Cântăreaţa britanică Adele s-a despărţit de iubitul ei

Cântăreaţa britanică Adele s-a despărţit de iubitul ei

Cântăreaţa Adele s-a despărţit de iubitul ei, Simon Konecki, iar cei doi “abia s-au văzut de câteva ori în ultimele două luni”, a dezvăluit un prieten din anturajul artistei britanice, informează dailymail.co.uk.

Potrivit aceleiaşi surse, Adele şi partenerul ei de viaţă, cu care are un fiu, Angelo, în vârstă de doi ani, nu mai locuiesc împreună.

Publicaţia The Sun On Sunday afirmă că Simon Konecki, în vârstă de 40 de ani, directorul unei fundaţii de caritate, s-a mutat în apartamentul său de burlac, iar cei doi parteneri de viaţă s-au întâlnit de foarte puţine ori în ultimele opt săptămâni. Nu este clar dacă s-au despărţit oficial, dar în mod cert ei nu mai locuiesc împreună. Simon s-a mutat înapoi în apartamentul său de burlac. Acest detaliu nu pare să fie benefic pentru relaţia lor”, a dezvăluit o sursă. Adele îşi petrece timpul alături de mama ei Penny şi de prietenii ei din Londra, în timp ce Simon se află în Brighton, la o distanţă de aproape 100 de kilometri”, a adăugat sursa.

Nu au fost prezenţi la nunta lui Elton John

Adele şi partenerul ei de viaţă nu au fost prezenţi la ceremonia de nuntă a cântăreţului Elton John, organizată săptămâna trecută. Cântăreaţa britanică, în vârstă de 26 de ani, i-a trimis însă lui Elton John o scrisoare în care şi-a cerut iertare pentru absenţa ei şi a familiei sale de la acel eveniment. Adele şi Simon Konecki au fost văzuţi pentru ultima oară împreună în public la Londra, în restaurantul Chiltern Firehouse. Potrivit tabloidului The Sun, cei doi s-ar fi certat în acea seară.

 

COMENTARII

Lasă un răspuns