Ești mireasă? Uite cum alegi voalul, bijuteriile și alte accesorii!

Ești mireasă? Uite cum alegi voalul, bijuteriile și alte accesorii!

0 7473
verighete main

Ştii care este diferenţa dintre o rochie de mireasă frumoasă şi una cu adevărat fabuloasă? Bijuteriile pe care le porţi, dar şi celelalte mici accesorii! Este foarte important, deci, să ştii cum să le alegi corect. Nu uita că orice greşeală, cât de mică, îţi poate ruina întreaga ţinută, iar tu, în seara nunţii, va trebui să fii cea mai elegantă apariţie. Iată câteva secrete pe care trebuie să le cunoască orice viitoare mireasă.

1. bijuterii din argintAsortează rochia albă cu bijuterii din argint sau platină

Poate nu-ţi dai seama, însă bijuteriile pe care le porţi şi rochia de mireasă se pun unele pe altele în valoare şi se completează reciproc. Astfel, anumite metale –aur galben, aur alb, argint, platină etc – se evidenţiază în funcţie de culoarea ţinutei tale. De exemplu, dacă vei îmbrăca o rochie ivory, recomandat este să porţi bijuterii din aur galben. Dacă, dimpotrivă, rochia este de un alb imaculat, atunci sunt recomandate bijuteriile din aur alb, argint, platină sau accesorizate cu perle. În cazul în care rochia de mireasă prezintă, de exemplu, acesorii argintii, optează pentru coliere, brăţări sau cercei din argint.

inel de logodnaCum porţi verigheta şi inelul de logodnă?

Dacă inelul de logodnă este simplu, precum modelele de aici, atunci poţi alege o verighetă complexă, cu detalii ingenioase. Dacă, dimpotrivă, porţi un inel de logodnă preţios, cu diamante sau cristale, verigheta ar trebui să fie o bijuterie discretă, fără prea multe detalii în lucrătură. În cazul în care ai un inel de logodnă deosebit şi îţi doreşti o verighetă la fel de complexă, recomandat ar fi să porţi cele două inele pe degete diferite.

rochie decolteu VCu cât porţi mai puţine bijuterii, cu atât mai bine

Nu te împodobi ca un pom de Crăciun şi nu amesteca metalele între ele. Este de prost gust să ai verighete din aur galben şi colier sau cercei din argint. Pe de altă parte nu ai nevoie şi de voal, şi de tiară sau coroniţă, colier, cercei, brăţară, mănuşi sau eşarfă. Este adevărat că accesoriile completează ţinuta, dar ce este prea mult devine vulgar şi urât. Pentru a face alegerea corectă, priveşte cu atenţie rochia de mireasă. Dacă, de exemplu, prezintă în zona gâtului dantelă sau broderie, renunţă la colier şi poartă doar cercei. Dacă rochia este foarte simplă, alege bijuterii statement, care să te scoată în evidenţă. Un colier de dimensiuni mai mari va atrage atenţia supra gâtului, umerilor şi sânilor tăi. Încearcă să-ţi pui în valoare, cu ajutorul bijuteriilor, părţile frumoase ale corpului.

Cum alegi colierul în funcţie de forma decolteului

decolteu sub forma de inimaDecolteu în formă de inimă

Dacă rochia de mireasă prezintă un decolteu în formă de inimă sau nu are deloc bretele, recomandat ar fi să renunţi la colier şi să te concentrezi asupra unei perechi de cercei lungi. Optează pentru cercei cu cristale dacă îţi doreşti un look elegant sau pentru modele accesorizate cu pietrele semnului tău zodiacal – pentru un plus de culoare şi prospeţime. În păr îţi poţi prinde câteva flori din buchetul de mireasă. Dacă visezi la un look retro, poţi opta pentru accesorii de păr sb formă de pene.

decolteu VDecolteu în forma literei V

Acest decolteu poate fi accesorizat cu un pandantiv simplu, ca un medalion, cu lanţ fin şi subţire. Dacă nu vrei să dai greş, optează pentru un colier din perle. Eşti o fire rebelă şi nonconformistă? Atunci, cu siguranţă, îţi vei dori să porţi un colier statement, care să fure toate privirile şi care să îţi scoată în evidenţă bustul.

rochie gatRochie cu umerii goi, care se prinde cu şnur la baza gâtului

Este evident că o o astfel de rochie nu-ţi permite să porţi un colier, însă te poţi concentra asupra altor bijuterii şi accesorii: cercei, brăţară, agrafe de păr, chiar bentiţe bătute cu pietre preţioase. Şi un alt sfat important: dacă ai părul de lungime medie sau scurt, poartă între 2 şi 3 agrafe. Femeiel cu părul lung şi bogat pot opta pentru 5-7 agrafe.

voal mireasaCum alegi şi porţi voalul de mireasă

Voalul de mireasă este accesorul cel mai important şi trebuie să ştii cum să-l alegi în aşa fel încât să se potrivească rochiei tale. Modelele sunt pentru toate gusturile: până la nivelul umerilor, al coatelor, cu o lungime care se încadrează între genunchi şi glezne, de dimensiuni până la nivelul gleznelor sau voaluri lungi, într-un stil dramatic, ce se continuă cu o trenă.  Dar ce model să alegi? Evident, va trebui să te întorci din nou la rochia ta de mireasă şi să alegi voalul în funcţie de aceasta. În primul rând, voalul ar trebui să aibă aceeaşi culoare cu a rochiei. În al doilea rând: dacă rochia este spectaculoasă, alege un voal simplu, care să nu-i fure din frumuseţe şi strălucire. Dacă rochia este cu spatele gol, optează pentru un voal subţire şi evită modelele prea pline, din două straturi de tull. Lungimea se alege în funcţie de înălţimea ta: dacă eşti mai scundă, opteză pentru un voal lung. Acest model îţi va alungi silueta. Dacă, dimpotrivă, eşti înaltă, ai putea alege un voal până în zona taliei.

rochie cureaRochie de mireasă cu curea? Se poate!

Femeile cu o siluetă androgină pot purta în zona taliei o curea sau o eşarfă. Aceste două accesorii vor da senzaţia unui trup mai plin şi unor forme mai apetisante. Dacă optezi pentru un astfel de truc, află că o curea lată se va potrivi unei siluete alungite, iar o curtea subţire şi fină va fi alegerea perfectă dacă ai trunchiul mai scurt şi mai îndesat. Dacă silueta ta este sub formă de măr, optează pentru o curea deosebită, spectaculoasă. Dacă eşti mică de înălţime, cureaua ar trebui să fie sub forma literei V pentru a da iluzia de înălţime.

pantofi mireasaPantofii, cât mai comozi

Multe mirese fac greşeala de a încălţa pantofi foarte înalţi, care nu le oferă siguranţă în timpul mersului şi nici confort. Încălţămintea este extrem de importantă pentru că vei sta toată noaptea în picioare, vei dansa şi te vei plimba printre mesele invitaţilor. Vei fi, cu alte cuvinte, sufletul petrecerii. Iată de ce pantofii pe care îi alegi trebuie să fie cât mai confortabili. Pentru că nici o femeie nu-şi doreşte ca în noaptea nunţii sale să sufere de dureri de picioare şi să fie supusă unui astfel de chin. Nu mai vorbim despre bătături, băşici sau chiar răni. Deci, când cumperi încălţămintea, fii atentă la înălţimea tocului, la materialul din care sunt confecţionaţi pantofii şi la eventualele accesorii precum cureluşele. Nu trebui să te deranjeze absolut nimic atunci când îi încalţi!

COMENTARII

Lasă un răspuns