Dureri de dinţi? Uite cum le vii de hac cu produse naturiste!

Dureri de dinţi? Uite cum le vii de hac cu produse naturiste!

0 1496

Nesuferită durere! Te apucă exact când ţi-e lumea mai dragă! O durere pe care, oricât ai vrea, nu o poţi ignora şi care îţi strică întreaga zi. Sau, tot concediul! Iar până să ajungi la stomatolog, mai poate trece ceva timp! Fie trebuie să te programezi, fie eşti în altă localitate. Asta, dacă nu cumva durerea este atât de puternică, încât eşti obligată să mergi la urgenţă. Ce-i de făcut? Mimi îţi spune cum să ţii durerile de dinţi sub control până ajungi la medic! Ascult-o pe Mimi!

 

Şoc cu gheaţă pentru gingii

Dacă ai o inflamaţie, aceasta “va da înapoi” dacă foloseşti gheaţă. Pune un cub de gheaţă pe zona afectată şi durerea va mai scădea din intensitate. Ţine cubul de gheaţă pe măseaua dureroasă timp de un minut. Temperatura scăzută amorţeşte gingia din jurul dintelui cariat şi atenuează durerea. Evită băuturile şi alimentele calde sau fierbinţi, căci acestea nu vor face decât să mărească disconfortul, mai ales dacă ai o infecţie. Stai la răcoare şi evită soarele.

Periază dinţii cu sare

Foloseşte sare la periajul dentar şi insistă în locul dureros. Sarea omoară din bacteriile care se regăsesc pe placa dentară. Poate este o soluţie pe care ar trebui s-o iei în calcul.

Mestecă două, trei cuişoare

Cuişoarele conţin eugenol, o substanţă care amorţeşte durerea de măsea şi combate infecţiile gurii. Mestecă un cuişor de două, trei ori pe zi! Păstrează-l cât de mult poţi în interiorul măselei cariate, dacă este posibil. Adaugă câteva picături de tinctură de cuişoare pe un tampon demachiant şi aplică în zona inflamată. Îţi va lua durerea cu mâna dar nu uita că acest tratament este temporar. Nu vei scăpa de stomatolog!

menta proaspata

Mestecă frunze de mentă

Datorită conţinutului de flavonoide şi tanini, menta calmează durerile provocate de infecţiile orale. Adaugă o linguriţă cu frunze uscate de mentă la 150 ml de apă clocotită şi lasă-le să infuzeze 10 minute. Strecoară lichidul şi foloseşte-l ca apă de gură după fiecare periaj.

Şi frunzele de pătrunjel ajută

Cumpără o legătură de pătrunjel, spală bine frunzele şi mestecă-le pe zona dureroasă. Pătrunjelul te va ajuta temporar să învingi durerea.

Usturoiul combate durerea

Ia un căţel de usturoi şi zdrobeşte-l între dinţi, în zona dureroasă şi inflamată.

Cum apar cariile?

Principala “vinovată” de apariţia cariilor este placa dentară unde se regăsesc bacterii şi acizi care corodează, în timp, smalţul protector. Disconfortul resimţit atunci când consumi alimente sau băuturi reci, calde, acre sau dulci este un semn al apariţiei cariilor şi ar trebui mers imediat la medic pentru a evita probleme şi mai grave. Netratată la timp, caria progresează pe măsură ce bacteriile infectează treptat dentina şi pulpa dintelui.

Nu uita! Aceste remedii naturiste nu te vor scăpa de problemele dentare, ci îţi vor calma, pentru un timp, durerea. Nu lua medicamente fără prescripţie medicală şi în nici un caz nu lua antibiotice fără să ştii care este cauza durerilor de dinţi! Va trebui să ajungi la stomatolog pentru tratarea afecţiunilor orale. Numai medicul îţi poate prescrie un tratament adecvat! Pentru a preîntâmpina aceste probleme, este recomandat să mergem, preventiv, la medic de două ori pe an!

 

COMENTARII

Lasă un răspuns