Cum a fost la noi prima lună de diversificare

Cum a fost la noi prima lună de diversificare

0 756

Înainte de a începe diversificarea, am citit mult, am adunat informații, păreri, am cerut sfaturi, am încercat să aflu ce zic medicii, nutriționiștii, dar și mămicile care deja au trecut prin această experiență. M-am documentat, m-am sfătuit inclusiv cu pediatra noastră. Concluzia? Nimeni nu-ți poate da rețeta magică care să-l facă pe bebe să mănânce. Dacă este mofturos, singură trebuie să găsești soluția. Iată care a fost experiența mea cu Luca după 4 săptămâni de diversificare.     

M-am documentat…

Am început diversificarea pe când Luca avea 6 luni și 9 zile. Nici nu s-a pus problema să încep mai devreme. Aflasem că până în jurul acestei vârste bebelușii nu au sistemul digestiv suficient de dezvoltat pentru a procesa alte alimente în afară de lapte. Mai mult, sodiul din fructe și legume suprasolicită rinichii copilului, nici ei foarte maturi. Nu mai pun la socoteală alergiile care ar fi putut să ne dea mari bătăi de cap. Așa că am așteptat ca Luca să mai crească puțin. Nu aveam nici un motiv să mă grăbesc. Însă, am început, încet, încet să mă documentez mai bine. Îmi doream să încep cu legume, iar supele să fie primele pe care Luca să le testeze. Am vrut ca trecerea de la lapte la alte tipuri de alimente să fie cât mai ușoară, iar copilul să aibă timp să se obișnuiască cu noile gusturi și texturi – lichid, semilichid și solid.

Spuneam că am început să strâng informații, să citesc bloguri, siteuri, articole de specialitate, să încerc să aflu ce spun medicii de la noi, cei din afară, nutriționiștii, alte mămici, dar și pediatra noastră. Concluzia? Informațiile sunt contradictorii, unii spun să începi cu sucuri de fructe, alții cu supe, alții cu piureuri. Unii spun că perele ar provoca diaree și trebuie introduse mai târziu, alții, dimpotrivă, spun că aceste fructe sunt perfecte pentru început. La fel cu sfecla și bananele. Experiențele mămicilor sunt și ele foarte diferite, iar metodele lor de a-și hrăni copiii, la fel de variate. După câteva zile, timp în care am citit mai tot ce-mi pica în mână în materie de diversificare, am realizat că sunt mai confuză decât eram la început. Iar Ziua 0 – cum îmi plăcea să spun – se apropia cu pași repezi. Eu, pe de altă parte, mă simțeam mai neajutorată ca oricând. Încercam să mă gândesc și la lucruri pozitive: totul va fi bine, Luca nu va fi un mofturos, nu va face nazuri, diversificarea nu este un Bau-Bau, iar poveștile pe care le-am auzit sunt exagerate…Am vrut să cred că totul va fi mult mai ușor și mult mai simplu decât îmi spuneau unii și alții. Știi cum exagerează unele mămici….Însă intuiția îmi spunea cu totul altceva.

aparat de gatit in aburiCum m-am pregătit..

Eram entuziasmată, bucuroasă, mândră…Cu câteva zile înainte de marele eveniment am mers la cumpărături cu o listă lungă, plină de lucruri care – nu aveam de unde să știu atunci – nici azi nu-mi sunt de mare folos…Am luat un aparat cu aburi care și mixează, crăticioare, borcănașe gradate, castronele ceramice, lingurițe, bavețele, tocător, răzătoare, platouri din sticlă, tot felul de mici cutiuțe și recipiente pentru păstrat mâncarea. Apoi, am căutat o fermă de la care să ne aprovizionăm cu fructe și legume. Totul a fost organizat până la cel mai mic detaliu, totul a fost pus la punct pas cu pas și pregătit minuțios. Nu mai puteam de nerăbdare. Eram atât de încântată!!

