Daily Archives: Jul 18, 2022

0 459

Ai găsit o pisică şi vrei s-o aduci acasă? Adopţia unui animăluţ găsit pe stradă presupune anumite pregătiri pe care va trebui să le faci în aşa fel încât acesta să se simtă binevenit în familia ta, dar şi cât mai în siguranţă. Sunt, aşadar, anumite lucruri pe care trebuie să le pui la punct. Iată ce ai de făcut!

Amenajează-i pisicii un culcuş!

Orice animal, fie el câine, pisică, iepure, dihor sau alt pet mai exotic, are nevoie de un loc numai al lui unde să doarmă, să lenevească, unde să se simtă în siguranță sau chiar să se refugieze dacă simte nevoia.

Pisicile adoră să lenevească în patul stăpânilor

Pisicile adoră casuțele pufoase, locurile strâmte şi întunecate, spațiile mici și ferite de privirile indiscrete. Însă, la fel de bine preferă și cosurile cu perne moi și confortabile. Ar trebui să te gândești serios la un culcuș pentru pisica ta dacă nu vrei să-și facă ea unul printre hainele din dulap sau să ia în stăpânire chiar patul.

Pisica are nevoie de o litieră

Este obligatoriu ca pisica să aibă o litieră unde să-și facă nevoile. Este un animal foarte curat, deci litiera va trebui păstrată și ea curată și igienizată. Dacă nu, pisica va refuza să-și mai facă nevoile aici și va căuta alt loc. Nu ți-ai dori ca acesta să fie ghiveciul de flori din living.

Prin urmare, imediat ce ai adus animalul acasă trebuie să-i asiguri un loc special numai al lui. Va învăța repede ce are de făcut. Și încă un sfat: în tăviță se pune nisip special pentru pisici. Recomandat este cel care elimină mirosurile neplăcute.

Fă-i baie!

Poate fi destul de dificil să speli pisica, mai ales dacă nu este obișnuită cu apa. Însă, trebui să îți faci curaj să să-i faci baie. O aduci, totuși, în casă, luată de pe stradă deci…indiferent cât de curată ar părea, tot e murdară. Cumpără un șampon special pentru pisici și încearcă să fii cât mai blândă pentru a nu o speria. Apa trebuie să fie potrivită ca și temperatură, la fel și debitul acesteia. Dacă dai drumul la robinet la maximum zgomotul o va îngrozi. La fel și dușul. Evita zona ochilor și a urechilor locuri unde nu trebuie să pătrundă nici apă, nici șampon.

Atenţie la paraziţi!

Până ajungi cu pisica la veterinar, cumpără o zgardă antipurici de la orice farmacie veterinară. Cere şi părerea farmacistului care îţi va recomanda un produs potrivit nevoilor pisicii tale. Poţi opta şi pentru produse antiparazitare sub formă de pipete sau tablete.

Hrana influenteză în mod direct sănătatea animalului de companie

Cumpără mancare pisici

În ceea ce priveşte alimentaţia pisicii, cel mai bun sfat ţi-l poate da medicul veterinar la care trebuie să-ţi faci cât mai curând o programare. Însă, până atunci…va trebui să te descurci singură. Iată câteva sfaturi.

Dacă ai adoptat un pui, recomandat este să alegi hrană destinată strict acestei categorii de vârstă.

Dacă este foarte mic şi nu are dentiţia încă formată, va trebui să-l hrăneşti cu lapte. Atenţie, însă! Cumpără o formulă specială, nu-l hrăni cu lapte de vacă pentru că pisica nu tolerează lactoza.

Puii mai mari, care se pot hrăni cu mâncare solidă, pot primi boabe dar şi hrana umeda pisici. Aceste tipuri de hrană ar trebui să alterneze pentru o bună digestie dar şi un sistem digestiv sănătos.

Sursa foto: Pixabay