Copilul la doi ani: ce a învățat și ce știe să facă

Copilul la doi ani: ce a învățat și ce știe să facă

0 768

Am citit în ultima vreme multe articole despre cum se dezvoltă fizic, psihic și emoțional copiii mici. Am găsit informații copiate din cărți de specialitate, care se referă la lucruri generale, fără exemple concrete, din viața de zi cu zi.  Așa mi-a venit ideea să povestesc eu ce a învățat și ce știe să facă Luca până la această vârstă. Ca să ai niște repere cu adevărat reale. Iată cele mai importante achiziții ale copilului de doi ani. 

Înainte de orice, trebuie să cădem de acord asupra faptului că fiecare copil este diferit, este unic în felul său, se dezvoltă în ritmul lui, iar acest ritm nu ar trebui comparat sau judecat. Cea mai mare greșeală pe care o poți face este să te uiți la alții, iar apoi să-ți învinuiești copilul că el nu face nu știu cum, nu are nu știu ce sau alte bazaconii de gen.

Acestea fiind spuse, am încredere că, după ce vei citi articolul, îți vei face o părere despre cum se dezvoltă și evoluează un copil de până-n doi ani, vei avea niște repere pe care să le urmărești, dar și niște așteptări reale de la copilul tău. Și nu vei mai crede toate poveștile îndrugate de părinți despre micile lor genii care la doi ani știu tabla înmulțirii. Exagerez, dar ai înțeles ideea.

Imită gesturi, sunete și cuvinte – Un copil de doi ani este capabil să imite anumite sunete pe care le aude. Nu trebuie să-i iasă perfect, dar trebuie să-i observi intenția. Luca imită pisica, vaca, calul și câinele. Imită și rechinul – nu mă întreba cum face că nu aș putea să-ți descriu exact. Imită și avionul – vjjjjjjjjjj. Luca imită gesturile pe care le fac atunci când râd – am observat că-și dă și el capul pe spate și hohotește, dar imită și mișcarea degetului arătător când îi spun NU. Dacă eu mă strâmb într-un fel sau scot un anumit sunet care lui i se pare amuzant, încearcă să mă copieze.

Urcă și coboară singur scările – Luca nu mai trebuie susținut pentru a urca și pentru a coborî singur scările.Dacă până acum o lună, ezita, uneori, la urcare și cerea să fie susținut, acum o face singur, fără nici un ajutor.

Se spală singur pe dinți – Pe dinți îl spăl de când i-au dat primii dințișori și rare ori am sărit peste acest ritual din fiecare dimineață. De câteva luni, am observat că încearcă s-o facă singur. Se urcă pe scăunelul lui din baie și îmi cere periuța. Întinde mâna după ea, o arată cu degetul și-mi explică pe limba lui păsărească ce-și dorește. După ce i-o dau, îmi cere să-i pun și pastă. Apoi, bagă periuța în guriță și face niște mișcări haotice de te tăvălești de râs. Evident, după ce îl las să se joace puțin, îl spăl eu cum trebuie. Ceea ce la început mi se părea amuzant, devine deja enervant pentru că cere să se spele pe dinți și de cinci ori pe zi.

copil care se spala pe maini

Știe să se spele pe mâini – Am în baie, sub chiuvetă, un lighean pe care Luca se urcă atunci când îl spăl pe mâini. Dacă înainte îl ajutam eu să se urce, acum Luca știe ce are de făcut și respectă tot procesul: merge la baie, aprinde lumina, deschide ușa, trage ligheanul, se urcă pe el și dă drumul la apă. Eu îi torn în palme săpun lichid și el își freacă palmele. Apoi, îl spăl eu bine de tot, așa cum trebuie. Nu știu de ce, dar nu stă să-l și șterg. Când face băiță, dacă îi spun să se spele singurel, se freacă pe burtică cu gel de duș, dar nu insistă prea mult pentru că rățușca din cauciuc și cărticica de baie sunt mai interesante.

Mănâncă cu lingura – Bucățele de mâncare solidă lua cu mâna de pe la șase luni, când am început diversificarea. Acum, la vârsta de doi ani, Luca știe să mănânce singur cu lingurița. Este adevărat că se și joacă cu mâncarea și nici nu reușeșete mereu să umple lingura, mai dă pe el din când în când, dar eu sunt mulțumită așa cum o face.

Decide singur ce trebuie aruncat la gunoi – Dacă găsește vreo hârtie sau vreun șervețel, după ce le inspectează și, eventual, se joacă puțin cu ele, se duce în bucătărie, deschide ușa de la dulapul de sub chiuvetă – unde ținem căldarea – și le aruncă tacticos la gunoi. Problema e că-l uită Dumnezeu pe acolo și mă trezesc că aruncă ceva, dar vine cu altceva luat tot din coș. Asta nu e chiar bine!

copil care se joaca cu cuburile

Îi plac jucăriile care îl solicită să gândească – I-am cumpărat mai demult o pungă cu piese Lego, mari și dintr-un plastic mai moale, ca pentru bebeluși. L-au încântat și atunci, dar acum se numără printre jucăriile lui preferate. Îi place să răstoarne toată punga pe covor și să „meșterească” la Lego minute în șir. Am observat că nu mai este atât de atașat de jucăriile de pluș și îi plac mai mult jucăriile care îl solicită să gândească: de sortare, de înșiruire.

