Comedia „Gâlcevile din Chioggia” se joacă la Nottara. Hai și tu la...

Comedia „Gâlcevile din Chioggia” se joacă la Nottara. Hai și tu la teatru!

0 2167

În data de 24 martie 2014, comedia „Gâlcevile din Chioggia”, de Carlo Goldoni, va fi prezentată în regia lui Daniel Nițoi și găzduită de Sala „Horia Lovinescu” a Teatrului Nottara, începând cu orele 19.00. Mimi a aflat toate noutățile! Ascult-o pe Mimi!

 

Povestea captivantă și plină de umor a gâlcevilor de la malul mării va fi redată cu măiestrie și pasiune de actori veritabili ai scenei românești precum Tudorel Filimon, Eugen Cristea, Cristina Deleanu, Vasile Filipescu dar și de alți actori talentați cum sunt Anne-Marie Zaharia, Oana Gabriela Drăghici, Puiu Iordăchescu, Cornel Mihalache, Alex Coman, Jean Lemne, Daniel Nițoi, Mirela Hurjui, Coldea Mariangela.

Muzica spectacolului aparține actorului Eugen Cristea, scenografia și costumele poartă semnătura lui Puiu Iordăchescu, iar coregrafia – Izabela Bostan-Kevorkian și Mădălina Mechenici.

Regizorul Daniel Nițoi a făcut mărturisiri legate de această producție de succes, a cărei premieră a avut loc în decembrie 2013 pe aceeași scenă. „Piesa nu este altceva decât o poveste de viață a unor oameni care, în lipsă de ocupație, se mai ceartă. Maestrul Carlo Goldoni zugrăvește povești de dragoste din viața unor pescari și soții de pescari, cu suișuri și coborâșuri, momente de cumpănă și de împlinire, mofturi copilărești, ambiții și orgolii bărbătești, certuri și împăcări pline de umor, atât de actuale și în ziua de astăzi. Este perioada de glorile materială a Republicii Veneția pe care o veți putea simți din plin prin costumele create atent de Puiu Iordăchescu. Muzica live nu se vrea a fi o partitură superbă de opera, ci o partitură din viața veselă a unor oamni simpli”.

Biletele au fost puse în vânzare în rețeaua Eventim.ro – Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, Cărturești, în rețeaua Bilete.ro – magazinele Inmedio, oficiile Poștei Române și online prin bilete.ro și eventim.ro. Prețul unui bilet variază în funcție de categoria de loc, după cum urmează:

Categoria 1 – 80 lei

Categoria 2 – 60 lei

Categoria 3 – 50 lei

Categoria 4 – 30 lei

COMENTARII

Lasă un răspuns