, cu poliță retractabilă unde se așază tastatura (în cazul în care ai un computer și nu un laptop). Aceste modele de birouri sunt mai înguste și nu ocupă mult spațiu. Vei mai avea nevoie și de un scaun, dar aici sfatul ar fi să nu faci rabat de la calitate și confort. Alege un model ergonomic.

În zona de relaxare poate fi amplasaat un fotoliu confortabil
Un fotoliu confortabil amplasat într-un colț al livingului poate fi oaza ta de relaxare

Zona de relaxare

În fața canapelei poți așeza o măsuță de cafea în jurul căreia să te reunești cu prietenii. Alege un model simplu, din ratan, ușor și rapid de mutat dintr-o parte în alta a camerei. Renunță la ideea unei mese masive din lemn. De asemenea, într-un colț al camerei poți aduce un balansoar sau un fotoliu în care să te relaxezi seara, citind o carte sau răsfoind revista ta preferată. În spatele fotoliului sau lângă el așază o lampă cu picior înalt și abajur. Va fi un loc special, cozy, o zonă a camerei unde te poți refugia pentru câteva momente de liniște.

Zona practică și utilă

Vei avea nevoie și de un dressing pentru haine. Îl poți pune în fața canapelei. Ar mai fi și varianta de a cumpăra două dulapuri înguste, din același set, iar între ele să așezi o comodă pentru tv. Asta, dacă nu cumva ți se pare mai atrăgătoare ideea unui televizor montat direct pe perete.

Culori și texturi

La modul general vorbind, în livingul unei garsoniere trebuie să existe culori deschise, plăcute, care luminează camera. Poți alege diferite nuanțe de crem, bej, ocru, maro deschis, gri deschis, pasteluri, diferite tonuri de galben. Fereastra trebuie acoperită cu o perdea albă, cât mai fină și delicată. Draperiile nu ar trebui să fie nici ele foarte groase și grele. Ca sfat general, evită încărcarea inutilă a încăperii cu diferite piese mici de mobilier, cu prea multe obiecte de decorațiuni interioare. Optează, în schimb, pentru un stil minimalist, cât mai simplu și cât mai aerisit.

Cuier pe hol
Pe un perete din hol ai putea monta lambriuri din lemn gen cuier unde să-ți agăți hainele

Idei de amenajare garsonieră. Cum redecorezi holul

Holul unei garsoniere nu-ți permite să te joci prea mult cu imaginația. Însă, chiar și așa, l-ai putea transforma într-un spațiu foarte șic sau pur și simplu foarte practic. În ceea ce privește piesele de mobilier, cuierul și pantofarul nu trebuie să lipsească de pe hol însă, în funcție de configurația încăperii, ai putea transforma o nișă (în cazul în care există așa ceva) într-un dressing mic. În acest fel, ai putea ascunde privirii hainele de stradă, încălțămintea, gențile și alte accesorii. Holul ar fi mai aerisit și vei evita înghesuiala. În cazul în care această nișă nu există, va trebui să te rezumi la un cuier sub formă de lamele care se prinde direct în perete și un pantofar pe care te-ai putea așeza tu sau copiii atunci când se încalță. Într-un colț ar putea amplasa un stativ pentru umbrele.

Nu uita să mobilezi pe verticală ori de câte ori ai ocazia! Câteva polițe pe un perete gol ar putea fi perfecte pentru câteva volume de cărți sau mici decorațiuni: o lumânare parfumată, o ramă foto de mici dimensiuni, un bol decorativ sau o vază. Încearcă să nu mergi pe ideea că pe hol ținem doar încălțămintea și hainele.

Culorile pe care le alegi pentru gresie și zugrăveală ar trebui să fie cât mai deschise, tocmai pentru că holul este și mic și întunecat. Pentru a da senzația unui spațiu mai mare și mai aerisit, plăcile ceramică ar trebui să fie de dimensiuni mai mari, dar nu exagerat de mari.  

Un hol mic trebuie să fie cât mai bine luminat. Ai putea alege pe lângă lustră sau pendul, spoturi integrate în mobilier sau încastrate într-o grindă falsă.

Garsonieră decomandată decorată modern
Garsoniera se poate transforma dintr-o locuință mică și înghesuită, într-un cămin primitor și cozy

Există multe idei de amenajare garsonieră pe care le poți lua în calcul însă nu uita că totul depinde de spațiul pe care îl ai la dispoziție, de configurația locuinței și a încăperilor, dar și de gusturile fiecăruia. 

În concluzie, amenajarea unei locuințe mici, cu o singură cameră ar putea să-ți întindă niște capcane, dar nu este obligatoriu să cazi în ele. Există niște reguli generale, simple, am spune, iar dacă le urmezi întocmai, nu ai cum să dai greș. 

Sursa foto: Pexels, Pixabay