A început să spună primele cuvinte – Sunt copii care încep să vorbească foarte devreme, dar la capitolul ăsta Luca a fost mai puturos. Abia acum, de vreo două luni, a început să mă strige prin casă, să spună tata, să ceară apă spunând apa și arătând cu degetul spre sticluță, dacă nu poate ajunge la ea. Mai rostește și alte cuvinte, pocite rău, pe care nu are sens să le scriu aici. Însă, potrivit specialiștilor, un copil de doi ani ar trebui să rostească bine mult mai multe cuvinte.

ghetute copilCopilul la doi ani se descalță singurel

Când venim de afară, ne oprim pe holul casei și ne descălțăm. Lui Luca îi place, uneori, să-și scoată singur ghetuțele și apoi șosetele. Îi place să desfacă ariciul, capsele, fermoarele. Iar dacă nu poate, trage de încălțăminte până când o scoate din picioare oricum. La ciorăpei este mai simplu. Și mai simplu pentru el este când îmi trage mie din picioare șosetele. Luca se încalță singur doar cu papuceii. Dar am observat că îi pune corect în picioare.

Cântă și dansează – Când dăm drumul la televizor pe un program de muzică, Luca începe să danseze și, la sfârșitul melodiei, bate bucuros din palme. Am observat că dă din mâini și din cap și la anumite reclame. E una care are o melodie a celor de la Depeche Mode pe care o adoră. Am observat că bate din palme când se bucură sau ceva se termină cu bine și aplaudă bucuros. O face inclusiv după ce parchez eu mașina în garaj. Dacă e să glumim puțin, aș zice că asta spune multe despre ce șoferiță desăvârșită sunt. Dacă până și un copil de doi ani mă aplaudă…mă simt ca un pilot de avion felicitat că a aterizat cu bine..

Cam acestea ar fi cele mai importante lucruri pe care Luca le face la vârsta de doi ani. Evident, sunt o mulțime de alte lucruri la care lucrăm intens. Copilul la doi ani învață zilnic câte ceva nou, chiar dacă noi nu ne dăm seama. Dar nu pune în aplicare cunoștințele când vrem noi. Ce bine ar fi fost!

Olița nu este cel mai bun prieten al lui – Încă nu am încercat serios să-l dezobișnuim de pampers și nici nu voi insista foarte mult. Când a împlinit un an jumătate, i-am cumpărat oliță și am pus-o în camera lui, să se obișnuiască cu prezența ei. La început s-a jucat cu ea, apoi a ignorat-o total, iar de ceva vreme am observat că se așază singur. I-am explicat cum funcționează, ce trebuie să facă acolo dar…mai avem de lucrat la capitolul ăsta. Pentru că se așază în joacă și se ridică după câteva secunde. Nu mai spun că se pune pe oliță îmbrăcat. Încă mai avem timp, chiar dacă nu prea mult, să exersăm. La un moment dat vom reuși, fără chin, stres, nervi, plânsete, panică…Va fi un proces natural și se va întâmpla când Luca va fi pregătit pentru asta. Până atunci cumpărăm pamperși chiloțel din magazinul pentru bebeluși, din supermarket sau de pe internet.

copil care se da in leaganNu se dă în tobogan

Luca nu se dă în tobogan pentru că îi este teamă. Și îi este teamă pentru că încă nu-și poate ține echilibrul atunci când alunecă pe tobogan. Tendința e să cadă pe spate. Simțind asta, copilul preferă să se joace cu altceva când mergem în parc. Dacă îl țin de o mânuță, prinde curaj, dar chiar și așa după o tură, nu mai vrea. Nu-i nimic. Nu e nici o dramă. Când se joacă, el trebuie să se simtă bine și să fie fericit, nu speriat și crispat.

Crize de personalitate – Și când spun asta mă refer, în primul rând, la tantrumuri. Luca este la vârsta la care începe să-și dorească tot felul de lucruri, este curios, vrea să exploreze, să cunoască. Problema apare atunci când dacă l-aș lăsa, s-ar răni sau s-ar putea întâmpla un accident. Atunci ne certăm. El vrea cu motorașul în mijlocul străzii, eu nu sunt de acord. El vrea să puna mâna pe flacăra aragazului, eu nu-l las. El vrea să deschidă cuptorul, eu nu și nu. Iar atunci se lasă cu scântei. Dar, pentru că sunt puține lucrurile pe care pur și simplu nu are voie să le facă, nu consider asta o problemă.

Poate că mai sunt și altele de spus, dar nu-mi mai aduc acum aminte. Cert este un singur lucru: copilul la doi ani începe să se cunoască, încet, încet pe sine și mediul înconjurător. Înțelege foarte multe din ce-i spui, începe să comunice din ce în ce mai bine și să-și spună și el, în felul lui, părerea. Putem spune că nu mai avem de-a face cu un bebeluș, ci cu un mic omuleț. Dar, chiar și așa, încearcă să nu-i ceri niciodată mai mult decât poate.

Sursa foto: Pixabay

COMENTARII

Lasă un răspuns