De ce vibrează maşina de spălat? 5 motive posibile
Ai cumpărat o maşină de spălat rufe nouă dar observi că, în momentul în care este pusă în funcţiune, vibrează extrem de puternic şi chiar se deplasează de la locul ei? Înainte de a da fuga la specialist sau la service, vezi dacă nu cumva motivele sunt cele de mai jos!
1. De ce vibrează maşina de spălat – Nu stă bine pe podea
Maşina de spălat rufe este prevăzută cu patru picioruşe reglabile, tocmai pentru că, de multe ori, pardoseala din locuinţele noastre nu este perfect dreaptă. Aşa că, este recomandat, în primul rând, să reglezi perfect aceşti suporţi. Ridică maşina şi deşurubează sau înşurubează mai bine picioruşele.
2. De ce vibrează maşina de spălat – Un picior stă pe muchia unei plăci de gresie
Dacă plăcile de gresie nu au fost montate corect, existând neregularităţi între ele, este posibil ca maşina de spălat rufe să aibă de suferit. Dacă unul dintre picioruşe este aşezat pe muchia unei plăci de gresie sau între rosturi atunci este foarte posibil ca vibraţiile maşinii să fie puternice.
3. De ce vibrează maşina de spălat – Hainele nu sunt poziţionate corect în cuvă
De multe ori, se întâmplă ca hainele să nu se poziţioneze corect în cuvă în timpul spălării, iar odată ce a pornit programul de centrifugare acestea să se adune toate într-o singură parte. Mişcarea cuvei devine descentrată, greutatea hainelor nefiind egal distribuită. Acest lucru se întâmplă când hainele sunt de ţesături diferite precum lână şi bumbac sau matase sau de dimensiuni diferite precum pulovere groase şi tricouri subţiri. De asemenea, vibraţiile maşinii de spălat pot fi cauzate şi de o supraîncărcare a acesteia. Dacă pui la spălat haine puţine, nu uita să reduci numărul de rotaţii la stoarcere.
4. De ce vibrează maşina de spălat – alunecă pe pardoseală
Dacă gresia este foarte fină şi lucioasă este posibil ca din cauza vibraţiilor maşina de spălat să se deplaseze de la locul ei. Ce e de făcut? Montează pe picioruşele reglabile suporţi antiderapanţi sau pune sub maşină un covor de baie cauciucat.
5. De ce vibrează maşina de spălat – Ai pus în cuvă încălţăminte
Multe maşini de spălat au şi o funcţie de spălare a încălţămintei. În funcţie de modelul aparatului ţi se permite spălarea două, trei perechi, la o temperatură rece şi fără a adăuga detergent. Însă, de multe ori se întâmplă ca încălţămintea să lovească în cuvă şi să-i descentreze mişcările.