Câini pentru familiile cu copii. Cele mai potrivite rase

Câini pentru familiile cu copii. Cele mai potrivite rase

0 4743
Câine pentru familiile cu copii
Câinii potriviți pentru copii nu trebuie să fie neapărat de talie mică

Nu există copil care să nu-și dorească un cățeluș pe care să-l iubească și cu care să se joace cât e ziua de lungă. Cu toate acestea, nu toți câinii sunt și potriviți unei familii cu copii. Medicul veterinar Chris Brown care prezintă emisiunea Bondi Vet în Australia  îți spune din ce rase de câini să alegi pentru siguranța copilului tău.

Dacă vrei să îi faci celui mic o surpriză  cumpărând un animal de companie, trebuie să știi care sunt cele mai jucăușe, iubitoare și inofensive rase.

Cavalier King Charles spaniel

Pufoși, jucăuși și foarte drăgălași câinii din rasa Cavalier King Charles spaniel sunt pe locul întâi în topul celor mai potriviți cățeluși pentru o familie cu copii. Sunt câini care nu fac foarte mult zgomot, nu au deloc un temperament agresiv, nu sunt geloși și nici posesivi. Dimpotrivă! copilul tău va adora să se joace cu cățeluș din această rasă și, cu siguranță, pot deveni cei mai buni prieteni.

Cavoodle

Această rasă este o încrucișare între King Charles spaniel și pudel. Sunt câini perfecți pentru o familie cu copii, ei având inteligența unui pudel și voiciunea și agilitatea unui King Charles Spaniel. Sunt câini liniștiți, afectuoși și nu lasă foarte mult păr.

Labradorul

Dacă nu vrei să ai un câine de talie mică, poți alege unul de talie înaltă dar afectuos cu copiii. Labradorii sunt câini extrem de  inteligenți, și, astfel, foarte ușor de dresat. Sunt mari iubitori de copii, toleranți și protectori cu cei mici.

Schnauzer

Dacă îți dorești un câine care să nu se dezlipsească de lângă copilul tău, alege unul din rasa Schnauzer. Deși sunt mai gălăgioși din fire și ar putea lătra mai mult decât îți dorești, aceștia sunt câini foarte loiali, afectuoși și foarte dependenți emoțional de stăpânul lor.

Mops

Dacă ai un copil mic, atunci, în loc să aduci acasă un boxer, poți opta pentru varianta lui de înălțime mică: mopsul. Deși este un câine cu personalitate iar, uneori, poate fi mai răutăcios, mopsul este un animal foarte inteligent, loial și afectuos cu familia sa. Sunt câini de apartament, ușor de îngrijit.

Sursa foto: Pixabay

COMENTARII

Lasă un răspuns