„Fă ce vrei tu, numai mănâncă!” sau despre cum mai stăm cu...

„Fă ce vrei tu, numai mănâncă!” sau despre cum mai stăm cu diversificarea….

0 54

Au trecut aproape trei luni de când am început diversificarea, iar Luca nici în ziua de azi nu acceptă să fie hrănit cu lingurița. Se ferește, întoarce capul, nu deschide gura, se apăra cu mâinile ca în fața unui dușman. Iar dacă insist, se pune pe un plâns isteric. Sunt în stare să-l las să facă orice, numai să mănânce..să facă mizerie, să se murdărească, să arunce cu mâncarea pe jos, să se joace cu ea…orice numai să-l văd că mănâncă…

luca fructeÎmi este imposibil să-l hrănesc cu piureuri și supe. Am încercat toate variantele posibile…să-i dau de mâncare pe jos, direct pe covor, în fața televizorului, la desene sau reclame, lângă cărticele și jucării, am epuizat tot repertoriul de poezii și cântecele. Nimic nu funcționează. Așa că, disperată, nemaștiind ce să fac, l-am lăsat să mănânce singur, cu mânuța, bucățele. Să nu crezi că a fost ușor. Luca bagă în gură puțin, molfăie, iar apoi scuipă. Sau bagă prea mult în gură și nu poate înghiți. Din nou, scuipă. Mă uit câteodată la el – cât de mare s-a făcut –  și nu-mi dau seama cum de a crescut doar cu lapte. Pentru că mâncare solidă nu pot spune că mănâncă suficient. Cu timpul am observat ce-i place și ce nu, așa că încerc să țin pasul cu el și să-i ofer alimente pe care știu că le mănâncă cu plăcere. Din păcate sunt destul de puține, iar eu încerc să-l hrănesc cât mai diversificat, cu carne, ouă, brânzică de casă, fructe, legume și cereale. Am încercat să i le ofer simple, gătite la abur sau combinate, găstite la cuptor, pasate, mărunțite, întregi…în zadar! Gustă, iar apoi aruncă mâncarea pe jos, bate cu palmele în masă, se foiește în scaun și plânge că vrea jos…Are deja 9 luni, iar dacă nu reușesc rapid să-l conving să accepte mâncare solidă, cu siguranță voi ajunge cu el la spital anemic sau rahitic…Nici nu vreau să mă gândesc…

Fructele de dimineață..

La prima oră a dimineții Luca primește un biberon cu lapte, iar apoi după o oră, două, adoarme. Se trezește pe la 10.00-10.30 și îi ofer prima masă solidă: fructe. Îi plac perele, merele, este mare fan pepene roșu și văd că a acceptat în sfârșit cireșele. La început i le puneam în față pe toate, să-și aleagă. Însă, după ce am observat că mânca doar ce este foarte dulce, am renunțat iar acum îi dau fructele pe rând. Astfel, într-o zi primește doar măr și cireșe, în altă zi doar pepene, pară, caisă și piersică, banană etc. În felul acesta mănâncă puțin din toate.

luca briose legumeMasa de prânz..

Luca nu are încă o oră fixă pentru mesele solide, pe care le ia în funcție de cum doarme și cum se trezește. De exemplu, prânzul poate fi la ora 13.30 sau chiar 16.00. Nu fac o mare tragedie din asta, important e să fie odihnit și să mănânce. Am observat că îi place omleta și i-o ofer de două ori pe săptămână. Vinerea trecută i-am pus în ea ou ceapă și pătrunjel, pentru aromă. Altă dată am folosit ștevie, spanac, sau ardei. Mare mi-a fost mirarea să-l văd că papă singur și că mă lasă și pe mine să-i dau în guriță cu mâna. Nu știe încă să mestece, dar molfăie cu plăcere și la un moment dat înghite. În altă zi primește carne dar, pentru că nu i-o pot pasa, o prepar sub formă de chifteluțe sau perișoare. Și acestea conțin ceapă, usturoi și verdețuri – pentru gust. În altă zi i-a făcut gnocchi și pe post de sos am pus o lingură de smântână. Tot la masă de prânz i-am dat și paste fără gluten cu sos preparat din spanac, ștevie, ceapă și usturoi. Primește și brioșe cu legume, dar și budincă cu fructe preparată din lapte, ou și amidon de porumb. Acum ceva vreme, i-am introdus quinoa, mei, hrișcă, amaranth, mălai și orez integral. Nu se omoară după gustul lor…Mălaiul îl fierb în lapte, iar mămăliga o amestec cu brânză calcică și puțin iaurt sau smântână. Ieri i-am preparat la cuptor, într-un vas termorezistent, cartofi cu ceapă, usturoi, verdeață, ulei de măsline și carne de vițel. Nu a mâncat cine știe ce, dar faptul că m-a lăsat să îi dau în guriță câteva bucățele m-a făcut să zbor de fericire.

Cina, cel mai greu moment al zilei

Seara, la cină, mi-e cel mai greu. Pentru că nu știu ce să-i dau ca să mănânce. De câteva zile bune papă pepene, dar știu că nu putem s-o ținem așa pentru multă vreme. I-am făcut o budincă cu banană de care nici măcar nu s-a atins. I-am făcut macaroane cu sos pe care nici nu le-a gustat. Acceptă doar fructele. Cina este un moment dificil și pentru că Luca vine obosit și flămând de afară. Și își cere porția de lapte, nu „dubioșeniile” pe care i le dau eu. Și ne certăm rău. El refuză, eu insist, el plânge, eu mă supăr și uneori plâng și eu. Se rupe vraja dintre noi, mă simt departe și deconectată de copilul meu. Și mi-e greu, mi-e foarte greu să-mi revin după un astfel de episod. Nici măcar a doua zi nu mă simt în stare…

Sunt zile în care plâng singură prin casă și pur și simplu disper, mă lasă nervii…Sunt alte zile în care mă simt în al nouălea cer de bucurie pentru că Luca a mâncat puțin mai bine. Toată lumea din jur îmi spune că trebuie să am răbdare, dar eu nu mai pot! Pentru că vin alte zile în care pur și simplu sunt pe punctul de a renunța la mâncarea solidă și de a-l hrăni numai cu lapte.

