Cum alegi jacheta din piele în funcție de silueta ta

Cum alegi jacheta din piele în funcție de silueta ta

0 1237

Toamna și-a intrat în drepturi, iar tu deja ai renunțat la hainele subțiri și ai scos la înaintare arsenalul greu, pentru sezonul rece. Jacheta din piele nu ar trebui să lipsească din garderoba nici unei femei. Însă, dacă abia acum mergi la shopping, atenție la ce model cumperi! Pentru că trebuie să știi ce ți se potrivește în funcție de silueta ta! Iată mai jos câteva sfaturi!

 

Ce stil adopți?

Este foarte important când vei purta jacheta și unde. Asta, pentru a alege un anumit stil: casual, elegant, glam etc. De exemplu, dacă optezi pentru o ținută de zi și mergi mult pe jos sau folosești mijloacele de transport în comun, recomandat este să alegi un model mai gros, care să-ți țină de cald. Ca și culori, recomandate sunt maro, negru, ciocolată – nuanțe închise care să reziste la murdărie precum praf sau noroi.

jacheta piele

Cum alegi jacheta în funcție de forma corpului

La modul general vorbind, dacă vrei să pui accentul pe partea superioară a corpului tău, alege modele cu capse, fermoare, buzunare sau alte accesorii metalice. În cazul în care vrei să atragi atenția spre partea inferioară a corpului, optează pentru modele în stil minimalist.

Silueta dreaptă – alege o jachetă accesorizată cu fermoare, capse, catarame. Accesoriile sunt foarte importante!

Siluetă clepsidră – Alege o jachetă strâmtă, pe corp, pentru că îți va pune în valoare talia ta de viespe.

Siluetă sub formă de pară (îngustă în zona umerilor și a bustului și cu forme în zona coapselor, șoldurilor și picioarelor) – alege o jachetă cu buzunare la piept, cu accesorii precum capse, catarame sau fermoare în partea superioară. Astfel, vei echilibra silueta și vei atrage privirile către partea de sus a corpului tău. Este recomandat să porți o eșarfă colorată la gât.

Siluetă triunghi inversat – este opusul siluetei-pară, adică zona superioară a corpului este mai voluminoasă, iar picioarele subțiri – optează pentru o jachetă accesorizată în partea sa de jos – buzunare, capse, blană și catarame.

Siluetă sub formă de măr – (părți voluminoase atât în zona umerilor și a bustului, cât și în zona taliei, coapselor și picioarelor) – Alege jachete puțin mai lungi, care alungesc silueta și ascund burtica. Sunt recomandate modelele cu curea sau catarama în jurul taliei, pentru a o scoate în evidență.

COMENTARII

Lasă un răspuns