Ce bijuterii purtăm în această vară. 7 tendințe din care să te...

Ce bijuterii purtăm în această vară. 7 tendințe din care să te inspiri

0 5870
femeie cu mai multe inele pe degete

Vara nu este doar sezonul ținutelor vaporoase și colorate, ci și cel al bijuteriilor și accesoriilor care ne completează outfitul. Iar din acest punct de vedere, avem de unde alege, deoarece tendințele verii sunt multe și foarte variate. Însă, trebuie să recunoaștem, anul acesta pare anul cerceilor, care vin într-o mulțime de modele și mărimi. Iată trendurile care au fost prezentate pe podiumurile internaționale de modă și pe care deja le vedem pe stradă!

Coliere la baza gâtului

Din piele naturală, catifea, lănțișoare împletite sau suprapuse, accesorizate cu pietre semiprețioase, mărgele, cristale etc, colierele la baza gâtului – așa numitele chokers – rămân în tendințele verii situându-se pe o poziție fruntașă în clasament. Nu sunt pe placul tuturor, însă dacă într-o zi nu știi ce bijuterie să alegi, optează pentru aceste modele și nu vei da greș. Dacă ai gâtul scurt și gros, alege un model mai subțire și mai delicat, precum cel din colecția Sonia Rykiel. Dacă, dimpotrivă, ai gâtul subțire și lung, poți opta pentru un model mai gros și mai lat. Inspiră-te din colecțiile Lanvin sau Trussardi.

Cercei diferiți

Acum câțiva ani, să poți un cercel de un fel și altul de alt fel părea o adevărată nebunie. Iată că azi cerceii diferiți se regăsesc în trendurile verii și sunt la mare căutare. Căci cine zice că cerceii trebuie să fie identici? Poți opta în acest sezon cald pentru o mulțime de combinații, renunțând la stilul clasic, tradiționalist, dar și la simetrie. Joacă-te cu imaginația și mizează pe frumusețea haosului studiat! Și nu uita să te inspiri în alegerea ta din colecțiile Sportmax, Rodarte, Marni etc. Însă, dacă nu ești o fire nonconformistă și extravagantă și preferi stilul tradițional, poți opta pentru cercei clasici – o variantă care nu se va demoda niciodată.

Pandantive statement

Nu sunt o noutate în materie de accesorii, dar, cu toate acestea, se află pe primele poziții în topul tendințelor 2017. Pandantivele statement sunt voluminoase, de mărimi mari și foarte mari, cu medalioane din metal, cristal, diverse pietre sau minerale, în diverse culori și forme necizelate, brute. Lanțul este gros, metalic sau din piele naturală precum modelul Givenchy.

Broșe din material textil

Revin în actualitate broșele XXL din material textil, sub formă de floare, dar și modelele metalice, încrustate cu pietre semiprețioase. Te duc cu gândul la moda bunicii și nu ești foarte departe de adevăr. Însă, aceste bijuterii sunt și ele în topul tendințelor sezonului cald.

Cercei voluminoși

Cu cât sunt mai mari, cu atât mai bine! În acest sezon estival, în tendințe se regăsesc și cerceii voluminoși, în diferite modele inedite și nonconformiste. Vom vedea cercei cu franjuri lungi până la umăr, cercei sub formă de buchet de flori, cercei din bucăți uriașe de lemn, metal, material textil sau piele naturală. Sunt piesa de rezistență a outfitului tău cu care vei atrage atenția și admirația. Anul acesta putem purta fără frică și un singur cercel, însă și aici modelul trebuie să fie XXL și să spargă toate tiparele banalului. Poți alege un cercel din material textil, cu franjuri și ciucuri din catifea, care să coboare pe umăr, sau un model sub formă de pană sau de șiret metalic. Opțiunile sunt diverse, important este să porți ce-ți place. Dacă vrei să-ți cumperi o pereche sau mai multe, aici vei găsi modele dintre cele mai diverse, de la firme și branduri cunoscute precum Fossil, Guess, Tommy Hilfiger și altele.

Inele pe toate degetele

Să porți un singur inel nu este deloc în tendințe. Acum, cu cât optezi pentru mai multe modele, cu atât mai bine! Trendul merge chiar mai departe, iar în această vară poți purta câte un inel pe fiecare deget. Iar modele, materialul din care sunt fabricate și culorile pot fi diferite.

Crucifixe

Ne trimit cu gândul la stilul gothic, mai ales dacă sunt voluminoase și închise la culoare. Un crucifix purtat la gât este o alegere inspirată în acest sezon estival, mai ales dacă este asortat unei ținute din voal și dantelă. Îți conferă un aer feminin, misterios, delicat și, de ce nu, chiar senzual. În această vară poți purta chiar două pandantive sub formă de crucifix, dar și cercei în același model. Un singur lucru trebuie să respecți cu sfințenie: bijuteria trebuie să fie cât mai voluminoasă!

Sursa foto: Pexels

COMENTARII

Lasă un răspuns