Daily Archives: Oct 1, 2022

de ce sângerează gingiile
Indiferent de cauză, sângerările gingivale ar trebui să te trimită la medic

Una dintre cele mai comune afecțiuni dentare o reprezintă pe lângă carii, sângerările gingivale. De ce sângerează gingiile? Există mai multe motive. Unele dintre ele sunt legate de alte afecțiuni de care poți suferi, iar sângerarea gingivală nu este decât un simptom al acestora, altele sunt cauzate de anumite tratamente medicamentoase, dar și de o igienă orală precară. Contează enorm și dieta care, de multe ori, este săracă în nutrienți. Iată ce trebuie să știi!

De ce sângerează gingiile? Gingivita duce la sângerări gingivale

Cel mai întâlnit motiv pentru care îți sângerează gingiile este tartrul care s-a depus la baza dinților și din cauza căruia gingiile s-au inflamat. Dacă nu este îndepărtat, tartrul avansează, produce iritații, sângerări din ce în ce mai serioase, iar în cele din urmă poate duce chiar la pierderea dinților. Vei ști că ceva nu este în regulă atunci când gingiile îți sângerează chiar și la cel mai fin contact cu periuța, când îți clătești gura cu apă, muști dintr-un fruct tare sau aliment mai dur. Și, indiferent ce ai face, această afecțiune nu trece. Este momentul să-ți faci griji să să te prezinți urgent într-un cabinet stomatologic. Aici, cu ajutorul unor freze dentare, medicul va îndepărta tartrul și placa dentară și va efectua și un periaj profesional cu efect de albire a danturii.

De ce sângerează gingiile? Nu folosești o periuța potrivită

O periuță de dinți cu peri duri va afecta gingiile pe termen lung și te poți trezi la un moment dat cu sângerări. La fel poate întâmpla și dacă periuța este prea veche și tocită. Un alt motiv ar fi periajul prea dur. Când te speli pe dinți, nu trebuie să apeși foarte tare. Un periaj dentar viguros nu înseamnă neapărat și dinți mai curați. În schimb, cu siguranță va duce la vătămarea gingiilor. Specialiștii recomandă să ne spălăm pe dinți de două ori pe zi, dimineața și seara, și să folosim periuțe cu peri moi.

Predispuse la sângerări gingivale sunt persoanele care poartă proteză

Sângerările gingivale pot fi cauzate de o proteză dentară neajustată corect și care nu se potrivește perfect. Dispozitivul poate zgâria gingia, de unde și sângerările aparent fără vreo cauză medicală. Acest lucru se poate întâmpla mai ales persoanelor care, pe timp de noapte, nu își dau jos proteza. Uită sau consideră că nu este cazul s-o facă. Iar dacă o dau jos, nu o curăță și nu o igienizează suficient de bine. 

Fluctuațiile hormonale din timpul sarcinii duc la sângerări ale gingiei

Femeile însărcinate pot experimenta sângerări ale gingiilor, iritații, roșeață și inflamații. Totul este cauzat însă de modificările hormonale care apar pe perioada celor nouă luni de sarcină și nu ar trebui să fie o problemă care să îngrijoreze. După naștere, totul va reveni la normal. Însă, asta nu înseamnă că nu trebuie luate măsuri care să amelioreze aceste simptome de sarcină. Femeile gravide sunt sfătuite să fie foarte atente la igiena orală, să se spele cu pastă de dinți care conține fluor și să nu uite de ață dentară și dușuri bucale. Este un sfat pe care l-ar putea urma orice persoană, nu numai viitoarele mămici. 

Ai o alimentație săracă în nutrienți

Anumite ingrediente pe care le conțin alimentele procesate pot declanșa iritații ale gingiilor și pot duce la sângerări. Sunt de evitat zahărul, coloranții, aromele – într-un cuvânt, chimicalele! Înlocuiește aceste alimente nesănătoase cu fructe și legume proaspete, dar și alimente bogate în calciu, vitaminele A, C, K și magneziu.

Te confrunți cu diferite probleme de sănătate

De ce sângerează giniile? Sângerările gingivale pot fi un simptom al unor afecțiuni ale ficatului, anemie, leucemie, probleme cu coagularea sângelui. Sunt de investigat astfel de boli dacă sângerările par a nu avea o cauză exactă.

De ce sângerează gingiile? Urmezi anumite tratamente medicale

Un tratament anticoagulant ar putea să-ți declanșeze sângerări gingivale. Vorbim despre medicamente care subțiază sângele pentru a preveni formarea cheagurilor. Poate fi vorba și despre un tratament administrat înaintea unei intervenții chirurgicale sau administrat a la long pentru prevenirea formării cheagurilor. Odată formate, acestea pot migra în orice parte a corpului, către inimă, creier sau alte organe blocându-le funcționarea. 

Sângerările gingivale sunt un semnal care ar trebui să te trimită la medic. Căci, dacă în unele cazuri trec de la sine, există alte situații când această afecțiune duce la complicații grave.

Sursa foto: Pixabay