Emoțiile primei zile

Am început masa de prânz cu supă de legume în care am pus morcov, țelină și păstârnac, iar la sfârșit am strecurat-o bine. Am obținut un lichid limpede și colorat pe care speram ca Luca să-l soarbă din linguriță încântat. Mâncarea s-a preparat rapid, fără mari bătăi de cap, pe plita cu gaz, un produs electrocasnic incorporabil pe care îl poți găsi în foarte multe variante și modele pe acest site.  Am așezat copilul în scăunel, la măsuță, i-am pus bavețica și hai să păpăm. Surprinzător, a deschis gura când a văzut lingurița, cu toate că nu era deloc obișnuit cu ea. A fost amuzant să-l văd cum face mutrițe, mai ales că am un copil foarte expresiv. În prima zi, Luca a fost foarte curios și a mâncat două, trei lingurițe de supă. A doua zi, 6, 7 lingurițe. Mă bucuram și mă gândeam că poate copilul meu se va obișnui repede cu noul program și cu mâncarea solidă, pentru că urma să-i introduc primele piureuri. Îmi și imaginam cum stăm cu toții la masă – el în scăunelul lui, având în față un platou cu legume, cărniță, brânzică, fructe – iar noi mâncând mâncare pentru oameni mari. Totul era roz și perfect.

Luca 2Și a început nebunia…

În a treia zi de diversificare, când în supă am introdus morcov pasat, Luca ne-a făcut o surpriză. A început să refuze mâncarea. Cu greu am reușit să-i dau două, trei lingurițe, iar de atunci uite că aproape a trecut o lună. O lună în care am încercat cu Luca imposibilul. I-am dat piureuri semilichide, mai solide, cu o textură mai fină, cu o textură mai grunjoasă, am combinat și răscombinat legumele în toate felurile doar, doar îi va plăcea ceva. Copilul meu refuză categoric să deschidă gura, ține bărbia în piept, încearcă să se ridice din scăunel, vrea să se joace și se întinde după jucării pe care, în mod normal, nici nu le bagă în seamă, întoarce capul, îmi dă peste mână și varsă pe el sau pe mine tot ce se află în linguriță. Luca dă din cap, dă din mâini și din picioare, bate cu pumnișorii în masă ripostând, încearcă disperat să-și smulgă bavețica de la gât și, în cele din urmă, se pune pe plâns. Moment în care eu renunț. Renunț să-i mai cânt, să-i mai spun poezioare, renunț să mai fac ca toate animalele pădurii și să mă dau peste cap pentru fiecare dumicat. Îl iau din scaun și completez cu lapte din biberon. Lapte pe care îl bea ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Am încercat să schimb lingurița și am folosit din plastic, un model mai adânc și mai îngust, apoi am folosit una mai plată, apoi din silicon și chiar inox. Doar, doar va prefera ceva…Am schimbat inclusiv camera în care îl hrănesc – dormitorul lui – și ne-am mutat în bucătărie. Nici un rezultat!

Pediatrul mi-a recomandat să mă opresc din nebunia asta și să reiau întregul proces după câteva zile de pauză. Și iată cum am revenit la supă. De data aceasta am pus-o în biberon pentu ca Luca să se obișnuiască mai întâi cu gustul. Bebe a băut în prima zi, însă din a doua zi a început să refuze și biberonul. Mai rau e că a început să refuze și laptele din biberon – crezând că e supă. Am renunțat la acest truc pentru că mai rău ne făcea. Ultimul lucru care  mi-a mai rămas este autodiversificarea. Poate va mânca singur, cu mânuța, bucățele. Așa că de trei zile îi prezint dimineață și la prânz câte un platou cu bunătăți colorate. Ca și fructe am ales piersică, măr, caisă, pară, gutuie și avocado. Dintre legume, am optat pentru morcov, cartof, cartof dulce, ardei, țelină, dovlecel și păstârnac.

legumeCauze și motive? Destul de multe…

Am stat mult și m-am gândit la motivele care ne-au adus în acest impas. E clar că Luca are o aversiune pentru linguriță. Întrebarea este de ce? Am încercat să refac în minte șirul acestor zile și am găsit câteva cauze. Dacă te afli într-o situație asemănătoare, citește cu atenție ce-ți voi spune mai jos.

