Copilul tău plânge când îl laşi la grădiniţă? Învaţă-l să socializeze de...

Copilul tău plânge când îl laşi la grădiniţă? Învaţă-l să socializeze de mic!

0 1824

Socializarea copilului tău este un proces care trebuie să prindă contur încă de la naştere şi să se dezvolte pe toată perioada vieţii, astfel încât acesta să devină un adult capabil să interacţioneze cu orice tip de persoană, ancorat în societate şi independent emoţional. Mimi îţi dă câteva sfaturi care te vor ajuta să-i oferi celui mic tot confortul social de care are nevoie! Ascult-o pe Mimi!

Nu puţine sunt cazurile în care copiii refuză să se desprindă de mamă în prima zi la creşă, în prima zi de grădiniţă sau de şcoală. Specialiştii avertizează că acesta este rezultatul unui proces de socializare incomplet în perioada preşcolară ce determină dependenţa de părinţi şi teama de a intra în contact cu alte persoane. Copilul nu ştie să comunice cu cei care nu vorbesc pe limba sa, nu ştie să-şi aştepte rândul, nu ştie să împartă lucrurile şi jucăriile, fapt ce-i provoacă de multe ori neplăceri şi suferinţe. Este uşor de înţeles de ce va refuza apoi să se întoarcă în aceste locuri, de care îl leagă experienţe neplăcute. Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să-i oferi copilului tău confortul social de care are nevoie!

Foloseşte muzica pentru a comunica: acesta este primul pas spre socializare, pe care părinţii îl pot face încă de când copilul este în faşă; s-a constatat că muzica este cel mai eficient mijloc de comunicare cu bebeluşii, foarte asemănător gânguritului din primele luni de viaţă. Copilul tău va înţelege că tu încerci să vorbeşti “pe limba lui” şi între voi se va crea o legătură unică, care îl va linişti şi îi va influenţa comportamentul. Mai mult decât atât, conform studiilor, cântatul împreună din perioada copilăriei influenţează formarea identităţii şi ajută, ulterior, la dezvoltarea creativităţii muzicale.   

Încurajează-l să-şi facă prieteni: socializarea în afara familiei este un aspect extrem de important pentru că acesta va ieşi din zona lui de confort pentru a explora noi relaţii. Dacă în cadrul familiei, acestuia i se permite ocazional să facă vreo năzbâtie, fără a fi pedepsit, în grupurile sociale va fi sancţionat. Acest lucru îl va ajuta să se autodisciplineze, să fie responsabil de faptele sale şi să suporte consecinţele acţiunilor lui.

Înscrieţi-vă în grupuri de socializare părinţi-copii: chiar de la vârsta de 1-2 ani, copilul tău trebuie să intre în contact cu alţi copii de vârsta lui. Acest lucru este posibil astăzi prin participarea la sesiunile de playgroup, unde copiii şi părinţii deopotrivă socializează cu persoane de vârsta lor, participă la activităţi distractive şi educative şi chiar iau o gustare împreună. Prin participarea la playgroup,  îi dai ocazia micuţului tău să îşi facă noi prieteni, să înveţe să împartă, să nu mai fie timid, să se spele pe mâini înainte de o gustare, gest care va fi impus şi repetat de către toţi copiii şi chiar să mănânce singur, dezvoltându-şi astfel motricitate.

Ce presupune o sesiune de playgrup?

În Bucureşti, există un loc unde se organizează săptămânal sesiuni de playgroup tematice, în care scopul principal este acela de socializare. “Sesiunile de playgroup au fost create în egală măsură pentru părinţi şi copii. Pe lângă activităţile de muzică şi mişcare, desen sau citit poveşti care ajută foarte mult la dezinvoltura şi socializarea copiilor, părinţii au ocazia de a comunica între ei, de a-şi împărtăşi experienţele şi de a primi doza de suport emoţional şi intelectual de care au nevoie”, afirmă Alina Tudor, unul din susţinătorii conceptului de playgroup şi managerul de programe al Academiei de Creativitate feel smART.

Vei observa că, odată ce copilul tău şi-a format comportamentul de socializare cu ceilalţi încă din primii trei ani de viaţă, îi va fi mult mai uşor, pe viitor, să formeze şi să întreţină relaţii de amiciţie. Copilul începe să-şi contureze personalitatea şi, când va merge la şcoală, va începe o nouă etapă de socializare în viaţa lui, mult mai uşoară şi mai naturală având în vedere experienţa sa de până atunci.

COMENTARII

Lasă un răspuns