Patrick, la clasa pregătitoare. Cum știi că cel mic e gata de școală

Pe 3 mai încep înscrierile la clasa pregătitoare, iar noi ne-am decis în ultimul moment să-l dăm pe Patrick la școală. Acum are cinci ani jumătate. În octombrie va împlini șase. Evident, chiar și așa ne-am întrebat dacă, într-adevăr, este pregătit pentru școală. După multe ezitări, am luat decizia finală: e timpul să spună adio grădiniței. Cum mi-am dat seama că a venit momentul o să-ți povestesc în rândurile de mai jos.

Vrei, Patrick, la clasa pregătitoare?

Trebuie să recunosc, inițial m-am gândit să mai așteptăm un an. Am discutat cu alți părinți, unii mi-au spus că ar fi prea devreme, alții că ar trebui înscris pentru că e destul de mărișor…eu, pe de altă parte..mă tot gândeam că, așa cum îl știu, ar fi victima perfectă a bullying-ului. Nu acum, în clasa pregătitoare, ci mai târziu. E un copil blând, liniștit, ușor retras. Și cu rezistență zero la frustrare. Plânge cam din orice. Patrick nu e un copil înfipt, cu atitudine, care să ia taurul de coarne când e nevoie. Un mediu nou pe el îl stresează, este circumspect, nu vorbește cu străinii, e timid până și cu vecinii, nu știu cât de bine și cât de repede s-ar adapta într-o clasă cu 25 de copii, mulți dintre ei mai mari decât el. 

Pe de altă parte, nu e nici primul nici singurul cu un așa temperament. Iar să mai așteptăm încă un an…asta ar înseamna ca în clasa întâi să aibă opt ani, iar școala s-o termine la 19, 20. Ceea ce iar nu mă încântă. 

M-am gândit, m-am răzgândit…Au fost momente când, efectiv, nu am știut ce să fac. Orice decizie aș fi luată, îmi părea riscantă. Așa că l-am lăsat pe el să încline balanța. Auzi, mă, tu vrei la școală? Da! Perfect! Deci…hai, c-am rezolvat-o!

Au fost însă câteva zile în care am trăit un sentiment foarte bizar. A crescut copilul mare! E o stare prin care cred că au trecut mulți părinți. Când, deodată, te trezești că puiul tău nu mai e chiar pui…a crescut, chiar dacă tu nu ai observat. Tot mic în vezi și neajutorat. Dar iată că..hopa..gata! Am intrat în altă etapă, fie că vreau eu sau nu. Momentul când îl dai la școală schimbă ceva în tine. Parcă ai vrea să fie mereu mic…dar astea sunt bazaconii de mamă nebună, deci voi trece mai departe și îți voi povesti cum am realizat că este pregătit chiar cu vârf și îndesat pentru școală. Chiar dacă eu nu sunt.

Patrick a învățat să citească

Patrick a învățat de ceva vreme să citească. Nu o face perfect și nici cursiv. Dar ce mă bucură foarte mult e că reușește să înțeleagă ce citește. Evident, dacă îi pică în mână ceva pentru vârsta lui. 

Cititul ăsta nu s-a întâmplat brusc, într-o zi. A fost un proces care s-a întins pe câteva luni bune, însă nici noi nu l-am grăbit. Multă vreme mi-a fost suficient să știu că-i place și că este atras de litere. Apoi, pentru că am văzut că nu este doar o etapă, iar copilul chiar își dorește să învețe, am început să-l încurajez. Însă, fără să-l oblig sau să-l forțez. În primul rând, am început să-i cumpăr cărți. Cât mai vesele, cât mai colorate, cu personajele lui preferate. Am luat de la librărie, de la standurile din supermarketuri, de la tarabele cu ziare. Am cumpărat și online de la diverse edituri. Pe site-ul celor de la Curtea Veche, de exemplu, pe lângă cărțile pentru adulți găsești o mulțime de lecturi de ficțiune pentru copii. Vorbim despre o editură cunoscută, care are cam de toate pentru toți, de la autori precum Marian Godină, pentru cei care gustă genul, până la Alexandru Muraru și ale lui scrieri istorice, de la cărți de parenting, familie, psihologie până la cele de gastronomie, sănătate sau dezvoltare personală. Și, cum spuneam cărți pentru copii. Multe cărți pentru copii. Însă nu am ales cărți doar online. Am dat sfoară-n țară prin vecini, pe la rude și prieteni să ne împrumute cărticele. Sau să ne doneze. 

