28 de greșeli zilnice care îți distrug tenul. Nu te-ai fi gândit...

28 de greșeli zilnice care îți distrug tenul. Nu te-ai fi gândit la asta!

Motivele pentru care tenul tău îmbătrânește înainte de vreme, este afectat de acnee, puncte negre, comedoame, iritații, riduri pronunțate și pete sunt extrem de variate. Cunoști multe dintre greșelile pe care le faci însă, uneori, nici prin cap nu-ți trece prin cap că anumite obiceiuri sau comoditatea de care dai dovadă sunt cei mai mari inamici. Mimi îți spune care sunt 30 de greșeli care duc la distrugerea stratului de colagen. Vei fi șocată să afli că faci astfel de greșeli aproape zi de zi!

 

1. Prea mult clor

Mergi des la piscină? Află că substanțele din apă precum clorul, care au efect de dezinfectare și igienizare, îți afectează iremediabil pielea care devine uscată, aspră și se descoamează. Pot apărea și iritații foarte puternice. După ce ai ajuns acasă, fă imediat duș!

2. Nu te demachiezi seara

Dacă nu te demachiezi seara, înainte de culcare, riști infecții bacteriene ale pielii.  Mai mult decât atât, porii se vor închide și vor reține impuritățile acumulate peste zi. Astfel, apare acneea dar pot apărea și alte afecțiuni precum iritații foarte puternice.

3. Bei multă cafea

Cafeina este un dușman al tenului tău provocând apariția prematură a ridurilor și uscarea excesivă a pielii. Bei multă cafea? Atunci va trebui să bei și foarte multă apă!

4. Îți storci coșurile

Ți-a apărut un coș pe față? Nu îl stoarce doarece riști să rămâi cu semne care cu greu se mai pot îndepărta! Mai mult, nu vei face decât să ajuți bacteriile să pătrundă și mai adânc în straturile pielii.

sari peste mese

5. Sari peste mese

Dacă ești obișnuită să sari peste mese și să mănânci când apuci, află că pielea ta și mai ales tenul au mult de suferit. O alimentație incorectă duce la îmbătrânirea prematură. O dietă sănătoasă care să-ți păstreze tenul sănătos trebuie să conțină vitamina C (portocale), vitamina B3 (alune), vitamina E (avocado) vitamina A (cartofi dulci).

6. Faci dușuri lungi și fierbinți

Apa fierbinte daunează pielii tale provocând înroșirea acesteia. Temperaturile înalte afectează stradul epidermei, care devine uscat.

7. Testezi prea multe produse de machiaj

Nu testa produsele de machiaj din magazine precum cosmetice, creme sau loțiuni pe față, ci pe o mică parte a pilii de pe mână. Astfel, eviți eventualele alergii care pot apărea din cauza ingredientelor pe care aceste produse le conțin.

8. Nu bei suficientă apă

Hidratarea zilnică te va ajuta să stopezi procesul de îmbătrănire al pielii și să îi menții sănătatea. Dacă nu consumi suficientă apă, pielea se va deshidrata, va deveni foarte uscată și plină de riduri.

9. Vorbești prea mult la telefon

Zona feței care intră în contact cu telefonul se poate irita sau poate fi afectată de acnee. Asta, din cauza bacteriilor care se regăsesc în număr extrem de mare pe suprafața mobilului. Curăță periodic telefonul cu șervețele umede antibacteriene!

10. Produse de întreținere a părului pe fața ta

Data viitoare când folosești sprayul fixativ, folosește un prosop curat cu care să-ți acoperi fața (fruntea și obrajii). În acest fel, îți vei proteja tenul de acțiunea agenților chimici care se regăsesc în produs și care ajung inclusiv pe față.

ochelari de soare

11. Porți ochelari de soare pe care nu i-ai curățat niciodată

Și ochelarii de soare trebuie curățați pentru că, purați zilnic sau foarte des, devin o sursă de microbi și bacterii care ajung apoi pe fața ta, pătrunzând în porii pielii. Acestea pot duce la apariția iritațiilor sau a acneei.

12. Dieta Yo-Yo

Dieta Yo-Yo poate avea un impact devastator asupra pielii tale. Scăderile bruște în greutate și frecvente duc la apariția ridurilor, pielea devine flască. Este absolut normal din moment ce dispare brusc stratul de grăsime care o ajută să fie netedă și întinsă.

13. Nu dormi suficient

8 ore de somn sunt mai mult decât suficiente pentru ca tenul tău să fie proaspăt și să-și păstreze tinerețea. Orice oră în minus se va vedea pe chipul tău imediat! Recomandat este să nu pierzi nopțile, să dormi suficient și, când este posibil, chiar și la prânz, în timpul zilei. Nu degeaba există somnul de frumusețe.

