Află ce fel de personalitate ai în funcție de forma naturală a unghiilor tale
Firea și temperamentul celor din jur pot fi ghicite după modul în care persoanele respective se îmbracă, după modul în care femeile se machiază sau își vopsesc părul. Știai însă că și forma unghiilor spune multe despre tine celor care știu să descifreze acest secret? Iată mai jos ce fel de personalitate ai în funcție de forma naturală a unghiilor tale!
Și acum există credința conform căreia gradul de inteligență al unui om se citește în distanța dintre ochi. La fel și fruntea, se spune că, dacă este lată, persoana respectivă este foarte ageră la minte. Însă și forma unghiilor poate spune multe despre tine. Cel puțin în Asia unde s-a născut această „știință”.
1. Unghii lungi şi drepte – Eşti o fire calmă, creativă, logică în gândire şi plină de imaginaţie. Este foarte probabil să ai un hobby precum dansul, pictura sau muzica.
2. Unghii late – Eşti foarte înţeleaptă, onestă şi sinceră cu cei din jur. Ai o gândire logică şi obiectivă. Eşti foarte ancorată în realitate, cu picioare pe pământ.
3.&4. Unghii rotunde sau ovale – Eşti o persoană optimistă şi foarte determinată. Ai foarte mulţi prieteni, iar viaţa ta de zi cu zi nu este tulburată de lucruri mărunte și meschine pentru că nu le dai importanţă. Trăieşti după propriile tale reguli şi propriul tău ritm.
5. Unghii pătrate – Eşti un lider înnăscut, o fire extrem de abilă, curajoasă şi puternică. Eşti, pe de altă parte, foarte sensibilă atunci când vine vorba despre prieteni, rude sau oameni apropiaţi ţie, însă dai impresia unei persoane sigure pe ea, serioase şi responsabile.
6.&7. Unghii triunghiulare – Eşti o persoană inteligentă, perfecţionistă şi ai un puternic spirit inovator. Gândeşti lucid, logic şi rapid, putând să iei deciziile corecte pe moment.
8. Unghii sub forma migdalei – Eşti foarte sociabilă, deschisă şi prietenoasă cu cei din jur. Iubeşti dreptatea şi urăşti persoanele meschine, ipocrite şi mincinoase. Oricine poate găsi în tine cel mai bun prieten.
9. Unghii sub formă de trapez – Ești o fire promptă, vizionară, entuziastă, productivă și cu o mare putere de concentrare. Ai o influență pozitivă asupra celor din jur și știi de fiecare dată cum să le ridici moralul celor care au nevoie de încurajări.
Sursa foto: Pexels