7 greşeli pe care le faci în decorarea şi amenajarea locuinţei tale

7 greşeli pe care le faci în decorarea şi amenajarea locuinţei tale

Vrei să îţi decorezi locuinţa, să schimbi culorile şi să cumperi noi accesorii? Sau poate vrei să zugrăveşti, să schimbi parchetul şi gresia. Indiferent de modificările pe care le aduci casei tale, trebuie să ştii cum să combini nuanţele, tonurile de culoare, imprimeurile dar şi cum să mobilezi încăperile pentru o armonie deplină. Specialiştii casadex.ro îţi spun ce greşeli să eviţi.

1. Mizezi pe o singură culoare

Oricât de mult ţi-ar plăcea o culoare anume, foloseşte-o cu măsură, mai ales dacă este puternică şi stridentă. Iar dacă încă nu eşti foarte convinsă că sfatul este unul corect, atunci încearcă să-ţi imaginezi singură cum este să stai într-o cameră roşie, portocalie, galbenă sau chiar într-o casă unde predomină o singură nuanţă. Foloseşte culorile tale preferate combinându-le cu tonuri mai închise sau mai deschise ale aceleiaşi culori sau cu culori complementare. De exemplu, într-un dormitor amenajat în alb putem pune pe pat o lenjerie vernil, la geamuri putem avea draperii galben pal, iar pe un perete unul, două tablouri cu rame din lemn.

2. Montezi galeriile pentru perdele prea jos

O altă greşeală pe care o facem frecvent este montarea galeriilor pentru perdele prea jos, imediat deasupra ferestrelor. Dacă nu vrei să creezi iluzia ca ai o încăpere cu tavan jos şi ferestre mici, montează galeria cât mai sus sau chiar înlocuieşte-o cu şine care se montează direct pe tavan.

3. Montezi tablourile prea sus

Înălţimea ideală pentru montarea unui tablou este de aproximativ 170 cm de la pardoseală, adică la nivelul privirii. Montate mai sus sau mai jos, vor deveni dificil de observat şi admirat, stricând, totodată, armonia decorului.

pernute decorative

4. Prea multe pernuţe decorative

Pernuţele decorative sunt drăguţe dacă sunt puţine. Cu cât numărul acestora este mai mare, cu atât locuinţa ta va părea mai încărcată. Cum îţi dai seama că ai prea multe pe canapea? E simplu! Dacă atunci când te aşezi simţi nevoia să le dai la o parte, înseamnă că numărul lor a depăşit limita rezonabilă.

5. Prea mult mobilier, prea multe accesorii

Chiar dacă nu eşti adeptul stilului minimalist, evită să aduni multe piese de mobilier în aceeaşi încăpere, dacă nu vrei să ai senzaţia că locuieşti într-un depozit de mobilă şi decoraţiuni. Limitează-te la câteva piese esenţiale şi utile, mai ales dacă locuieşti într-o garsonieră sau camerele apartamentului tău sunt mai mici.

6. Ai în casă flori din plastic

Nimic mai de prost gust să ai în casă flori din plastic! Lăsând la o parte aspectul lor urât, florile de plastic nu fac decât să adune praf, iar apoi să-l împrăştie în aer. Cumpără ghivece cu flori naturale şi alege plante care nu necesită să le uzi zilnic şi nici nu cer lumină foarte multă.

7.  Combini incorect imprimeurile

Alăturarea mai multor imprimeuri într-o încăpere, mai ales dacă este mică, poate fi de-a dreptul dezastruoasă! Aşa că este recomandat să te limitezi la un singur imprimeu pentru decorul unei camere, dacă nu vrei să locuieşti într-un spaţiu obositor şi care exprimă haos.

COMENTARII

Lasă un răspuns