  1. Am observat încă de la început că nu i-a plăcut morcovul pasat introdus în supă, morcov pe care eu am tot insistat să i-l ofer ulterior sub formă de piure. Nu i-a plăcut gustul, nu i-a plăcut textura, probabil nu i-a plăcut nici senzația pe care i-a lăsat-o lingurița. Sau, pentru că nu l-a încântat deloc această legumă, a asociat lingurița cu ceva rău.
  2. Tot la începutul diversificării i-am dat lingurița s-o țină în mânuță, s-o pipăie, s-o guste, să facă într-un fel cunoștință cu ea. Moment în care și-a vârât-o direct în cerul gurii. Iar în altă zi – direct pe gât. Altă senzație care nu i-a convenit deloc.
  3. Din păcate, la noi diversificarea a coincis cu apariția dințișorilor de sus care îl chinuie destul de tare. Îl dor gingiile, este mârâit, plânge noaptea, iar ziua de multe ori nu mă mai înțeleg deloc cu el. Apetitul îi este când normal, când foarte scăzut.
  4. Mă gândesc că poate am insistat prea mult, poate l-am forțat, poate l-am păcălit prea des…dar, dacă nu aș fi insistat, Luca ar fi rămas și acum exclusiv pe lapte. Uneori, cu răbdarea nu treci marea.
  5. Pur și simplu copilul meu nu a fost pregătit pentru această mare schimbare. Și, cum este o fire încăpățânată, a spus răspicat NU. Nu mi-a dat nici o șansă…

luca 3Cum am decis să procedez

Cum spuneam și mai sus, de trei zile Luca gustă din fructe și legume preparate la aburi și tăiate în fâșii sau bucățele, în așa fel încât să le poată apuca cu mânuța. Încerc să-l las să mănânce singur ce vrea și cât vrea. În prima zi nici nu s-a atins de fructe. Le-a luat, le-a studiat, le-a gustat și le-a scuipat scârbit. Din legume a mâncat ceva, mai ales morcov. A doua zi a mâncat puțin mai mult – dacă pot spune mâncat – din fructe a ales para pentru că este foarte dulce. A treia zi a ales și para, și avocado, și piersică. Le-a mozolit bine, a și mestecat ceva…Sunt mulțumită că nu mai refuză să guste și că scuipă nu pentru că nu i-ar plăcea ce primește, ci pentru că, deocamdată, nu știe să înghită mâncarea solidă. Se pare că, încet, încet se dă pe brazdă. Dar să nu mă laud de pe acum. Mai avem un drum foarte lung de parcurs.

Ce am învățat despre copilul meu 

Am învățat în această lună că bebelușul meu nu trebuie forțat să mănânce dacă nu vrea. Nu aș face altceva decât să-l supăr, să-l fac să-și pună ambiția și să se înfurie. Recunosc, de câteva ori m-am panicat și l-am forțat. Acum știu că nu am făcut deloc bine. Mi-e teamă ca nu cumva Luca să urască mâncarea din cauza asta.

Am mai învătat că dacă îl așezi la masă obosit, supărat sau plângăcios nu ai nici cea mai mică șansă să-l hrănești. Când vine ora de mâncare, prefer să-i dau mai întâi lapte, să-i potolesc foamea, agitația și nervii. Apoi, după o oră sau chiar mai mult, Luca primește legumele. În acest fel, nu este nici flămând, dar nici foarte sătul. În schimb, e calm și cooperant.

Am mai învățat că, deși este foarte mic, pe Luca îl păcălești o dată sau cel mult de două ori. Apoi trucul nu-ți mai merge. De exemplu, la început reușeam să-l fac să dea capul ușor pe spate și să deschidă gurița. Îi arătam diverse jucării și cărticele. Apoi, rapid, introduceam lingurița cu mâncare. Însă, după câteva păcăleli de genul acesta, Luca s-a prins de șmecherie și a nceput să țină gura închisă.

