De ce ne plac băieții răi dar rămânem mereu lângă cei „...

De ce ne plac băieții răi dar rămânem mereu lângă cei „ de casă”

0 2561
Bărbat îmbrăcat într-un tricou negru

Cine nu cunoaște expresia „băiat rău”? O atribuim, de multe ori, anumitor bărbați pe care i-am cunoscut și cu care ne-am intersectat în viață. Bărbați de care, poate, ne-am îndrăgostit nebunește, care ne-au sucit mințile și răscolit sufletele. Bărbați care ne-au făcut să plângem, să suferim și pe care cu greu am reușit, în cele din urmă, să-i părăsim. Iar apoi, după ce timpul a trecut, am privit în urmă și ne-am întrebat oare ce-o fi fost în capul nostru? Ce ne-a plăcut, de fapt, la ei?

Îi vedem independenți, stăpâni pe ei și pe viața lor. Îi privim uneori ca pe o provocare, alteori ca pe un trofeu. Sunt liberi, au o personalitate foarte puternică, știu ce vor și fac ce vor, încearcă mereu să-și depășească limitele, iar când vine vorba despre femei sunt de-a dreptul fermecători. Știu cum să se poarte, au întotdeauna replicile pregătite, sunt amuzanți, știu cum să te privească, cum să te atingă, cum să te sărute ca să te cucerească. Sunt adevărați experți în jocul seducției, uneori o sigură privire fiind de ajuns ca să le cazi în „plasă”. Femeilor le plac bărbații încrezători în forțele lor, de acțiune, pentru care obstacolele nu sunt o piedică, bărbați care știu să se descurce, sunt oameni ai deciziilor, lângă care se simt, într-un anumit fel, protejate.  Pe de altă parte, un bărbat obișnuit poate fi timid, mai retras, cântărește lucrurile cu grijă, nu riscă, nu are acea nebunie frumoasă după care tânjești. Uneori, este stângaci, alteori nu știe cum să-și exprime sentimentele, are propriile frici sau temeri.

Nu există însă un tipar anume al „băiatului rău”.  El nu trebuie neapărat să aibă tatuaj, ultimul tip de mașină, nu trebuie să-și etaleze mușchii sau pumnii prin baruri. Astea sunt lucruri pe care le vedem, de multe ori, în filme. Un băiat rău poate fi și un tip răzvrătit, orgolios, autoritar, încăpățânat, care nu ține cont niciodată de părerea celor din jur – lucruri pe care tu nu le observi la început.

Însă….pentru că există și un însă….Băiatul cel rău de care te-ai îndrăgostit te va face, cu siguranță, să suferi și să-ți dai seama că nu asta îți dorești de la un partener. Cu timpul, ceea ce-ți plăcea la el, acum nu ți se mai pare deloc în regulă. Poate ai descoperit că este un mare fustangiu, poate că te înșeală, poate că bea prea mult alcool, poate că lipsește din viața ta cu zilele. Și te trezești la realitate, lângă un om cu care simți că nu ai împărțit niciodată nimic. Doar ai crezut, doar ți s-a părut. Un om care și-a dat jos poleiala și a rămas în fața ta doar un străin.

Și simți nevoia să ai lângă tine un bărbat „de casă”, responsabil, care este lângă tine, care îți oferă liniște, stabilitate, în care poți avea, cu adevărat, încredere. Un om lângă care să-ți trăiești întreaga viață fără să te gândești că într-o zi va dispărea subit, fără nici un semn.Îți dorești aproape un bărbat care să scoată din tine tot ce este mai bun și mai frumos. Un om care să-ți dea aripi, nu unul care să ți le frângă.

Probabil că fiecare femeie a trecut prin faza „băiatului rău”, dar , din fericire este doar o etapă a vieții noastre care vine și trece repede. El ajunge să fie pentru multe dintre noi doar o distracție de moment. Însă, mai devreme sau mai târziu, o femeie va alege întotdeauna stabilitatea, liniștea și armonia într-o relație.

COMENTARII

Lasă un răspuns