8 tratamente de înfrumuseţare a părului cu uleiuri naturale

8 tratamente de înfrumuseţare a părului cu uleiuri naturale

Mai ales în sezonul rece părul tău are foarte de multe de suferit. Temperaturile foarte scăzute de afară, umezeala, noxele, praful şi impurităţile l-au deteriorat , i-au răpit din strălucire, elasticitate şi rezistenţă. Pentru asta, podoaba ta capilară ar avea nevoi de o îngrijire specială. Mimi îţi spune ce tratamente pe bază de uleiuri naturale să urmezi în funcţie de tipul tău de păr. Ascult-o pe Mimi!

 

Ulei din seminţe de rodie pentru părul fin

Uleiul din seminţe de rodie va conferi părului fin strălucire şi rezistenţă. Poţi amesteca ulei de seminţe de rodie cu ulei de măsline obţinând astfel formula ideală pentru îngrijirea părului fin. Toarnă câteva picături pe un disc demachiant şi tamponează părul. Aşteaptă 30 de minute să îţi facă efectul şi să acţioneze iar apoi clăteşte cu apă din abundenţă.

 

Ulei de rozmarin pentru părul subţire

Uleiul de rozmarin face adevărate minuni în cazul unui păr subţire şi fragil, iar asta deoarec conţine calciu, fier şi vitamina B, având proprietăţi regeneratoare şi anti-aging. Împreună, aceste elemente îţi menţin o culoare naturală şi sănătoasă, hrănesc rădăcina în profunzime şi împiedică părul să cadă.

Ulei de rozmarin, lavandă şi lemn de santal pentru păr uscat

Uleiurile de rozmarin, lavandă şi lemn de santal sunt recomandate pentru părul uscat sau deteriorat din cauza razelor UV. Folosindu-l pe oricare dintre ele, vei avea parte de un păr sănătos, plin de elasticitate şi fără fire deteriorate sau despicate.

Ulei de lămâie şi chiparos pentru păr gras

Probabil că te gândeşti că nu ai nevoie de un tratament pe bază de uleiuri dacă ai părul gras. Te înşeli! Părul gras se poate trata cu succes folosind ulei de lămâie sau de chiparos.  Acestea vor echilibra excesulde sebum iar în timp părul tău va deveni strălucitor, uşor şi plin de volum.

 

Ulei de măsline pentru părul des, cu fir gros

Dacă ai părul foarte voluminos şi firul gros, optează pentru uleiul de măsline. Acesta se comportă ca un adevărat balsam de păr. Mai mult, uleiul de măsline hrăneşte firul de păr, în conferă elasticitate, rezistenţă şi strălucire.

 

Ulei de avocado pentru părul creţ

Uleiul de avocado este cel mai bun tratament pentru părul creţ, care nu stă deloc la coafat, este rebel şi-ţi dă mari bătăi de cap. Aplică pe părul curat şi uşor umezit şi masează inclusiv pielea capului timp de 5 minute. Aşteaptă alte 5 minute, timp în care tratamentul îţi va face efectul, iar apoi clăteşte din abundenţă cu apă călduţă.

 

Ulei de nucă pentru părul ondulat

Ca orice alt ulei din seminţe şi cel de nuci este bogat în vitamina A, B şi E care previn despicarea firelor şi ajută la circulaţia sângelui în zona scalpului. Astfel, pielea capului se oxigenează, foliculii sunt hrăniţi şi părul tău va deveni, în timp, mai des.

 

Uleiuri pentru toate tipurile de păr

Nu contează tipul de păr pe care îl ai, poţi folosi cu încredere ca şi tratament ulei din tărâţe de orez şi seminţe de cânepă. Vei observa o îmbunătăţire şi o schimbare imediat după prima utilizare.

COMENTARII

Lasă un răspuns