Cum bagi în depresie – fără să vrei – o femeie gravidă...

Cum bagi în depresie – fără să vrei – o femeie gravidă sau o proaspătă mămică

0 656
mama si copil

Se spune că în perioada sarcinii femeia strălucește și este mai frumoasă ca oricând,  că radiază de fericire prin toți porii. La fel și o proaspătă mămică. Însă, îți spun din proprie experiență, pe cât ești de fericită, pe atât ești de sensibilă și chiar irascibilă. Așa că nu este cazul să mai pună și alții sare pe rană și să spună chiar tot ce gândesc, pentru că s-ar putea ca vorbele lor să te deranjeze sau chiar să te jignească. Am făcut mai jos o listă cu ce mi-au spus mie și mi-au stricat ziua.

„Wow!! Să nu-mi spui că ai gemeni!”

Atât în perioada sarcinii, cât și în primele luni de după naștere trăiești cele mai intense și contradictorii sentimente. Îți vine să plângi de fericire, dar în același timp simți frustrare, oboseală, stres, nesiguranță, chiar teamă de ceea ce ți se întâmplă. În timp ce eram gravidă, cel mai mult am suferit din cauza kilogramelor acumulate. Au fost 13 – ai spune că nu sunt chiar multe – dar s-au adunat în timp record și pur și simplu mintea mea nu le putea accepta. Aveam impresia că sunt cea mai grasă femeie din lume. Devenisem obsedată de asta. Nu mai spun că bebe era și el destul de voinic, iar burta mi se părea ca o minge uriașă de plajă. Mă mișcam foarte greu, foarte încet, iar spre sfârșitul sarcinii abia mă mai puteam întinde sau ridica din pat. Așa că, atunci când m-am întâlnit cu o cunoștință veche – o fostă amică cu care nu mă mai văzusem de ani de zile – și care a exclamat „Wow!! Să nu-mi spui că ai gemeni!” am crezut că fac moarte de om. Îți spun sincer, știu că nu a avut nici cea mai mică intenție să mă facă să mă simt prost, dar am urât-o atunci cu toată ființa mea. Da, știam foarte bine că sunt Godzilla, nu trebuia să-mi mai amintească și ea lucrul acesta.

„Vai, sărăcuța de tine, ce obosită pari!”

Nu am avut o sarcină farte dificilă, dar nici ușoară n-a fost. Eram în luna a doua când medicul mi-a spus că prezint risc de avort – până la urmă s-a dovedit că era o exagerare – iar apoi lucrurile s-au complicat puțin pentru că am avut diabet gestațional și sindromul de tunel carpian. Spre finalul sarcinii mă dureau toate: genunchii, încheieturile, ligamentele, spatele – am avut o criză teribilă de sciatică, o criză care m-a ținut la pat două săptămâni și care m-a obligat să intru în concediu prenatal mai devreme decât îmi propusesem. Apoi, bufeuri și un început de colestază de sarcină – o afecțiune a ficatului de care nu mai auzism în viața mea și care apare doar în sarcină. Colac peste pupăză, am suferit și de insomnii. Dormeam doar câteva ore pe noapte și alea chinuite. Toate aceste modificări ale organismului, plus furtuna hormonală care parcă nu mai înceta, m-au epuizat atât fizic, cât și emoțional. Îți dai seama că atunci când se mai trezeau unii sau alții să-mi spună că arăt foarte obosită, îmi venea să-i iau pe toți la bătaie. Da, eram obosită, eram stoarsă de puteri și nu trebuia să-mi spună nimeni ceva ce știam și eu. Iar când astfel de remarci mai veneau și din partea unor femei odihnite, vesele, pline de energie și cu un trup tras ca prin inel, eram în pragul depresiei.

„Cum să vii în papuci la servici??”

Ei, da! Am trăit s-o aud și pe asta. Atunci m-am simțit foarte umilită, mai ales că mi-a reproșat lucrul acesta un bărbat, un coleg de job. Aveam picioarele umflate, mai ales în zona gleznelor, nu foarte mult, dar cât să nu mai pot purta nici o pereche de sandale cu baretă. Am căutat disperată ceva cât mai comod, simplu de încălțat, care să nu mă oblige să mă aplec pentru că pur și simplu nu mă puteam apleca. Iată de ce papucii erau perfecți. Am ales vreo trei perechi, cât mai drăguți, din piele naturală, cât mai eleganți..atât cât poate fi de elegantă o pereche de papuci. Nu vrei să știi cum m-am simțit când un coleg mi-a spus în față, direct: „Cum de ai putut să vii în papuci la servici?? În papuci te duci la piață sau la plajă..” Îți spun sincer, mi-au dat lacrimile. Eram prin luna a șaptea, chiar a opta, iar remarca acelui coleg m-a dărâmat pur și simplu…

”Ce tot te plângi atât? Ești o răsfățată!”

