7 sfaturi ca să dai senzaţia de spaţiu mai mare într-un dormitor...

7 sfaturi ca să dai senzaţia de spaţiu mai mare într-un dormitor minuscul

0 2298

Cu toţii ne dorim un apartament cât mai mare şi mai spaţios dar, din păcate, lucrurile stau tocmai pe dos. Camerele sunt mici, iar dormitoarele chiar minuscule. De multe ori, nu îţi încap decât un pat, un dulap şi două noptiere. Află că o astfel de cameră poate fi decorată în aşa fel încât să „păcălească” ochiul şi să ne dea impresia de spaţiu mai mare. Uite ce trebuie să faci!

1. Zugrăveşte un perete într-o culoare închisă

Probabil ai auzit deseori că o cameră mică trebuie să fie văruită în culori foarte deschise sau chiar în alb, pentru a fi cât mai luminoasă şi pentru a mări vizual spaţiul. Lucru perfect adevărat. Însă, află că şi o culoare închisă are acelaşi efect. Iar asta, pentru că peretele zugrăvit într-un ton închis îţi dă o iluzie optică şi senzaţia că se află mai departe decât este în realitate. Sfatul designerilor de interioare este să vopseşti un perete al încăperii într-o culoare închisă precum indigo, kaki sau gri. Dacă nu vrei să creezi o atmosferă chiar atât de dramatică, atunci poţi alege  o nuanţă închisă a culorii tale preferate.

2. Podeaua trebuie acoperită în întregime cu mochetă sau covor

Un covor sau o carpetă de mici dimensiuni va fragmenta spaţiul de care dispui în cameră, iar încăperea va părea şi mai mică. Experţii recomandă un covor de mari dimensiuni care să acopere podeaua în totalitate sau o mochetă. Însă nu este obligatoriu să te opreşti doar la textile. Podeaua ar putea fi acoperită doar cu un parchet laminat sau din lemn lucios.

3. Uite ce facem cu perdeaua şi draperia!

Pentru a părea înaltă, o cameră mică trebuie decorată cu o perdea şi o draperie agăţate pe o şină montată pe tavan. În ceea ce privește culoarea materialului textil, aceasta trebuie să fie asemănătoare cu cea a pereţilor. În acest fel, fără a exista vreun contrast de tonuri, camera va părea mai lată.

dormitor si oglinda4. Camera trebuie să fie cât mai luminoasă

Într-o cameră mică ar trebui să existe două surse de lumină pe lângă cea naturală. Astfel, cumpără o veioză pentru noptieră şi un lampadar pe care să-l aşezi într-un colţ mai întunecat. Spoturile sunt recomandate mai ales dacă ai în încăpere grinzi.

5. Montează oglinzi

Toată lumea ştie că oglinzile dau senzaţia de spaţiu şi sunt recomandate mai ales pentru camerele mici. Montează oglinda în aşa fel încât să reflecte lumina naturală. Oglinda poate fi aplicată pe un perete sau pe uşa unui dulap. Oricum, vei avea nevoie de ea pentru a vedea dacă ţinutele tale se potrivesc şi se asortează.

6. Uită de banca sau lada din faţa patului

Într-o cameră mică un astfel de obiect de mobilier, oricât de mult ţi-ar plăcea, nu are ce să caute. Chiar dacă ar fi un spaţiu de depozitare în plus (dacă  băncuţa are capac detaşabil), aceasta este suficient de mare încât să-ţi ocupe tot spaţiul de la pat până la perete.

dormitor mic 3

7. Decorează cu sticlă

Aşa cum ferestrele mari dau senzaţia de spaţiu mai mare într-o cameră, acest efect îl au asupra privirii şi obiectele sau accesoriile din sticlă. O poliţă din lemn sau o noptieră cu cu geamuri din sticlă transparentă îţi va permite să vezi până la perete. Automat, încăperea pare mai mare şi mai aerisită. Asta, pentru că ai eliminat orice barieră vizuală.

COMENTARII

Lasă un răspuns