Bebelușul mofturos: 2 rețete dulci pentru Luca

Bebelușul mofturos: 2 rețete dulci pentru Luca

0 2796
copil care mananca din lingurita

Luca are un an și cinci luni și mi-am propus ca până la 2 ani, chiar 2 ani jumate să nu-i fac cunoștință cu zahărul. Încerc să-l hrănesc cât mai sănătos, măcar acum, cât e mic și încă pot decide eu pentru el: fără zahăr, pâine albă, sucuri, mezeluri, prăjeli, biscuiți sau alte ronțăieli pline de coloranți, arome și alte chimicale. Însă, pentru că are și el nevoie să primească un desert, iată două rețete dulci pe care le adoră și le mănâncă uneori la gustare.

Budincă cu quinoa și banane

Semințele de quinoa sunt printre peferatele noastre atunci când vine vorba despre micile plăceri culinare, iar Luca le consumă și el cu plăcere. Le adaug fierte în salate, în iaurt, în lapte, dar le prepar mai ales sub formă de budinci. Mai jos îți voi da o rețetă pentru bebeluși, simplă și foarte rapid de preparat. Copilul o poate servi la gustare sau chiar la micul dejun.

Ingrediente:

  • Quinoa, o cană;
  • Brânză de vaci simplă;
  • Esență de vanilie, o linguriță;
  • Un ou;
  • O banană de mărime medie, foarte coaptă;
  • Stafide

budinca quinoaMod de preparare:

Am pus semințele de quinoa la înmuiat, de cu seară, într-o crăticioară. În ziua preparării budincii, le-am spălat de mai multe ori până când apa a devenit limpede. Apoi, le-am scurs foarte, foarte bine. Într-un bol se pun laolaltă quinoa cu oul bătut spumă, brânza de vaci, banana pisată bine cu furculița, stafidele – și ele lăsate la înmuiat câteva ore – și o linguriță de esență de vanilie. Se amestecă ingredientele până când ajungi la consistența unui aluat omogen. Dacă ți se pare că această compoziție este prea lichidă, mai adaugă brânzică și încă un ou – oul leagă toate ingredientele.

Toarnă budinca într-un vas ceramic uns cu ulei și dă totul la cuptor pentru 30 de minute, la foc moderat. Eu am un cuptor incorporabil, electric – aici găsești niște modele ieftine dacă te bate vreodată gândul să-ți renovezi bucătăria – însă dacă ai unul clasic, pe gaz, trebuie să știi că timpul coacerii poate varia. Dacă nu ești sigură, află că budinca este gata atunci când va prinde o culoare arămie, iar consistența va fi una mai tare. Sfat: pentru a nu se forma o crustă uscată deasupra, acoperă vasul cu folie de aluminiu. Atenție, însă! Folia nu trebuie să intre în contact cu preparatul deoarece conține compuși periculoși pentru sănătate.

Brioșe cu fructe de pădure

Lui Luca i-am mai pregătit într-o vreme brioșe din făină integrală de grâu cu fructe de pădure. Fără zahăr, fără alți îndulcitori. Îmi pare rău că nu mai am fotografiile, dar voi încerca să găsesc ceva asemănător ca să-ți dai seama cât de apetisant arată. Și, evident, să-ți spun și rețeta:

Ingrediente:

  • 200 g făină integrală de grâu;
  • o lingură rasă de praf de copt bio;
  • un ou;
  • 50 grame unt fără sare, la temperatura camerei;
  • esență de vanilie;
  • o linguriță de ulei de cocos;
  • 2 linguri de iaurt de capră;
  • fructe de pădure (afine, zmeură, coacăze etc)
  • briose cu fructe de padure

Mod de preparare:

Oul, iaurtul, untul, uleiul de cocos și esența de vanilie se amestecă bine până la omogenizare. Se adaugă apoi făina și se amestecă din nou. La sfârșit, în compoziție se pun fructele de pădure stoarse bine de zeamă. Cu aluatul format se umplu formele de brioșe. Eu am folosit forma de hârtie pe care le-am introdus în tava specială pentru brioșe. Se coc un minut la foc iute, iar apoi la foc mic timp de 25 de minute. Nu te speria dacă în interior brioșele vor fi puțin umede deși nu este obligatoriu. Nu sunt crude, textura mai moale este de la sucul lăsat de fructe. Dacă ți-am făcut poftă, alte rețete de brioșe – dar pentru adulți și copii mai mari – găsești pe acest site. Spun asta pentru că aceste dulcegării conțin zahăr și făină albă. Nerecomandate celor mici.

Sursa foto: Pixabay, Unsplash

COMENTARII

Lasă un răspuns