Slavă Domnului, nu mie mi s-a întâmplat să mi se spună asta, ci unei cunoștințe. Ana. Ana, acum mămica unei fetițe superbe, a avut dureri abdominale severe aproape pe tot parcursul sarcinii. De câteva ori, a fost nevoită să-și ia concediu medical pentru că pur și simplu îi era imposibil să se dea jos din pat. La un moment dat, șeful ei i-a reproșat că se plânge prea mult, că este o răsfățată și că ar trebui să fie mai matură, să-și asume sarcina și durerile. Urât, foarte urât! Un bărbat nu are dreptul să judece o femeie gravidă, indiferent cât de răsfățată i se pare.

„În situația în care te afli…”

O prietenă veche, care are deja doi copii măricei, îmi povestea recent despre cel mai urât moment prin care a trebuit să treacă în perioada sarcinii. Acum, după câțiva ani buni de la întâmplare, recunoaște că a cam exagerat cu supărarea. Fusese invitată la nunta unei rude și, deși mai avea puțin și năștea, a decis să dea curs invitației. Era foarte încântată. Își cumpărase o rochie care să-i avantajeze cât mai mult silueta plinuță de gravidă, a mers la salon și a ales din nu știu câte coafuri una complicată cu împletituri, s-a vopsit, a mers la mani și pedi, la cosmetică..s-a pregătit foarte mult, tocmai pentru că se simțea mare, grasă și urâtă. Nu era deloc așa, dar nu o putea convinge nimeni că exagerează. La petrecere, când și-a făcut apariția, mireasa a rămas foarte surprinsă și i-a spus că se bucură tare mult că a reușit să vină, mai ales în situația în care se află…Este evident că nu a vrut s-o jignească, dar prietena mea nu a primit foarte bine remarca. Să nu-i spui niciodată unei femei gravide una ca asta pentru că pare că o stigmatizezi, iar a fi însărcinată pare a fi ceva ieșit din comun și nefiresc. Răspunsul prietenei mele a fost „În ce situație mă aflu? Mă aflu într-o situație normală!”

Povestea asta îmi aduce aminte de nunta la care am fost invitată anul acesta și care va avea loc în vară. Și eu, la fel ca prietena mea, de abia aștept să merg. Spre deosebire de ea, eu nu sunt însărcinată. Nu mai sunt…Nu mai sunt nici grasă, nici mare, nici urâtă. În schimb, pentru că am acasă un bebe și mă aflu în concediu de maternitate, mă simt foarte singură, ruptă de lume, de realitate, mă simt foarte izolată. Îmi lipsesc petrecerile, nopțile în club, prietenii, vizitele, îmi lipsesc terasele, plimbările prin oraș până în miez de noapte, escapadele la munte sau la mare. Dar cel mai mult și mai mult îmi lipsește jobul…Mi-e dor de jobul meu și de colegii mei. Mi-e dor uneori foarte tare de viața mea de dinainte de sarcină. Iată motivul pentru care de abia aștept nunta, mai ales că fetele plănuiesc înainte și o petrecere numai a lor. Și iată cum am început deja să căutăm sfaturi și idei pentru petrecerea burlăcițelor. Chiar dacă, fie vorba-ntre noi, multe nu mai suntem de mult burlăcițe.

„Sărăcuțul…”

Niciodată să nu-i spui mamei că ți-e milă de copilul ei și să începi să-i dai sfaturi. Chiar dacă plânge din cauza colicilor, chiar dacă e răcit sau suferă de afecțiuni mai grave. Mama s-ar putea simți vizată și din compătimirea ta sinceră ar putea înțelege că nu este în stare să-și crească copilul sau, mai rău, că este o mamă iresponsabilă. Eu una, recunosc, sunt pățită. Cineva mi-a spus ceva de genul „Îți dau sfaturi pentru că mi-e milă de el”. Nu vrei să știi cum m-am simțit, mai ales că Luca este primul meu copil și nu am deloc experiență. M-am simțit incapabilă, iresponsabilă, am crezut că sunt o mamă rea. Am simțit că nu sunt în stare să-mi calmez copilul când plânge, că nu sunt capabilă să-i ofer alinare când are nevoie și trebuie să vină cineva care să mă învețe. Am simțit că nu merit să fiu mamă. Așa că gândește-te de două ori înainte de a-l compătimi pe bebe. Și mai ușor cu sfaturile, mai ales dacă nu ești tocmai în măsură să le dai.

„Dar de ce plânge așa?”

