Ceapa roşie – remediu natural împotriva bronşitei, tusei şi astmului
Ne aflăm în sezonul rece, o perioadă în care multe persoane se îmbolnăvesc de viroze, gripă şi răceală. Dacă tuşeşti, îţi curge nasul sau ai nasul înfundat, respiri greu, ai febră şi o stare de somnolenţă sau oboseală, înainte de a lua medicamente, încearcă un remediu naturist. S-ar putea să te pună pe picioare!
Nu este nici o noutate: în sezonul rece ne îmbolnăvim mult mai uşor, iar mulţi dintre noi o păţesc în fiecare an – asta, din cauza sistemului imunitar slăbit. Iată cum ne trezim că tuşim, ne curge nasul, respirăm greu, ne dor muşchii, oasele, avem o stare generală proastă şi chiar febră. Într-o astfel de situaţie, dăm fuguţa la sertarul cu medicamente şi ne doftoricim singuri sau facem coadă în faţa cabinetului medical. Însă, înainte de a recurge la tratamente medicamentoase, ai putea încerca mai multe remedii naturiste, din ingrediente pe care le ai deja în casă.
Bronşita, tusea şi astmul sunt afecţiuni ale aparatului respirator. Bronşita se caracterizează printr-o inflamaţie a mucoasei ce acoperă bronhiile, iar acest lucru duce la o respiraţie greoaie şi deficitară. Bronşita poate fi declanşată de un virus sau o bacterie. Tusea expectorantă este simptomul principal al acestei afecţiuni respiratorii, afecţiune care poate anunţa apariţia astmului. Trebuie să ştim că cele două boli respiratorii sunt strâns legate între ele. Astmul presupune contracţia anormală a musculaturii bronhiilor, iar acest lucru împiedică pătrunderea normală a aerului în plămâni. Mai mult, dacă suferi de astm trebuie să ştii că mucoasa care acoperă bronhiile este foarte inflamată. Însă, astmul poate fi declanşat nu numai de o bronşită netratată, ci şi de o alergie de care suferi.
Iată mai jos o reţetă naturistă care te va ajuta să lupţi împotriva acestor afecţiuni respiratorii fără să mai apelezi la medicamente clasice.
Ingrediente: jumătate de kilogram de ceapă roşie, jumătate de kilogram de zahăr, 2 lămâi, un litru jumătate de apă, 7 linguriţe cu miere
Mod de preparare: Zahărul se topeşte într-o crăticioară până când devine uşor caramelizat. Apoi, într-o tigaie de teflon se pune ceapa tăiată mărunt şi se lasă la prăjit fără a adăuga ulei. Când devine galben- maronie se adaugă puţină apă şi se lasă la fiert la foc mediu. Stinge aragazul după câteva minute şi lasă ceapa să se răcească. Apoi, adaugă zeama de lămâie, zahărul caramelizat şi mierea. Amestecă ingredientele, iar apoi toarnă compoziţia într-un borcan de sticlă. Pune borcanul în frigider şi ia câte o linguriţă zilnic înainte de micul dejun, prânz şi cină.
Cum te ajută ceapa roșie?
Ceapa roşie are proprietăţi curative care tratează cu succes tusea. Conţine compuşi sulfuraţi antiinflamatori şi antibacterieni. Această legumă nu foarte iubită dar foarte sănătoasă ajută la fluidizarea secreţiilor şi la eliminarea mucusului. Ceapa conţine şi o cantitate foarte mare de vitamina C. Lămâia calmează crizele de astm, având proprietăţi curative, antivirale şi antiinfecţioase. Ultimul ingredient, mierea, este şi unul dintre cele mai puternice antibiotice naturale care ne ajută să trecem cu bine peste viroze şi alte infecţii respiratorii. Are efect calmant, vindecă iritaţiile şi ajută sistemul imunitar să lupte împotriva afecţiunilor de sezon.
Sursa foto: Pexels