În al doilea rând, am început să-i citesc și eu mai mult. Era o vreme când nu avea răbdare să asculte povești înainte de culcare. Însă, cu timpul, am observat că au început să-i placă. Avem deja și un ritual. Seara nu se culcă fără poveste. 

Dar nu ne rezumăm numai la povești. Îi citesc ce scrie la televizor, ce scrie pe diferite etichete, ce scrie în anunțurile de pe bannere și din reclamele stradale, ce scrie pe diferite afișe, cartoane, cartonașe, coperți etc. 

Ne jucăm mai des de-a școala, dar inventăm și alte jocuri de rol care trimit, într-un final, tot către citit. La pachet cu lectura vin și alte activități: Patrick a învățat literele, scrie cuvinte, colorează, desenează, numără și socotește. Din punctul ăsta de vedere, știu că am un copil pregătit pentru școală. 

Îi place să-și petreacă timpul pe scaun, la birou

Patrick face destul de multe activități la birou. Colorează, desenează, scrie, lipește, decupează, citește, numără și socotește. Împreună lucrăm din cărticelele de activități, jucăm jocuri, construim din cuburi, lego, facem puzzle. Copilul stă pe scaun liniștit și concentrat chiar și câte o oră întreagă. De multe ori, îl rog să se ridice, să mai facă mișcare. Mi-e frică să nu-l doară spatele, gâtul sau ceafa. Mă gândesc la faptul că nu va fi o problemă pentru el să stea în bancă la școală. Nu-l văd să se ridice tam-nesam de la masă și să plece în plimbare prin clasă. Nu e un copil agitat și zvăpăiat pe care să-l supraveghezi și să stai încontinuu cu gura pe el. 

Gata de clasa pregătitoare! A devenit mai sociabil cu copiii

Deși nu este un copil foarte sociabil, Patrick a reușit să-și facă prieteni la grădiniță, dar și în fața blocului. Îi plac copiii, însă nu prea  are curaj să inițieze o conversație sau un joc mai ales cu cei necunoscuți. E ușor retras, timid și preferă să observe de pe margine decât să se implice în activități. Dar…față de cum era..a progresat mult. E un semn bun. Mi-a spus inclusiv educatoarea. 

Are răbdare și se poate concentra

Dacă îi place un anumit joc sau o anumită activitate, nici nu știu că am copil în casă. Este foarte răbdător și migălos, nu renunță ușor când ceva nu-i iese. Aș putea spune că se frustrează până la lacrimi, dar nu renunță. Este un copil orgolios și foarte încăpățânat. Ceea ce nu e mereu în regulă dar..nu mai vreau să mă implic în bătălii din start pierdute. O iau ca atare și mergem înainte. 

Ca să-ți dau un exemplu concret: lucrăm împreună de aproape un an la un tablou cu diamante. Un tablou destul de elaborat și cu sute de mărgeluțe. E o muncă migăloasă, mai degrabă de om mare, decât de copil. Însă îl facem împreună, pas cu pas, încet, fără grabă…Este proiectul nostru special, care ne apropie foarte mult iar relația dintre noi devine și mai puternică. 

Educatoarea, feedback pozitiv pentru clasa pregătitoare

Evident, părerea educatoarei de la grădiniță a contat și ea enorm. Mi-a spus că Patrick este sclipirea grupei. WOW!! Că e super pregătit pentru școală. Chiar se teme ca nu cumva în clasa zero să se plictisească. Mmmm..sincer, nu cred că se va întâmpla asta, dar felul în care a vorbit despre copil a fost incredibil. Mai ales că nu avea nici un interes. Îmi povestea că l-a surprins de câteva ori citind în șoaptă cerințele din cartea de activități. Mi-a spus că nu i-a venit să creadă că un copil de cinci ani citește și înțelege așa. Eu cred că sunt mulți care sunt și mai tari decât fii-miu dar ..na..tot mi-a crescut inima de mândrie.