Uite, de aia! Pentru că este bebeluș, iar bebelușii plâng. Unii mai mult, alții mai puțin. Mi s-a întâmplat să merg cu Luca la supermarket și copilul să înceapă să plângă în cărucior pentru că era obosit și nu putea să adoarmă. Eram disperată și nu știam cum să ies mai repede din magazin când mă oprește o doamnă mai în vârstă și cu o voce ușor alarmată mă întreabă: „Dar de ce plânge așa?” Ce era să-i spun? Doar să-și vadă de treabă. Când copilul îți urlă în urechi în fiecare zi pentru că este obosit, îi este foame sau îl doare ceva, când plânge și din alte motive pe care nu le vei cunoaște niciodată, când te trezește de trei ori pe noapte pentru că vrea biberon sau a visat urât, nu ai nevoie să auzi din partea unor străini întrebări de acest gen. Și apropos de asta: în altă zi mă oprește pe stradă o bătrânică să-mi atragă atenția că bebelușului îi intră soarele în ochi și sărăcuțul suferă. Într-adevăr, Luca era deranjat de soare, cu toate că am avut grijă să trag copertina căruciorului. Însă copilul a fost expus doar pentru câteva minute, până când am schimbat direcția de mers. Nimic grav, nimic ieșit din comun…

„Ar trebui să te vopsești că ți-a scos păr alb”

Ei, da! M-am dus la salon să mă tund, iar stilista a avut grijă să-mi spună că am prea multe fire de păr alb, că cel mic m-a albit, deci ar cam fi cazul să mă vopsesc. Iar nu mi-a picat bine. Nu aș fi avut nici o problemă dacă nu ar fi pomenit de copil. Părea ca și cum copilul e ceva ce-mi face rău, un mic dușman…Probabil că ți se pare că am exagerat. Și mie mi se pare acum. Dar atunci, așa am simțit. Părea că toată lumea îmi spune cât de nasol arăt din cauza sarcinii sau a copilului. Și pur și simplu mă săturasem de asta.

Nu-ți mai spun ce am pățit cu manichiurista – o domnișoară pe care o cunoșteam de câțiva ani. După ce am născut, pentru că multă vreme am ieșit cu copilul doar în fața blocului și doar pentru câte o jumătate de oră – afară era frig, el era foarte mic  – am renunțat la machiajul pe care îl purtam când mergeam la job. Iar manichiurista îmi spune cu un aer inocent „Dar tu nu te mai îngrijești, nu-i așa?” M-a șocat. Nu știam dacă să izbucnesc în râs sau să mă ridic de pe scaun și să plec. Dumnezeule, oare arătam chiar atât de nasol încât să mi se spună asta??? Și-a dat seama de gafă și a încercat s-o repare. Însă eu mă gândesc și-n ziua de azi că poate a avut dreptate, poate m-am lenevit, poate mă neglijez. Am văzut acum câteva zile o postare pe Facebook – fotografia unei femei cu un coc ciufulit. Nu pot să spun că mi-a plăcut, dar nici nu pot spune că era ceva oribil. Însă, ce m-a uimit  și m-a făcut să țin minte toată chestia asta a fost comentariul la acea fotografie. Ceva de genul …„Iată cum își prind mămicile părul”. Cum și-l prind? În grabă, neglijent, fără să le mai pese că nu le-a ieșit bine, că sunt ciufulite și cu șuvițele pe afară. De ce? Pentru că se grăbesc și nu prea le mai pasă…Comentariul nu era unul malițios, dimpotrivă, femeia în cauză era admirată, deși nu prea înțeleg de ce. Mă rog, înțeleg, dar nu sunt de acord. Ei, uite cum mă întorc la povestea mea. Oare manichiurista la asta s-o fi referit? Păream neîngrijită pentru că renunțasem la machiajul sofisticat cu care o obișnuisem înainte? Eram precum acea femeie cu părul vâlvoi din poză? Cred că din punctul ei de vedere da…

Acum, pe final, să te lămuresc cu un lucru. Eu nu cred că dacă ești mamă trebuie să ai părul ciufulit, răvășit și prins la spate în grabă. Să fii mamă nu înseamnă să te neglijezi, să nu mai știi ce este aia o tunsoare nouă, o manichiură, o pedichiură, un pensat. Să fii mamă nu înseamnă să nu-ți mai pese de kilogramele în plus. Să fii mamă nu înseamnă că trebuie să renunți la machiaj și să ieși în lume cu cearcăne de parcă te-ar fi bătut cineva mergând pe principiul că dacă ești mamă, ți se permite. O mamă rămâne, înainte de toate, femeie. Eu una, sper ca Luca, atunci când va fi mare, să se uite la mine să să spună „Ce mamă drăguță am!” E adevărat, voi avea o vârstă, dar o femeie este cochetă indiferent de vârstă, indiferent că este sau nu mamă.

COMENTARII

Lasă un răspuns