Cum îți transformi livingul într-o oază de liniște

Cum îți transformi livingul într-o oază de liniște

După ce ai petrecut atât de mult timp în interiorul casei tale din cauza pandemiei de Covid-19 realizezi cât de important este să ai un spațiu bine pus la punct, care să-ți ofere satisfacție și, mai important, să te relaxeze. Profită de work from home pentru redecorarea livingului cu ajutorul câtorva idei de design interior ce te vor ajuta să sporești confortul.

Există case care îți aduc imediat un sentiment de liniște și pace în momentul în care le treci pragul. Ei bine, aceasta ar putea fi și locuința ta, în câțiva pași simpli. Noi îți punem la dispoziție câteva trucuri smart care vor oferi un aer proaspăt livingului tău și care te vor ajuta să-ți transformi rapid casa într-o oază de liniște. 

Folosește tonuri neutre

Mulți designeri de interior recomandă utilizarea unor tonuri neutre în living pentru o atmosferă relaxantă, pentru mai multă căldură și liniște. Vorbim aici despre pereți, mobilă și chiar accesorii. Tonurile neutre, inspirate din natură, sunt și cele care stau la baza designului scandinav. Nu degeaba nordicii sunt cei mai fericiți oameni de pe pământ!

În plus, nuanțele neutre și deschise sporesc luminozitatea livingului, te ajută să stai alertă pe timpul zilei și să dormi mai bine noaptea. Poți să începi prin schimbarea culorii și/sau a texturii pereților prin aplicarea unui tapet cu imprimeuri sau modele recomandate pe blogul XTDeco. Iar dacă nu vrei o transformare drastică și mult deranj, poți schimba accesoriile: husele fotoliilor și canapelei sau fețele pernelor decorative. E asemenea, pentru un suflu nou în living poți opta și pentru schimbarea perdelelor și a draperiilor cu unele în tonuri neutre sau chiar albe.

Menține ordinea și curățenia în cameră

Dezordinea nu este niciodată sinonimă cu liniștea și sentimentul de pace. Într-o casă unde nu se face curățenie foarte des și care este și aglomerată de obiecte inutile nu ai cum să te simți bine.

Este un sfat simplu, care va face diferența și va aduce instant un sentiment de liniște în livingul și casa ta. Începe chiar în acest weekend cu o curățenie generală, așa cum făcea mama pe vremuri, înainte de sărbători. Și scapă în același timp și de toate lucrurile inutile, de care chiar nu mai ai nevoie, unele vechi, altele stricate sau deteriorate, altele pe care pur și simplu nu le mai folosești. Încearcă să donezi ce poți dona, aruncă ce trebuie aruncat sau reciclează!

Păstrează n livingul tău piesele de bază, precum canapeaua, televizorul, o măsuță de cafea, biblioteca, un sau două lămpi și câteva plante. Pentru a avea o locuință cu adevărat relaxantă, urmează această practică și în celelalte camere. Cu o astfel de strategie, într-un singur weekend vei obține un mediu liniștit și plăcut la tine acasă.

Adoptă o temă pentru livingul tău

Livingul este un spațiu cu scop dublu. În primul rând, ar trebui să fie o oază de relaxare după o zi solicitantă la birou, însă și un spațiu unde să te poți distra cu prietenii sau familia,  potrivit House Beautiful, ai cărei editori vin și cu ideea de a decora camera de zi după un stil anume de design interior, foarte clar setat și care să se muleze perfect pe personalitatea ta: art deco, nautic, boho-chic, clasic și rafinat, contemporan, scandinav, industrial etc. Ai de unde alege! Important este ca odată ce ai optat pentru un anumit stil să rămâi fidel alegerii și să nu îl combini cu altul sau cu altele.

Sursa foto: Pixabay

COMENTARII

Lasă un răspuns