Am învățat să stau deoparte și să-l privesc cum papă singur fără să intervin mai deloc. Deși mi-e tare greu și de abia mă abțin. În schimb, sunt foarte atentă și-l supraveghez non stop. Sunt lângă el când are reflex de gag și când mai tușește. Uneori îl bat ușor pe spate. Nu știu dacă fac bine sau rău, dar simt nevoia să fac ceva pentru că înecul și sufocarea mă sperie teribil. Câteodată, când mușcă bucăți măricele din legume și fructe, îi scot din guriță surplusul. Ușor, cu grijă, în așa fel încât nici nu-și dă seama.

Și, cel mai important, am învățat că mizeria este bună. Luca bagă mânuțele în mâncare până la coate, o pipăie, o simte, o miroase, se joacă cu ea, strânge legumele și fructele în pumnișori, scuipă și aruncă. Hăiuțele lui sunt mai toate pătate…asta pentru că bebelușul meu nu suportă la gât bavețica. Cum i-o pun, cum încearcă să și-o smulgă sau să se joace frenetic cu ea. Așa că, pentru început, am renunțat. O vom folosi mai târziu. Nu are sens să-mi stresez copilul și așa stresat de schimbare. Vorbeam despre mizerie…Pe jos, sub măsuța pe care o folosim în prezent, am pus o mușama. În ceea ce privește hainele…e un dezastru! E greu pentru că după masa de dimineață, când primește fructe, trebuie să-i schimb salopețica. Iar apoi îl schimb din nou după masa de prânz, când se bălăcește în legume. Nu-l pot ține murdar. Așa că am început să spăl foarte des și am ajuns să bag și câte o mașină o dată la două zile…Am un Arctic pe care îl folosesc la maximum.

luca 3Compromisuri…

Nu știu cum va fi pe viitor. Nu știu dacă voi avea un copil mofturos sau mâncăcios. Pentru că eu nu știu cum va fi mâine. Luca este foarte imprevizibil. Când îmi dă speranțe, când mi se ucide pe toate…Lumea spune că trebuie să am răbdare – iar eu, din păcate, nu sunt deloc o fire calmă și răbdătoare. Însă, nu prea am încotro. Și m-am gândit că în loc să mă panichez, să mă enervez, să mă frustrez, să mă supăr că pregătesc mâncarea pentru a o arunca la gunoi, mai bine iau lucrurile așa cum sunt, mă relaxez și îmi accept copilul așa cum este el, nu cum vreau eu să fie. În ritmul lui, cu preferințele lui, cu zilele lui mai bune sau mai proaste..

În tot acest timp, încerc în fiecare zi câte ceva nou, o metodă nouă, o rețetă nouă, un alt mod de a-l hrăni. De exemplu, de când am renunțat la hrănirea cu lingurița, nu-l mai țin pe Luca în scăunelul de masă. Copilul își papă legumele și fructele întins pe burtică, direct pe covor. Știu că nu este în regulă. Dar mai știu și că bebelușul meu nu este un roboțel care să funcționeze după cum scrie în cărțile de specialitate. Are ritmul lui, are dorințele și preferințele lui, temerile și frustrările lui. Pe care încerc să i le respect. Cât pot. O să vină și vremea când va învăța să poarte bavețică și să mănânce la masă. Deocamdată experimentez și fac compromisuri. E atât de mic, iar eu îi ceream atât de multe…a fost, poate, cea mai mare greșeală pe care am făcut-o cu Luca. Să-i cer mai mult decât poate să-mi ofere. Acum îl las liber, să crească așa cum vrea el, nu cum îi dictez eu. Am încredere în copilul meu și în semnalele pe care mi le dă. Și știu că procedez bine.

Tu cum ai trecut prin această perioadă a diversificării?

COMENTARII

Lasă un răspuns