14. Consumi prea multă sare

Excesul de sare din organism afectează tenul care își pierde din textura catifelată devenind foarte uscat. Renunță la sare și folosește creme hidratante!

15. Mimica feței duce la apariția ridurilor

Persoanele care au probleme cu vederea au tendința de a miji ochii pentru a vedea mai bine. Acest lucru duce, în timp, la apariția ridurilor în jurul ochilor. Lentilele de contact sau ochelarii de vedere îți pot salva tenul! Dar și mimica pe care o afișezi poate fi vinovată de apariția ridurilor! Nu te încrunta, relaxează mușchii feței cât mai mult și încearcă să scapi de ticurile și expresiile faciale care îți afectează pielea din jurul ochilor, al frunții și din jurul gurii.

16. Folosești des ceară epidatoare

Ceara pe care o folosești pentru îndepărtarea părului nedorit de pe față cum ar fi mustața afectează, în timp, pielea. Acest procedeu cosmetic trebuie repetat din trei în trei săptămă, nu mai devreme!

perne

17. Nu schimbi regulat fața de pernă

În timpul nopții, pielea se regenerează, iar celulele moarte sunt îndepărtate. Acestea ajung pe fața de pernă care, dacă nu este schimbată la timp, poate deveni o adevărată sursă de bacterii și toxine. Schimbă fața de pernă des dacă vrei să ai un ten sănătos și tânăr.

18. Exfoliezi tenul prea des

Produsele de exfoliere ajută la îndepărtarea stratului de celule moarte și la regenerarea pielii. Însă, dacă le folosești prea des, acest lucru îți poate cauza iritații puternice. Exfolierea tenului se face o dată pe săptămână.

19. Mănânci prea mult zahăr

Zahărul afectează colagenul! Redu cantitatea de zahăr din alimentație și, în acest fel, vei avea grijă de tenul tău.

20. Fă mai mult sport

Exercițiile fizice păstrează buna circulație a sângelui, iar chipul tău va radia de sănătate. Sângele este pompat în tot organismul, oxigenează pielea și o ajută în procesul de regenerare. De asemenea, sportul ajută organismul în procesul de eliminare a toxinelor (prin transpirație).

21. Îndepărtează plasticul de pe hainele pe care le iei de la curățătorie

Te-ai gândit vreo clipă că plasticul cu care sunt acoperite hainele pe care le iei de la curățătorie poate avea un efect negativ asupta pielii și tenului tău? De fapt, nu plasticul în sine este periculos, ci faptul că, dacă nu este imediat îndepărtat, hainele nu se aerisesc, iar chimicalele pătrund adânc în țesătură. Având în vedere că tu vei îmbrăca sacoul sau jacheta dusă la curățat, ar trebui să te gândești bine la faptul că aceste elemente ajung pe pielea ta și pot provoca alergii periculoase.

22. Atenție la pielea de pe mâni

În timp ce conduci mașina, mâna stângă este mult mai expusă razelor UV, astfel că ar trebui să folosești cremă pentru protecție solară. Dacă ești pasager, atunci mâna dreaptă va fi mai afectată de razele ultraviolete.

23. Consumi prea mult alcool

Vin, bere lichior..alcoolul deshidratează puternic organismul și, odată cu el, și pielea. Astfel, riști apariția prematură a ridurilor.

femeie sauna

 

24. Stai prea mult la saună

Ca și apa fierbinte, aburii îți pot afecta pielea și tenul deshidratând puternic întregul organism.  Astfel, pielea își pierde din fermitate și elasticitate, îmbătrânind prematur.

25. Ești fumătoare

Evident, nicotina și gudronul care se regăsesc în țigări vor afecta iremediabil atât pielea cât și tenul. Vei avea un chip îmbătrânit înainte de vreme, riduri și pete.

26. Folosești aerul condiționat

Aerul condiționat folosit la temperaturi foarte scăzute reduce umiditatea din aer și, astfel, deshidratează pielea. Tenul devine uscat, tern și îmbătrânit. Păstrează în încăpere o temperatură constantă, evită schimbările bruște cald – rece și rece-cald!

27. Te machiezi foarte puternic

Excesul de machiaj dăunează tenului deoarece acoperă porii, iar aceștia au tendința de a se închide și de a înmagazina praf și impurități. O dată, chiar de două ori pe săptămână lasă tenul să respire și stai departe de orice produs de machiaj!

28. Te pensezi prea des

Pensatul foarte des afectează pielea din jurul sprâncenelor care se poate înroși și irita puternic. În primul rând, de fiecare dată când este folosită, penseta trebuie bine dezinfectată cu săpun antibacterian. Apoi, folosește pentreu zona sprâncenelor un prosop umed și cald – pentru ca porii să se deschidă foarte bine. După pensat, folosește o cremă reparatoare și hidratantă.

COMENTARII

Lasă un răspuns