Copilului meu nu-i place nimic în mod special, exceptând pepenele roșu. În rest, toate alimentele, toate mâncărurile îl lasă indiferent…În cel mai fericit caz. Lui nu-i place iaurtul, nu-i plac cerealele, nu se dă în vânt după carne, nu mănâncă supă, piureuri din legume sau fructe. Acum caut rețete cu năut – am cumpărat de la un magazin naturist 300 de grame. Poate reușesc să-i fac humus pentru bebeluși și să-l păcălesc cumva să ia măcar două, trei lingurițe. Sper să nu pățesc așa cum am pățit cu supa cremă de linte. Am căutat rețete cu linte și după ce am pregătit mâncarea cum am știut eu mai bine, m-am trezit cu ea aruncată pe pereți. Refuzul lui categoric de a gusta măcar m-a dus în pragul depresiei…

luca carucior

Nu vreau să sperii pe nimeni, nu toți copiii sunt la fel. Unii sunt mari mâncăcioși, alții nu. Ghinionul meu că Luca se încadrează în a doua categorie, cea a mofturoșilor. Nici măcar nu știu de unde îmi adun puterea de a o lua mereu de la capăt. Serios…Pentru că sunt momente în care îmi vine să să spun STOP. Gata! M-am săturat! Și dacă ar fi doar problema cu mâncarea…Dar Luca se trezește de două, trei ori pe noapte, în fiecare noapte, să-și ia porția de biberon, ziua doarme destul de puțin și plânge foarte mult. Suntem în acea perioadă când vrea și nu poate, când își dorește dar nu primește mereu, trecem prin acea frică de abandon care-l face să stea lipit de mine non stop, nu mă lasă să-mi trag sufletul nici o clipă. Îl iau cu mine peste tot, și la baie merg cu el uneori…Suntem în perioada erupțiilor dentare, în perioada primilor pași și a gângurelilor. Și parcă nimic nu funcționează la el cum trebuie sau cum mi-aș fi dorit eu. Știam că va fi greu, dar chiar așa, să fie imposibil, nu credeam! Și le urăsc din tot sufletul meu chinuit pe acele mămici care îmi spun cu zâmbetul pe buze că să ai un copil este greu, dar frumos. Mă ucid clișeele astea! Da, e frumos atunci când bebe doarme toată noaptea, nu plânge isteric din orice, când mănâncă bine, adoarme singur, la el în pătuț  și nu te sufocă. Crede-mă, când urlă de dimineață până seara din motive absolut banale, când vezi că nu se atinge de mâncare și știi că există riscul să devină anemic, când te ține luni de zile trează noaptea, iar ziua stă lipit de tine..crede-mă, nu ți se mai pare așa de frumos. Sunt zile când nu mă pot ridica de lângă el nici ca să beau un pahar cu apă…

Știi când mă bucur cu adevărat de copilul meu? Când doarme. Nu zâmbi, eu vorbesc serios. Ca să doarmă, îl legăn pe picioare. Da, știu, mare greșeală, dar altfel nu s-a putut. Și mă uit la chipul lui atât de senin, atât de calm, destins, la trăsăturile lui parcă pictate, perfecte…copilul meu este atât de frumos..Doamne, ce frumos este! Și Doamne, cât de mult pot să iubesc boțul ăsta mic de carne care mi-a dat viața peste cap, mi-a răsturnat tot sistemul valoric și mi-a anulat principii pe care le credeam de nezdruncinat.

luca la geam

Un singur lucru mai vreau să spun…dragă mămică de bebe mic sau bebe mare, nu este o rușine să recunoști că e greu, că uneori îți vine să-ți iei lumea în cap și să fugi, că alteori îți pierzi cumpătul și luciditatea. Nu este o rușine să recunoști că totul în jur îți pare străin și dușman, să plângi când nu te vede nimeni, să ceri ajutor celor din jur. Dacă ai cui. Lasă deoparte sfaturile, nu mai vorbi din cărți, renunță la clișee și exagerări și spune ce simți cu adevărat. Nu înseamnă că ești o mamă rea dacă într-o zi spui că nu mai poți…Pentru că poți. Simți doar nevoia de a lăsa grijile, temerile, stresul și oboseala pe umerii altcuiva. E în regulă. E în regulă să faci o pauză. Să te regăsești, să te aduni, să-ți pui gândurile în ordine, să-ți reevaluezi prioritățile. Știi la ce mă gândesc atunci când cred că voi ceda? Îmi imaginez ce aș fi simțit dacă cineva mi-ar fi zis că nu voi putea avea niciodată copii, că nu-l voi putea avea pe Luca. Și atunci alerg în dormitorul lui, îl iau în brațe și-l drăgălesc și-mi spun că nimic nu se compară cu iubirea pentru el. Aș fi în stare să trec mările, să mut munții…deci trebuie să rezist pentru că el e mic și neajutorat și are nevoie de mama lui lângă el. Chiar dacă nu mănâncă. Chiar dacă plânge din orice. Chiar dacă mă ține trează noaptea…e el și e al meu! Și-l iubesc de mor!!

COMENTARII

Lasă un răspuns